Loading ...
Newsletter
Opiniile editorilor
Pe arhitectul, urbanistul, gurmandul si militantul Teodor Frolu il vedeti uneori pe la B1TV, la Evenimentele Zilei, il cititi saptamanal in B24FUN, sau pe blogul personal, teodorfrolu.ro. Da, este acel domn care s-a suparat pe Teapa din Piata Revolutiei, iar acum face tot ce-i sta in puteri pentru a desfiinta gardul din jurul Casei Poporului. La inceput de iarna, cand hainele cenusii ale orasului se combina depresiv cu privirile atintite in pamant ale bucurestenilor, l-am intrebat de Teodor Frolu despre tristetile marelui oras, despre lisa lui de dragoste si despre sansele civilizarii prin servicii decente. Nu am aflat aproape nimic incurajator despre prezent, insa – ca orice om cu simt istoric – ne-a asigurat ca viitorul nu e inca pe deplin compromis. Depinde doar de ce vom face de-acum incolo.
De ce nu ne mai iubim orasul?
Povestea de baza a Bucurestiului este ca el nu mai este un oras al bucure stenilor de vreo 40 de ani. Din anii ‘70 a devenit Bucurestiul lui Ceausescu, dupa ‘89 a devenit al primarilor care s-au succedat. Partea trista e ca inca urmam directivele pretioase ale lui Ceausescu, iar interesul primariilor pare sa fie acelasi ca inainte de ‘90. Cel mai important lucru care s-a pierdut este comunitatea. Taind si segmentand orasul cu bulevarde largi, a disparut simtul comunitatii, a disparut vecinatatea, cea care dadea sens unei zone. Si, in continuare, cautam sa „taiem“ orasul, sa construim axe, sa facem drumuri pe care sa se circule repede. Omul nu mai are o vecinatate, are o casa, un spatiu pe care si-l aranjeaza cum poate mai bine, apoi ia masina si merge la mall sau la serviciu. Orasul nu mai exista pentru el, este doar tranzit. In opozitie, ganditi-va la apartamentele din blocurile vechi din Centru. Sunt mici, nu au bucatarie sau au o chicineta inghesuita, eventual doar o plita pentru ceai si cafea. De ce? Pentru ca atunci, oamenii nu stateau in casa. Casa era doar pentru somn – in rest, socializau, ieseau la promenada, pe Calea Victoriei, la Sosea, in cafenele sau restaurante. Si nu doar la noi – si in centrul Parisului, Londrei, a tuturor oraselor mari, locuintele sunt mici
Azi nu mai exista nici locuri de intalnire, cu atat mai putin de promenada…
Da, uite ce s-a intamplat in Centrul Vechi… Am redus Centrul Vechi la cinci stradute, practic la Curtea Veche, unde am transferat foodcourt- ul de mall… E aberant, pentru ca in loc sa invii un loc, il faci inutilizabil. Ai brusc o zona care are viata doar seara si in week-end, care devine brusc inadecvata locuirii, pentru ca etajul este compromis, nu poti sa dormi deasupra unui club… Cand mergi la Venetia, primul lucru pe care-l faci este sa te rupi de grup si sa ratacesti pe stradute. Sa intri intr-un gang cu trei mese si sa mananci langa oameni care locuiesc acolo in zona, care-si vorbesc peste masa, care te fac sa simti locul. O zona care traieste e o zona in care se intalnesc turistul, localnicul, vecinul, omul de afaceri care are treaba sau care are biroul in zona… Viul in urban inseamna un mix de functiuni – ai mancare, dar ai si servicii, cultura, business, turism. Orasul se naste din relatia omului cu urbanul. Noi nu vrem decat sa traversam orasul cat mai repede, dintr-o parte intr-alta. Am pierdut si nici nu facem nimic pentru infrastructura care ar putea permite omului sa-si recreeze legatura intima cu orasul. Ce s-a facut la Coltea arata bine, dar nu ajuta la nimic. Nu se opreste nimeni sa stea, ci doar se tranziteaza. Nu poti iubi un oras care nu e aproape de tine, care nu-ti ofera lucrurile de care ai nevoie, care te tine departe de restul oamenilor. Parcari, viteza, bulevarde – astea sunt proiectele noastre, fondate de Ceausescu. Uitati-va la diferentele intre oameni. La periferie s-a construit cu intentia de a rupe oamenii de oras, si pe unii de altii. Astazi, cei care mai incearca sa faca ceva, oamenii activi, care militeaza pentru o cauza sau alta, sunt oameni care au crescut in zonele unde mai exista vecinatate, comunitate – Cotroceni, Icoanei, Cazzavillan, in vatra orasului.
Adica avem nevoie de sute de locuri ca zona sahistilor din Cismigiu…
Exact, de locuri care sa permita si sa incurajeze socializarea, interactiunea. Centrul Vechi e acum un soi de mall – te duci sa fii vazut, si atat. Pe de alta parte, sunt si proiecte aberante – nu poti sa faci Calea Victoriei artera pietonala… Dar poti s-o faci promenada – in fotografiile de epoca apar pe Calea Victoriei si oameni si masini, insa masinile sunt tot „in promenada“. Daca iti asumi asa ceva, poti crea un spatiu viu, nu un oras de beton si sticla. Orasele mari, care au introdus arhitectura moderna in anii ‘70, incearca sa-si spele cum greselile, sa redea orasul oamenilor sai.
Muta nebunia, cum e City in Londra sau La Defense in Paris… Noi mutam Guvernul si Parlamentul la Bolintin?
Nu e nevoie, dar trebuie refacute cateva lucruri. Casa Poporului, de exemplu. Muzeul National de Arta Contemporana e o idee excelenta, dar cum ajungi acolo? Daca nu spargi, daca nu legi MNAC-ul si de Izvor, e degeaba. Daramarea zidului si conexiunea Izvor-Piata de Flori sau Parcul Carol ar rezolva multe probleme. Iar in Casa Poporului mai e nevoie si de alte lucruri, de fragmentare. MNAC e doar primul pas. Din pacate, suntem lipsiti de cultura urbana. Ne mandrim cu „Micul Paris“, cochetam cu acest concept, dar nu doar ca facem greseli megalomanice de gen Casa Poporului, ci ne pregatim sa facem si a doua Casa, Catedrala Neamului, in loc sa ne preocupam de infrastructura dedicata oamenilor, urbanului. Daca oferi alternative, omul nu se mai inchide in propriul sau spatiu, in casa. Stam si ne falim ca Bucurestiul are 550 de ani… Are atata de cand e atestat ca localitate, nu de cand e oras. A devenit urban abia prin 1830-1840. In 1870, in New York erau zgarie-nori, si nimeni nu era stresat de faptul ca orasul e tanar, ca n-are decat 200 de ani…
Ati creat o mica insula de socializare aici, la The Ark (fosta cladire a Bursei de Marfuri de la Piata de Flori, n.r.), cu Targul Taranului…
Piata a fost dintotdeauna un element central al urbanului. Noi am reusit sa facem multe cu acest Targ, care e initiativa Asociatiei Radu Anton Roman. A fost pilotul de la Muzeul Taranului Roman, apoi am avut sase luni targul din Piata Amzei, pana sa intre in renovare, apoi l-am adus aici, in curte, unde se desfasoara saptamanal. Nu e doar o piata de produse traditionala, a devenit un model. Am constatat ca exista tentatia de a face asemenea piete „pe genunchi“, iar acest lucru transforma piata in talcioc, pentru ca nu exista un control clar asupra cui vine sa se aseze la taraba… In plus, apar producatori „fara timbru“, neautorizati… Spun ca Targul Taranului a devenit un model din mai multe motive. In primul rand, toate produsele traditionale sunt atestate, producatorii au certificate, iar noi ii incurajam sa vanda acele produse pentru care au autorizatie. De-a lungul timpului, noi am devenit interfata care ii permite unei ferme de subzistenta sa se transforme in mic producator, am investit in training, am format mici antreprenori. La inceput de tot, era nevoie sa platim drumul pentru o parte din ei, care nu aveau cum sa ajunga la targ din Bucovina, de exemplu. Cand Targul s-a permanentizat, ei au castigat si o clientela stabila. Exista zeci de avantaje in aceasta forma de piata, in primul rand se garanteaza o calitate stabila a produselor, gradul de siguranta alimentara este mai mare, pentru ca exista relatia directa a producatorului cu clientii. Apoi, se dezvolta cultura produsului, pentru ca producatorul e acolo, ca sa le explice oamenilor povestea din spatele acelui produs. Lantul de responsabilitati este mult mai mic, deci toata lumea actioneaza cat poate de bine. Cand am aderat la mis- carea Slow Food, am gasit un set de principii si practici pe care ni le-am asumat, iar prezenta producatorului la locul de vanzare este una dintre obligatii.
Deci credeti in posibilitatea civilizarii prin placeri simple? O mancare buna, un vin bun pot schimba atitudinea fata de ziua pe care o traiesti.
Absolut. Nu te poti indragosti de un hamburger, dar te poti indragosti de un carnat de Plescoi, de o reteta de vanat… Asa e si Centrul Vechi, deocamdata e fast-food. Cand va fi gourmet, vom incepe sa ne iubim orasul. Am uitat, din pacate, cum sa ne bucuram de lucruri care, pana la urma, ne definesc ca oameni. Ce mananci si ce bei sunt parti din ceea ce esti, iar produsele traditionale sunt recunoscute ca patrimoniu cultural, oriunde in lume. Mergeti la Terra Madre… e impresionant! Sa vezi lumea prin lupa unui produs traditional te ajuta sa te simti din nou om.
