Loading ...
Newsletter
Opiniile editorilor
„Sommelieri, prego” era expresia pe care presedintele Vinitaly, Giuseppe Martelli, a rostit-o de cateva sute bune de ori in patru zile de concurs (peste 3.500 de vinuri, introduse, apoi trimise inapoi „la ordin”). O armata de 25 de sommelieri care a marsaluit zeci de kilometri servind in jur de 50 de vinuri vinuri pe zi, (doua desiuni de cate 3-4 ore), pentru comisii de 6-18 persoane. Cu un profesionalism desavarsit, cu o tinuta impecabila si fara sa lase vreo secunda sa se vada cat de obositi sunt, desi multi plecau de la concurs inapoi, la restaurantele unde lucrau. Asa cum glumea un confrate, jurnalist de vin din India, aveau sa treaca multe saptamani pana sa se stinga ecoul singurelor cuvinte care tulburau linistea degustarii: „Sommelieri, prego!”.
Ca orice oras turistic, Verona are si carciumi unde cumperi cu 9 euro o bere si cu 19 euro o pizza, dar si carciumi unde un „osso buco” (maduva inclusa!) e 12-13 euro, iar un vin mediu-bun se gaseste la 4-6 euro paharul. Insa si intr-un loc, si in celalalt, exista un sommelier, care poate sa-ti adecveze un vin la orice, de la pizza la inghetata de migdale.
Ieri s-a spart o buba in Asociatia Somelierilor din Romania. Oamenii – cu totii legati intrinsec de partea ceastalalta, a jurnalistilor de vin – si-au schimbat mailuri cu toate adresele celor interesati puse la „cc”. Motivele ne intereseaza prea putin si tin exclusiv de organizarea interna a Asociatiei. Mie, cel putin, imi trezeste niste mici frustrari. Departe de mine sa contest valoarea sommelierilor romani. Au dovedit-o si o dovedesc permanent.
Problema mea e mai simpla, si tine de chelnerii dintr-un restaurant semi-italian din Herastrau, care s-au suparat cand am cerut frapiera pentru un vin alb din 2008, pe care ei tineau mortis sa-l decanteze, pe motiv ca „e scump”. Chit ca fierbea asfaltul la doi pasi de noi. Tine de listele de vinuri pe care nimeni nu incearca sa le schimbe, de etichetele de „low”, nici macar de „entry-level”, pe care le gasim in carciumi cu staif, desi abia s-ar califica pentru un birt de tara sau un butic de periferie.
Problema, pe scurt, este ca, pana una-alta, cei cativa oameni care se pot numi sommelieri in Romania sunt ocupati pe posturi de buyer-i, consilieri, manageri, reprezentanti PR sau lucreaza pe la vreo crama. Au activitati de sommelier doar pe la evenimente, prezentari si lansari de vinuri, si chiar si atunci sunt mai degraba cei care doar prezinta vinul decat cei care-l asorteaza la mancaruri (pentru ca bucatarul-gazda se poate trezi ca e mai destept decat restul lumii si face ce meniu vrea el).
Avem mai multi „resident DJ” decat „resident sommelier-i”, de parca am fi o natie care s-a nascut cu mana pe platane, nu pe damigeana… Si, ca si cum n-ar fi suficient ca’s putini, mai-marele pacat este ca pana si ASR, nascuta din intentii bune, cu oameni scoliti si premiati prin tari civilizate, se dovedeste a fi croita pe acelasi tipic mioritic: unde-s trei, sunt doua gasti. E si asta unul dintre motivele pentru care decantam vin alb si proaspat, acolo unde are crasma decantoare.
La eterna intrebare: „Cand vor invata romanii sa bea vin?”, gasim si un raspuns plauzibil, desi partial: „Cand or avea sommelierii timp sa lucreze in restaurant, ca sa-i invete”. Sau „Cand vom avea patroni care sa-si permita sa-i angajeze, tinand cont de peretele de diplome internationale”. Sau „Cand vom avea sommelieri mai preocupati sa-si faca meseria decat sa castige diplome”. Domniile voastre cand ati avut ultima oara un sommelier la masa, la restaurant? Sommelieri, prego!
