Loading ...
Newsletter
Opiniile editorilor
Il stim si il iubim din Divertis, alaturi de care este de prin anii ‘80, cu mult inainte de „ferma animalelor mici si zburatoare“ din casetele pe care le-au prins cei mai multi dintre noi, si cu aproape doua decenii inainte de „Serviciul Roman de Comedie“ si alte productii contemporane. Pe cale de a deveni inginer, a fost deturnat de vremuri spre una dintre principalele arme de (auto)aparare ale romanilor: umorul. Am stat de vorba cu Silviu Petcu despre vin si, ca de obicei, despre moravuri, schimbare, modele, generatii, dorinte si alte fantome care ne bantuie zi de zi.
Stateam de vorba, in numarul trecut, cu un bucatar de trei stele Michelin care pornise la drum cu o cariera rock. Spunea ca abandonul muzicii nu a fost nici o pierdere pentru Franta… Tu unde erai azi daca de tineai de scoala, nu de poante? Sau de pasiunea din copilarie, de pictura…
In ceea ce priveste calculatoarele, nicaieri – cel putin in zona de software. Ma ocupam mai mult de „hardware“, construisem, impreuna cu alti colegi, cantare pentru camioane. Asa cum vad azi lucrurile, nu cred ca as fi facut fata cu ritmul de schimbare al lucrurilor. Si cred ca, in sine, lucrand in Romania, nu ai cum sa tii pasul. Trebuie sa fii ori in Asia, ori pe Coasta de Vest ca sa stai tot timpul pe varful valului in tehnologie – si in hard, si in soft. Mi-amintesc de un prieten deal nostru, Cizmas, care a dat lovitura, are venituri din patente pentru tehnologii de inregistrare pe suport nonmagnetic – memorie solida, DVD-uri, CD-uri, lucruri de-astea… Ultima oara cand l-am vazut ne povestea ce o sa fie, ca o sa filmam cu telefonul… pentru noi asa ceva era SF, cum sa inregistrezi fara suport magnetic!? Omul stia deja viitorul, il stiau toti din Silicon Valley… Despre pictura, daca m-as fi tinut, eram undeva, nu stiu unde… Imi placea impresionismul. Insa pasiunea si talentul sunt esentiale, dar nu suficiente. E nevoie de multa, foarte multa munca, de multe ore, in fiecare zi, in care sa depui un efort. In copilarie asta inseamna sprijinul parintilor, inseamna ca scoala sa nu mai fie decat poate 5% din efortul pe care il depui zi de zi… Insa trebuie sa ai grija si de scoala, pentru ca nu poti continua daca nu termini liceul.
E ca un sport de performanta…
Ca unul individual. Nu stiu daca ai observat: in general sportivii care fac sporturi individuale evolueaza mult, sportul ii ajuta sa fie buni in domeniile in care activeaza. La echipe sunt mai multi tampiti, dar si aici depinde… Nu exista comparatie intre jucatorii de rugby si cei de fotbal. Am avut colegi care faceau rugby in facultate si ramaneai cu gura cascate de ce subiecte abordau si nu numai – de felul in care le discutau, de parerile si punctele de vedere personale emise, de argumentatii… Insa marii sportivi care impresioneaza prin inteligenta provin, consider eu, din zona sporturilor in care razbesti singur – piloti, jucatori de golf.
„LIPSA DE MODELE ESTE VIZIBILA“
Insa noua generatie nu are acces la ei… la televizor sunt doar fotbalisti, gagicile lor si cluburile in care isi petrec noptile…
Nu cred ca e asa de dramatic precum pare, de fapt. Da. Lipsa de modele este vizibila, e evidenta. Insa, dupa ce treci de mizeria din primul rand, daca iti inchizi urechile si ochii la mizeria din jur, tot ajungi undeva, la o carte, la un om. Daca isi doresc, cred ca tinerii din noua generatie au cele mai multe sanse dintre toate generatiile de pana acum. Deja apar oameni care razbesc, care reusesc in viata in pofida Guvernului, a legislatiei, a invidiilor. Daca inveti, in primul rand, si daca muncesti dupa ce ai invatat, poti reusi. Nu zic ca e obligatoriu, exista destule exemple ca nu e suficient, ca trebuie sa existe si un pic de sansa. Dar norocul si-l mai face omul si singur. Un exemplu bun vine chiar din zona revistei voastre: toti podgorenii astia care au muncit si au reusit. Unii mai mult, altii mai putin, dar chiar si cei care nu exista decat la ei, acolo, si doar traiesc din asta – tot un exemplu de succes este, de fapt.
Unii abia trec de la un an la altul…
Daca asta le era intentia, este considerat succes. Numai aici, in Bucure sti, vrea lumea sa se imbogateasca peste noapte, sa castige la loterie… Bucurestiul, din punctul meu de vedere, nu e Romania. Este doar ceea ce vad cei care se dau jos din avion, stau o zi si pleaca. In restul tarii sunt oameni care muncesc. Mai mult, depinde de cum iti construiesti tu dorintele, de ce intelegi din lumea din jurul tau. Da, daca ai o groaza de bani, poti sa mergi sa stai toata noaptea in cluburile fotbalistilor, dar ce te faci cu cei care fac 2000 de lei pe luna, daca-i fac, si dau fuga sa-i termine acolo intr-o noapte?
„UMORUL STUDENTESC“ SI „UMORUL OLFACTIV“
Mai putem considera rasul o solutie? O arma? Se mai rade?
Umorul e un lucru pe care unii il au si altii nu… De-aia se practica atat de mult glumele fara perdea, spusul direct. Pe vremea cand am inceput noi, cu grupul „studentesc“ Distractis, pentru a intelege glumele aveai nevoie de cunostinte – chimie, matematica, trebuia sa fi citit niste carti, sa fii conectat la actualitate… Azi suntem conectati la stiri prin ziare colorate. Insa romanii se distreaza, inca se distreaza… Si uite, Basescu are umor, sau macar avea, acum parca a obosit. Iliescu, dimpotriva, am convingerea ca nu are umor… Pe Constantinescu l-am vazut la spectacole de-ale noastre, insa nu pot sa spun daca are sau nu. In schimb Hrebenciuc. era incredibil, omul radea din tot sufletul, radea galgait, chiar la un scheci in care era vorba de el! Asta arata si cat de mult deasupra lucrurilor era Hrebenciuc, si stia ca e de neatins, nu-si facea probleme de nici un fel.
Deci radem si altfel decat radeam, nu doar mai mult sau mai putin, radem si din alte resorturi…
Evident! Pana in ’89, ca sa spui un text pe scena, trebuia sa treci de trei comisii de cenzori – una din scoala, una din institutul politehnic si una din centrul studentesc. Era interzis umorul social, trebuia sa faci doar „umor studentesc“. Am avut multe intamplari haioase cu treaba asta. Uite una: un cenzor a taiat expresia „am dat pe el 70 de ruble“ si a scris „70 de orice alta valuta“. Era in perioada cu obsesia pentru economia nationala, desprinderea de URSS, nu stiu exact ce ordine primise, ca si astea se schimbau tot timpul. Ei, si noi asta am citit, ce scrisese el cu creionul „70 din orice alta valuta“. s-au tavalit pe jos de ras in sala – odata pentru ca s-a inteles „in afara de leul nostru de rahat“, dar si pentru ca au inteles interventia cenzurii… Ei bine, dupa ‘89 s-a dat drumul la „chiloti“. Si cand s-a dat drumul, au inceput toti sa aduca chilotii pe scena. Gluma de azi e directa, e departe de ce faceam noi, au adus „chilotii“ atat de aproape de public incat acum se practica un umor „olfactiv“. Cred ca Divertis inca mai reuseste sa aduca la televizor umor mai de calitate, macar nu chiar atat de direct cum se practica in rest. Umorul depinde mult de educatie, de cei sapte ani de-acasa, de cat umor au avut parintii… Dar cred ca suntem o natie pierduta daca ramanem fara umor.
Presupunand ca ar fi fost reala teoria glontului magic: ai un mesaj, il transmiti direct in creierul publicului, care il adopta neconditionat – si ca tu ai avea un asemenea glont magic – unul singur – care ar fi mesajul?
(dupa cateva secunde de formulare) De maine rad doar de mine. Daca ar incepe fiecare sa rada doar de el, am evolua mult mai rapid. Rasul este un bun medicament impotriva prostiei, desteapta. Daca razi de prostia unuia, o sa incerce sa nu mai fie prost si a doua oara… Ca atunci cand iti spun doi ca esti beat si te duci sa te culci… Umorul este o resursa, ofera capacitate de supravietuire. Cu rasul s-ar rezolva multe lucruri… Ar disparea temeri, sar mai dezumfla tensiunile astea… Cand iesi din Bucuresti, gasesti alt umor si gasesti alti oameni. Generosi, buni si cu pofta de viata, care stiu ce fac cu viata lor, carora le face placerea sa munceasca…
„GURMAND NU INSEAMNA NEAPARAT SOFISTICAT“
Ne-am intalnit la Zilele Vinul.ro, unde ne-ai povestit ca ai ajuns sa cauti vinul bun… Care ii este povestea?
Am trait la bloc toata viata de care imi aduc aminte. Bunicul stia sa faca vin si ajunsese sa il faca la bloc, artizanal… In fiecare toamna era aceeasi problema, cu bunica enervata de cum stropea peretii cand storcea strugurii… Iar cand afuma butoiasele cu sulf, iti dai seama cum mirosea! Insa era fascinant… cumpara saci de struguri din piata, le cara cu caruciorul de butelii, avea el cupajele lui, si le facea direct, nu vinifica separat, pe soiuri… Ieseau cateva damigene de 20 si de 50 de litri, cat sa tina pana la anul. Multa vreme nu am baut decat din vinul lui. In facultate beam ce era in comert – vodca si ce-o mai fi… Dupa ‘89 am inceput sa descopar cate o eticheta – Monsieuer Henri Selection, Premiat, care erau alte vinuri decat ce bausem eu, cum era capsunica de Calarasi, clona 1001, parca, de care dadusem in clasa a XI-a. Spre anul 2000, cand am inceput sa beau vin alb, era la putere Jidveiul, apoi am avut cateva spectacole in care ne-am aprovizionat cu vin de la crama, de la Bucium, si de-atunci aproape mereu am cumparat vinuri direct de la crame. Insa, in ultimii ani, am vazut cum s-au nascut zeci si zeci de vinuri romanesti bune. Si, scuzata fie-mi dezamagirea, la un pret mult mai bun decat alea frantuzesti. Pai un rosé francez costa minim 20 de euro, daca vrei ceva bun, in Romania gasesti cu 4-5 euro sau mai putin… Am descoperit zone incredibil de bune – Corcova, Segarcea, Oprisor, de unde imi face mereu placere sa beau un vin. Ma s bucura sa aflu intr-o zi ca vand mult vin afara…
Pasiunea pentru vin merge mana-n mana cu cea pentru mancare, de obicei…
Oh, da! Sunt un gurmand si imi place enorm sa gatesc. Pentru mine e cel mai rapid mod de a ma pune la loc cu capul dupa o zi grea de munca… Gatesc si retete clasice, am retete pe care le schimb… Fac rata cu portocale, caracatita in vin, foarte mult peste – plachie, saramura, bors, la cuptor, in vin… In ultima vreme mananc foarte rar porc, urmez sfatul doctorului… Sunt capabil sa experimentez oricat, aproape. Adica fara rame, viermi, insecte, fara chestii vii care misca – in rest, aproape orice, in bucatarii de toate felurile. Si mi-e dor de „cnedle”, asa le spuneam galustilor cu prune in copilarie. In Iasi li se spunea gombot, nu stiu de ce. Insa vreau sa subliniez ceva – gurmand nu inseamna neaparat sofisticat. Inca ma bucur cum trebuie de un pui la cuptor cu mujdei si mamaliga, langa un piure de cartofi…
