Takes two (or more) to review. Când Orientul întâlnește mâncarea fusion – altfel de comfort food citadin (I)

Cum ați văzut, probabil, în ultimele ediții ale revistei noastre,  rubrica de recomandări de restaurante vine, de fiecare dată, cu noi review-uri ale câtorva din cei mai influenți bloggeri și critici din zona de food. Ultima ediție aduce, zicem noi, o noutate interesantă – cronica de restaurant în tandem. Asta și pentru că s-a nimerit să scriem mai mulți despre același loc, iar părerile au convers – ceea ce le aduce și mai multă credibilitate locurilor recomandate.
Am început aici cu Pio Bistro, un local care se remarcă printr-un mix culinar pus cap la cap foarte bine – cu mâncare din cele mai populare bucătării, cu predilecție orientală, dar și asiatică, mediteraneeană, americană și din zona globalizată de food. Amândoi, atât eu – Adriana – cât și Cristi – #foodofbucharest – am mâncat de mai multe ori aici – și concluzia este că preparatele sunt gustoase, gătite și prezentate modern – într-o varietate suficientă, cât să permită funcționarea bună a bucătăriei, cu constanța gustului și să nu “încarce” clientul cu prea multe opțiuni.

Cristi Dandeș: Am să fiu toată viața un călător al gusturilor și oricât de mult aș încerca să renunț la a mai mânca așa mult și cu atâta poftă, știu că dependența va fi <<povara>> mea cea mai de preț. Pentru că descoperirea locurilor și a mixurilor culinare s-a transformat din plăcere într-o meserie modernă, cea de food Instagramer, ce mă poartă în locuri pline de savoare. Unul la care mă întorc adesea cu aceeași poftă de a încerca ceva nou e Pio – cu un meniu care m-a surprins din prima zi, modern și firendly.
Cred că mare parte din povestea de viață a chef-ului originar din Bodrum se regăsește în fiecare farfurie. Instruit la restaurantele hotelurilor de 5 stele și preferat chiar de Roman Abramovich pentru care a gătit pe celebrul lui yacht, interpretează în manieră fusion rețete orientale clasice și nu numai.

Varietate de gusturi

La prima vedere, meniul te dezrădăcinează de gustul tău de european mai mult sau mai puțin pretențios și te poartă în câteva clipe de pe malul Bosforului, până în îndepărtata Asie, te scufundă în adâncurile cele mai fertile, ce dau delicioase specii de pești și fructe de mare, iar mai apoi, te lasă să te liniștești fie în modernismul pretențios cu iz franțuzesc, fie în cel nișat al vegetarianului care se respectă. Căci pornind de la micul dejun și terminând cu cina, cucerește prin varietatea gusturilor. Poți începe ziua cu o tigaie cu legume și ou – Shakshuka, ouă poșate cu spanac și sos hollandaise sau granola în stil propriu ori cuceritoarele clătite cu matcha. Pentru popasul de la mijlocul zilei, localul îmbie cu starters precum Chicken lolipops – aripi de pui tempura cu sos buffalo, supă de linte delicioasă, tartar de vită sau meze trio, aperitiv specific Orientului Mijlociu.
Dacă prânzul sau cina par „piatră de hotar”, nici aici Pio nu stă rău. Somonul sous-vide și coastele marinate sunt doar două opțiuni de top. Eu am încercat și Phillysteak Sandwich, cu ardei, ciuperci și ceddar savuros.
Cum orice gurmand care se respectă nu ratează desertul, vă las vizitați locul și să descoperi pasiunea celor de aici pentru dulce, pornind de la profiterolul cu cremă catalană, la chocolate cake sau burnt cheese cake.

Asocieri creative

Adriana Popescu: Un comfort food citadin, din care aș puncta asocierile creative ale chef-ului și ingredientele nu foarte des folosite pe scară largă: semințe, multe legume, plante exotice precum kale sau autohtone – măcriș, praz dar și tehnicile de gătit sănătoase, care păstreză mai bine gustul și nutrienții în cazul cărnii și peștelui – lent ori sous vide, de exemplu.  Ce am testat și recomand ar fi:
– Somonul sous vide făcut cum trebuie; căutam demult unul pe placul meu și l-am găsit aici fraged, cu gustul lui savuros, pe orez negru sălbatic, piure de mazăre și gremolata, cu semințe de pin și varză de Bruxelles – foarte bună asocierea! Între timp, am înțeles că a fost înlocuit orezul cu varianta orientală de risotto cu grâu și ciuperci.
-Pastele de casă cu spanac, brânză pecorino, măsline și pesto – sunt proaspete, gustoase.
-Din trio-ul de meze mi-a plăcut mult muhammara – pasta de ardei copt cu nucă și usturoi; mai are humus, salată de vinete cu iaurt și usturoi plus lipii calde.
-Salata Evergreen cu o bogăție de frunze: proapsătă , recondortantă are kale, romaine, măcriș cu avocado, sparanghel, avocado și caju.

Mă voi reîntorce aici pentru creveții sweet chilli sotați cu praz și crackers tot din creveți și pentru pancakes-urile cu  matcha – arată  fabulos în fotografii (cu căpșune, frișcă și sirop de casă). Sunt la pagina de breakfast, care mai are și alte feluri de la toast-ul cu avocado, ouă poșate, semințe de mac și germeni, la granola. Pe lângă acestea, mai sunt preparate mai din zona globalizată de food, și ele reinterpretate în maniera chef-ului, precum coastele gătite 14 ore, cu sparanghel, roșii cherry sotate și piure, crochetele de vită înăbușite în vin, cu sos de iaurt și mentă, dar și câteva tempura.

În concluzie, recomand Pio pentru o mâncare corectă, gustoasă: mic dejun, o masă cu prietenii la prânz ori spre seară. Atmosfera e relaxantă, dată și de amenajarea drăguță, în pasteluri și un perete “căptușit” în verde sus; iar la parter, îți poți savura băutura până se face mâncare, privind bucătarii care gătesc în bucătăria deschisă, dacă ești curios.
Coordonate. Str. Puțul lui Zamfir 2. Tel. 0770.328.251 www.piobistro.ro www.facebook.com/piobistro
Prețurile sunt în ton cu media zonei; trio-ul de meze costă 19 lei, shakshuka 21 lei, salatele 22-29 lei, pastele 32 lei, somonul 42 lei, deserturile de la 15 lei. Prețurile vinurilor ar trebui cred, însă, ajustate în minus: o sticlă de vin costă de la 85 lei, spre 1230, 170. Mai este și vinul casei la 60 lei sticla/15 lei paharul.