Slow food – razboiul melcului

Urmatorul text este bazat pe o poveste reala, contine limbaj explicit si descrieri care pot fi considerate ofensatoare de catre unele persoane. Iata de ce nu recomandam fanilor fast-food sa citeasca mai departe.

de Marius Munteanu

Desi cauzele care au declansat Razboiul Melcului dateaza cu siguranta cu mult înainte, povestea de fata începe în 1986, la Roma, când jurnalistul Carlo Petrini organizeaza un protest inedit fata de inaugurarea unui fast food McDonald’s în Piazza di Spagna, din Roma. În loc sa uzeze de mijlocul mult mai brutal folosit de un agricultor din Franta, care a intrat cu tractorul într-un McDonald’s din Paris, Petrini s-a multumit cu un protest pasnic, în care influentei globalizante si uniformizante reprezentate de McDonald’s i s-au opus cetateni care pur si simplu au mâncat paste în fata mult-hulitului restaurant.

Petrini a înteles ca industrializarea tot mai accentuata a pietei alimentare si influenta globalizanta a acestui proces conduc implacabil catre standardizarea gusturilor si anihilarea diversitatii a mii de varietati de mâncare. Ceea ce parea la început o miscare de protest sortita esecului si-a gasit însa adepti pe cinci continente, astfel încât Miscarea Slow Food are astazi mai mult de 80.000 de membri în peste 50 de tari.

Totul a început prin actiunea acestui singur entuziast, care mai întâi si-a adunat prietenii si le-a vorbit, apoi i-a îndemnat sa duca vorba mai departe. Activistii Slow Food si-au ales ca simbol melcul, s-au organizat în mod stralucit, astfel încât sa-si poata asigura independenta financiara si au devenit, cu an ce trecea, din ce în ce mai influenti. De ceva vreme, Miscarea a fost recunoscuta oficial de catre Organizatia pentru Agricultura si Alimentatie, drept un organism de utilitate publica, acceptat ca partener de dialog.

Secretul succesului? Probabil felul în care Petrini si tovarasii sai au stiut sa-si explice scopurile si sa-si fundamenteze actiunile, sa convinga lumea ca ideile lor nu reprezinta doar mofturile unor nostalgici romantici, ci au o miza extrem de serioasa. Una dintre confirmarile acestei mize a fost derogarea pe care Slow Food a obtinut-o pentru Italia din partea Uniunii Europene, cu privire la unele reglementari de igiena alimentara care ar fi dus la disparitia a mii de mici fermieri si producatori de specialitati traditionale, incapabili sa se adapteze tavalugului de conditii impuse de o industrie dominata de giganti alimentari transnationali.

Rezultatul? Este vizibil, poate, în felul în care Italia a ramas tara diversitatii culinare, cu un turism înfloritor, cu mii de feluri de brânzeturi, salamuri si vinuri de recunoastere mondiala.

Prin ce mijloace a reusit miscarea initiata de Petrini sa convinga? La început, au fost câteva fapte, cunoscute poate de multi, dar ignorate de si mai multi, fapte care au fost aduse la cunostinta publicului larg: în secolul XX, peste 93% din diversitatea culinara de pe continentul Nord-American a disparut; peste 80% din cea europeana, la fel; o treime din diversitatea septelurilor a disparut; peste 30.000 de varietati de legume; în plus, daca la sfârsitul secolului al XIX-lea în alimentatia de baza a omenirii se regaseau între 100 si 120 de specii diferite de mâncare, catre sfârsitul secolului trecut numarul acestora se redusese la doar 10-12.

Impactul acestui proces a devenit vizibil însa doar ceva mai târziu, când afectiuni necrutatoare precum boala vacii nebune si, mai recent, gripa aviara, au pus sub un mare semn al întrebarii securitatea alimentara a întregii omeniri. De asemenea, asa-numitul paradox francez, care în buna masura este si un paradox italian, a încetat sa mai fie paradox si a început a-si gasi câteva explicatii stiintifice: „foie gras” s-a dovedit, în pofida „grasimii” sale, a fi extrem de bogat în acizi grasi nesaturati, bene-fici organismului, iar vaca piemonteza, pentru a carei salvare Slow Food s-a luptat cu îndârjire, s-a dovedit a fi mai saraca în colesterol decât multe varietati de peste; beneficiile compusilor din vinul rosu au fost recent recunoscute în prevenirea cancerelor si altor afectiuni, iar cele ale uleiurilor de masline nici nu mai merita mentionate aici, fiind deja arhicunoscute.

Târgurile, expozitiile si evenimentele culinare si oenologice organizate de Slow Food au devenit cele mai importante evenimente ale industriei de profil italiene, intermediind întâlnirea directa dintre un numar impresionant de mici producatori si sute de mii de consumatori constientizati cu privire la beneficiile diversitatii. Sute de mici fermieri italieni si nu numai si-au gasit salvarea de la disparitie în evenimente de tipul celor organizate de adeptii Melcului: Salone del Gusto, cel mai mare târg mondial de vinuri si mâncare de calitate, desfasurat o data la doi ani în Torino, sau Cheese, o expozitie bienala de brânzeturi traditionale tinuta în Bra, ori Slowfish, un târg anual gazduit de Genoa si dedicat pescuitului rational.

Revistele si buletinele editate de Slow Food au devenit, cu timpul, cele mai apreciate ghiduri culinare si de vinuri din tarile unde sunt publicate: peste 60 de titluri în sase limbi – italiana, engleza, franceza, germana, spaniola si japoneza.

Misiunea Slow Food

Întelegând gastronomia în legatura directa cu politica, agricultura si ecologia, Slow Food militeaza pentru satisfacerea placerii alimentare cu constiinta si responsabilitate, apara biodiversitatea, raspândeste educatia gustului si pune în contact producatorii de elita cu consumatorii, prin diverse evenimente si initiative.

Slow Food promoveaza agricultura cu un impact scazut asupra mediului înconjurator. Desi recunoaste importanta cercetarii stiintifice, Slow Food se opune utilizarii culturilor agricole modificate genetic si militeaza pentru etichetarea corespunzatoare a tuturor produselor care au în componenta ingrediente rezultate din manipularea genetica, astfel încât consumatorii sa stie ce cumpara si ce manânca.

Slow Food a pus bazele unei Universitati a Stiintelor Gastronomice în Bra (provincia italiana Cuneo), pentru instruirea continua a profesionistilor: manageri de companii turistice si agroindustriale, presedinti de consortii, jurnalisti etc. În afara de aceasta initiativa, mai exista cursuri pentru amatori sau profesionisti în cadrul proiectului Master of Foods (cunoscut, de asemenea, drept Universitatea Populara a Gustului), precum si cursuri pentru elevi.

Share on Facebook