In perioada 10-16 aprilie, pentru prima data in istoria relatiilor romano-japoneze, reprezentantii sommelierilor din Japonia s-au intalnit cu omologii lor romani, in cadrul unui eveniment organizat de catre Federatia Somelierilor din Romania si Asociatia de Afaceri Romano Japoneza (JRBA). Scopul acestei manifestari a fost acela de a contribui la promovarea vinului romanesc in Japonia si de a consolida relatiile cultural-comerciale dintre cele doua tari. In toata aceasta perioada, presedintele Asociatiei Somelierilor din Japonia, Oka Masaharu, directorul acestui for, Horiuchi Tashiao, impreuna cu Iwaki Norihiko, presedintele JRBA, au vizitat mai multi producatori de vinuri din Romania si au participat la seminarii si degustari organizate de FSR.
Cu ocazia acestei vizite a fost organizat si un simpozion, in cadrul careia somelierii japonezi au asistat la mai multe prezentari despre istoria vinului si podgoriilor romanesti si despre meseria de somelier in Romania, facute de Sergiu Nedelea, presedintele FSR, Marian Timofti, director tehnic al federatiei si Laurentiu Achim, vicepresedintele acesteia. La simpozion au mai participat si reprezentantii Asociatiei Barmanilor Profesionisti din Romania.
Pentru a facilita contactul sommelierilor japonezi cu vinul romanesc, FSR a organizat vizite si degustari de vinuri la Viticola Corcova, Domeniul Coroanei Segarcea, Vinarte, Domeniul Dealu Mare Urlati, Budureasca, Davino si Zarea. Aceasta vizita a avut si un scop comercial, somelierii japonezi fiind reprezentantii mai multor firme de distributie din Japonia, companii interesante in special de vinurile romanesti din soiul Feteasca neagra, Merlot si Cabernet Sauvignon.
Potrivit somelierului Marian Timofti, cel care s-a ocupat de organizarea acestei vizite, reprezentantii JSA s-au aratat incantati de nivelul de calitate al vinurilor romanesti, in special „de vinurile produse de Davino si de Domeniului Coroanei Segarcea, dar si de impunatoarea constructive a acesteia din urma. Somelierii japonezi ne-au asigurat ca cel putin patru producatori din Romania vor fi contactati de catre importatorii japonezi, in vederea demararii unei colaborari”.
Aceasta vizita face parte dintr-un proiect mai amplu al Asociatiei de Afaceri Romano Japoneze de promovare a vinului romanesc in Japonia. La inceputul anului, in urma colaborarii dintre membri JRBA si FSR, un capitol al unicului manual dedicat somelierilor din aceasta tara a fost consacrat Romaniei Acest manual reprezinta lucrarea de baza a celor care aspira la meseria de somelier in Japonia si cuprinde informatii despre industria vinului din toate marile tari producatoare de vin. Capitolul despre vinurile romanesti a fost redactat de catre JRBA, impreuna cu somelierul Marian Timofti, membru al Federatiei Sommelierilor din Romania. Asociatia Somelierilor Japonezi este una dintre cele mai importante grupari de profil din Japonia si una dintre cele mai puternice asociatii de sommelieri din lume, avand cel mai mare numar de membri atestati.
Cu toate ca vizita a avut ca principal obiectiv promovarea generica a vinului romanesc, organizarea acestui eveniment a intampinat si cateva probleme. „Dupa ce am facut toate demersurile, am cumparat biletele de avion, programari la producatori, am intampinat doua probleme. Una dintre ele a fost catastrofa de la centrala de la Fukushima, iar cea de-a doua, una aproape inexplicabila, a venit din partea reprezentantilor Asociatiei Somelierilor din Romania, care au incercat sa impiedice organizarea acestei vizite”, afirma Marian Timofti. Potrivit directorului tehnic al FSR, asociatia condusa de Doru Dumitrescu a trimis mai multe scrisori prin care cerea Asociatiei Internationale a Somelierilor si sub-asociatiilor acesteia sa intervina pentru oprirea organizarii vizitei in Romania a membrilor Asociatiei Somelierilor din Japonia, membra ASI. Doru Dumitrescu si-a motivat solicitarea prin faptul ca unul dintre somelierii din FSR, este si membru al Asociatiei Somelierilor din Italia (in prezent dezafiliata de la ASI) si pentru ca Sergiu Nedelea intentioneaza sa afilieze la Federatia pe care o conduce la Worldwide Sommellier Association, organizatie intr-un fel concurenta ASI. “Diplomati, dornici sa vada cramele si vinurile romanesti, somelierii japonezi nu au dorit sa faca din aceasta vizita un razboi intre asociatii si nu au anulat vizita, care la urma urmei nu avea alt scop decat promovarea producatorilor si a produselelor romanesti”, a subliniat Marian Timofti.







Newsletter




Opiniile editorilor


































