SmartDrinks.ro sau cum se transforma intuitia feminina in doua afaceri de succes

FOTO/Vinul.ro - vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...

smart drinksIMG_1237Intr-o discutie purtata acum cateva luni cu George Chendi, acesta afirma ca SmartDrinks.ro a devenit cel mai complet magazin de bauturi din tara. E drept, on-line, ar fi fost nevoie de un mall pentru ca toate produsele din portofoliul SmartDrinks.ro sa poata fi etalate pe rafturi. Cum a fost posibil un asemenea succes in mai putin de doi ani? Am incercat sa aflu povestea chiar de la initiatorii si proprietarii conceptului, Ruxandra si George Chendi. Si tot pe ei i-am descusut in legatura cu Corks Cozy Bar, un wine bar in care, cu rare exceptii, nu mai poti prinde un loc fara rezervare. 

Cand, cum si de ce a aparut SmartDrinks.ro?

George Chendi: Lucram deja cu un portofoliu substantial de bauturi in Alma Tim si obisnuiam sa recomand si chiar sa aduc spre degustare prietenilor tot felul de vinuri. Cu precadere, cele din propriul portofoliu. Dupa o perioada, toti acesti prieteni, dar mai ales sotia mea, Ruxandra, au inceput sa ma intrebe: „OK, bune vinuri, dar daca ar vrea cineva sa le cumpere, cum le-ar gasi? Trebuie sa te sune mereu oamenii ca sa afle de unde sa le ia?“

Ruxandra Chendi: A venit cu tot felul de explicatii stiintifice, cum ca, in functie de nivel, unele pot fi gasite in retail, altele, in diferite restaurante, altele, in magazine specializate, iar altele, in minimarketuri din zone bune. Cum ii mai spun eu, explicatii de Dom’ Profesor… (n.a. – in perioada 1997 – 2008 George a fost profesor de management la Universitatea „Dimitri Cantemir“). L-am intrebat: „George, exista un loc in care clientul sa poata merge si sa aleaga aproape orice vin?“ Mi-a recunoscut ca nu.

Cherchez la femme

smart drinksIMG_1255G C: Putem spune ca de aici a inceput totul, pentru ca, dupa ce ne-am intrebat cum am putea rezolva aceasta problema, am decis sa facem un magazin on-line. Ne-a luat ceva timp sa alegem numele, care conteaza foarte mult, e cam ca eticheta pentru o sticla de vin. Ramaseseram blocati in ideea de e-, edrinks, e-wines, e-nu mai stiu eu cum, ca sa precizam ca suntem magazin on-line. Ca si cum lumea nu si-ar fi dat seama. Pe 25 ianuarie 2011 Ruxandra m-a intrebat: „Cum iti suna SmartDrinks?“ Mi-a placut, in cinci minute eram deja pe computer, sa verificam la ICI daca e liber acest domeniu. Era si, in aceeasi seara, l-am inregistrat ca site. A urmat apoi inregistrarea la OSIM si asa a devenit marca inregistrata. Ruxandra a fost Project Manager, s-a ocupat efectiv de site, de strategie, de design, de concept, de introducerea datelor. Eu am preluat partea operationala, cu hartii, aprobari. Si, evident, cu marire a portofoliului. Aveam, ce-i drept, peste 130 de etichete de vin, alte cateva zeci de spirtoase, beri, sucuri si ape, dar mi se parea insuficient. Am insistat pe vinuri si pe spirtoase, iar acum, la vinuri, cred ca suntem primii din tara din punct de vedere al diversitatii de furnizori, iar in ceea ce priveste ginul si romul, avem cel mai mare si divers portofoliu.

R C: Apreciez ca George spune ca site-ul este creatia mea, insa nu uit ca multe informatii utile el mi le-a furnizat. Asa am ajuns sa putem onora orice comanda din Bucuresti sau Ilfov in maxim doua ore. Asta pentru ca la noi marfa afisata pe site exista mereu pe stoc. Cand produsul se apropie de limita, este scos din oferta. Reapare pe site doar cand produsul a reaparut in depozit. Cred ca, pe langa portofoliul din ce in ce mai mare si mai variat, aceasta disponibilitate ne-a ajutat sa ne particularizam pe piata, ne-a adus increderea clientilor. Si, evident, confortul pe care il oferim clientilor SmartDrinks.ro, care nu mai trebuie sa se chinuie cu transportarea incomodelor baxuri de bauturi, care le ocupa cea mai mare parte din caruciorul de cumparaturi, portbagaj, ca sa nu mai vorbesc de aducerea lor in locuinta, local etc. (n.r. – SmartDrinks.ro livreaza bauturi pentru multe evenimente de companie, nunti, botezuri si altele).

Corks, un vis nascut in Bordeaux

Asa ca v-ati gandit sa va extindeti cu Corks?

smart drinksG C: Cu Corks, povestea e mai complicata putin. Eu aveam o experienta de succes, in HoReCa, cu Curtea Berarilor. Intre timp, s-a nascut si a crescut SmartDrinks.ro. Insa cel mai infocat promotor al ideii de Cozy Bar de vinuri a fost Ruxandra. Nu numai pentru ca isi dorea o experienta cu vin in HoReCa, ci si pentru ca, acum doi ani, cand am fost impreuna la Bordeaux, la Vinexpo, a facut un adevarat „coup de foudre“ pentru vin. Cu toate aceste povesti in spate, Corks a aparut, sa zic asa, natural.

R C: Vinexpo ca Vinexpo, dar sa-ti spuna George ce surpriza mi-a facut atunci. Am locuit la un Chateau din Saint Emilion. A fost superb. Te relaxai in spa-ul Chateau-ului si te delectai privind direct inteaga vie. Nu va spun cum se cheama, fiindca doresc sa mai gasesc locuri disponibile data viitoare cand vom mai merge acolo. Cert este ca, in asemenea conditii, n-ai cum sa nu te indragostesti de vin si sa nu doresti sa impartasesti aceasta experienta cu altii. Chiar si acum, cand lucrez la noul concept CORKS de Pasapoarte Degustare Vinuri ( n.r. – ideea centrala a pasapoartelor de degustare Corks este aceea de a transpune clientul in terroir-urile superbe de provenienta a diverselor vinuri locale si internationale in timp ce le degusti), imi revin in memorie acele clipe superbe petrecute la Chateau-ul bordelez.

G C: Corks a inceput sa functioneze la sfarsitul verii 2012. Si – pot sa ma laud, nu??? – fata de inceput, lista de vinuri s-a dublat. Suntem aproape de baremul pe care ni l-am fixat initial. Dar nu doar oferta de vinuri a crescut. Totul s-a diversificat, mancarea, evenimentele… Iar marele merit e al Ruxandrei. Ea si-a pus total amprenta asupra locului, iar faptul ca acum, din lipsa de spatiu, nu-i putem primi pe toti prietenii care ar vrea sa vina, i se datoreaza.

Atunci de ce nu va extindeti? Nu aici, ca nu mai e loc, dar intr-o alta locatie…

G C: Ne-am gandit la o extindere de acest gen, dar inca avem anumite rezerve. Sigur, ca business se poate dezvolta, insa noi ne gandim la Corks ca la un terroir, care are nevoie de oameni, de atmosfera, de acea poveste bine conceputa, care necesita ceva mai mult timp pentru a fi scrisa si apoi cunoscuta. Experienta traita la Corks Cozy Bar este unica si te face sa revii mereu.

Cum ti se pare?

Dacă v-a plăcut acest articol, dacă vă plac evenimentele cu oameni frumoși sau dacă sunteți interesați de cultura wine & lifestyle, vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...