Tinerii care fac revoluția de la Cotnari

Are 26 de ani și este Director General și Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Casei de Vinuri Cotnari de la 24 de ani. Este vorba despre Victor Deleanu, cel mai tânăr moștenitor al principalilor acționari de la Cotnari SA și totodată, unul dintre cei mai tineri directori de cramă din România. Nu, nu e așa, cum probabil veți gândi, răsfățatul familiei, căruia i s-ar cuvenit oricum acest post, ci a ajuns aici pentru că a studiat, a muncit, s-a implicat în vie de la recoltare, până la îmbuteliere. Îi stă alături și produce vinurile de top al cramei, enologul George Măluțan, nici el cu mult mai în vârstă, la 30 de ani.

Mai multe articole despre Cotnari puteți găsi aici.

Dacă despre tatăl său s-a spus că a reinventat Cotnariul, Victor Deleanu alături de George Măluțan nu sunt doar “moștenitorii secretelor vinului”, ci își asumă, iată, un refresh. Până acum, frumos.

poza-victor-si-george

De fapt, de la Victor și de la fratele său, Remus (care este avocatul ambelor crame) a pornit ideea noii societăți, independente de colosul Cotnari SA – Casa de Vinuri Cotnari. Într-un interviu precedent acordat revistei noastre, Constantin Deleanu, președintele Cotnari SA spunea, de altfel, că ambii săi fii “îl tot băteau la cap să facă vinuri mai moderne”. Și-a zis să nu dea credit zicalei “vai de părinții care nu ascultă de copii”, a avut încredere în ideile lor și așa avea să ia naștere noua companie, înregistrată la Registrul Comerțului în 2010. O plantație nouă de 350 ha (din 2007) cramă proprie, rezultată din modernizarea vechii crame de tradiție Vlădoianu, o investiție totală de 2,5 milioane de euro, cu sediul în frumosul castel Vlădoianu din Cârjoaia – cam asta înseamnă, pe scurt, Casa de Vinuri Cotnari – „firma generatiei a doua”, cum o numește Constantin Deleanu.

Victor lucrează efectiv la Casa de Vinuri Cotnari de la 22 de ani, și a fost mai întâi tehnician de exploatare, a mers în vie, a cules, a analizat, apoi a învățat în combinat, pas cu pas, toate etapele producției de vin. Interesant este însă faptul că, după cum singur spune, deși a crescut într-un mediu ce ar fi previzionat firesc implicarea lui în lumea vinului, până în 2012, era convins că nu va fi aşa, având în cap o carieră de avocat. A studiat, de altfel, la Facultatea de Drept a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. Dar cum s-a produs declicul?

IMG_2765Cu o mină seriosă şi o sinceritate dezarmantă, povesteşte: “În momentul în care am susținut examenul de la Barou, am fost singurul dintre cei înscrişi care a obținut punctajul cu 0,1 puncte sub limita de admitere, fapt pe care l-am considerat nedrept. Atunci, am considerat că în domeniul dreptului nu există dreptate, am decis să renunţ la munca din ultimii patru ani și să o iau de la zero în alt domeniu. Spre fericirea familiei mele, am ales să mă implic în lumea vinului, o lume despre care, atunci, nu ştiam prea multe”, spune el acum cu mandrie.

S-a înscris, prin urmare, la Facultatea de Horticultură – şi fac aici o scurtă paranteză, tot dintr-un interviu cu tatăl său, în care își aducea aminte, entuziasmat, de debutul lui Victor în domeniu: „Cel mic mi-a facut o surpriză extraordinară. După ce a fost într-o excursie în Australia cu distribuitorii, a venit foarte decis la mine și mi-a spus că vrea si el să meargă în campanie, la cules”.

Cu ideile și deciziile lui Victor și cu priceperea enologului cramei, George Măluţan, aveau să rezulte gamele de top Domenii Cotnari, Colocviu și Castel Vlădoianu. Trebuie menționat curajul lor de a vinfica în sec, pentru prima dată în România, soiuri la care nu mulți s-ar fi gândit că pot fi și așa: Grasa de Cotnari, îmbuteliată sub brandul Colocviu la Moscova și Busuioaca, frumosul rose cu eticheta Colocviu la Paris. Tămâioasa Românească, Feteasca Albă și Feteasca Neagră sunt celelalte soiuri vinificate acum la Casa de Vinuri Cotnari.

A fost ceva muncă de lămurire cu piața ca să înțeleagă diferența dintre vinurile de la “bătrânul” Cotnari și noua cramă, dar ușor – ușor, spune Victor, iubitorii de vin au început să conștientizeze ca în podgoria Cotnari se produc și vinuri de înaltă calitate, comercializate în horeca și în magazine specializate. “În 10 ani, sunt sigur ca vom fi sus”, se arată el încrezător.

Investițiile la Casa de Vinuri Cotnari nu se opresc aici, pentru că în luna septembrie a anului 2013, compania cumpăra vechea cramă Axinte, care va fi finalizată în toamnă și unde se vor produce vinuri albe, rose, precum și spumante, pe care am avut ocazia să le degustăm și noi în premieră de la tanc.

“Fiecare zi este diferită, cu noi provocari și noi satisfacții. Din fericire, nu există un tipar al zilei de muncă deoarece îmbin munca de la birou cu cea din teren. Consider că cel mai important în carieră este libertatea de a lua deciziile pe care le consideri corecte”, conchide Victor atunci când îl întreb cum arată o zi “normală“ de muncă.

IMG_3007Pentru prima dată de la lansarea primului vin roșu al Casei de Vinuri Cotnari, Domenii Fetească Neagră, Victor Deleanu a ţinut să ne prezinte o miniverticală din anii de producţie de până acum: 2011, 2012 (două loturi diferite), 2013 și 2014.

IMG_2761Și enologul cramei, George Măluțan, este aici de foarte tânăr, mai precis de la 23 de ani. În iulie 2009, absolvea Facultatea de Horticultură la Iași, iar 17 august 2009 era deja prima lui zi de lucru la SC Cotnari SA, pe atunci. Din 2011, vinifică exclusiv pentru Casa de Vinuri Cotnari, soiurile reprezentative ale cramei.

La George, pasiunea pentru vin este din copilărie, din vacanțele de vară pe care și le petrecea prin viile de la Cotnari. Este, spune el, o moştenire de familie (tatăl său, Ioan Măluţan, face parte, de altfel, din acționariatul SC Cotnari SA), pe care George o duce acum mai departe cu drag.

După absolvirea facultății, a urmat Masteratul și Lucrarea de Doctorat la USAMV Iași, sub îndrumarea domnului profesor Cotea. Pașii ulterior i-au fost călăuziți de Viorel Andronic, Directorul general de vinificație al SC Cotnari SA.

Și lui Victor și lui George le este greu acum să numească vreun soi preferat, dar ambii spun că rămân fideli vinurilor din soiuri autentice și se mândresc cu gamele “păstorite” de ei de la bun început.

Casa de Vinuri Cotnari

  • Numele cramei: Crama Vlădoianu
    Numele firmei: SC Casa de Vinuri Cotnari SA

  • Adresă: sat Cârjoaia, comuna Cotnari, jud. Iași, cod postal 707122

  • Branduri: Colocviu – Horeca, 40 – 45 lei, Cotnari Domenii – Horeca, 20 – 25 lei, Inedit – Retail, 10 – 15 lei (preţuri de listă, la preţurile de raft se mai adaugă, în funcţie de client, între 20 -100%)

  • Suprafața de vie în exploatare: 350 ha

Localizare: Coasta Cotnari – Hârlau, segment important din marea „Coastă Moldava” ce face tranziția între Podițul Sucevei de la vest și Câmpia Moldovei de la est. Prin poziţia sa geografică, între 47°17′ și 47°35′ latitudine nordică, se plasează spre limita nordică a podgoriilor de calitate din țară și chiar din Europa. Administrativ, podgoria e localizată in judeţele Iași și Botoșani.Substrat litologic. Materialele parentale aparțin bessarabianului și volhinianului, reprezentate prin faciesuri marnoase, cu intercalații de nisipuri și gresii oolitice. Sedimentele de solificare, rezultate din aceste depozite, formate ”in situ” pe suprafețele plane, sunt argile mărnoase, nisipuri și gresii. La extremitatea estică apar și depozite salifere, pe care s-au format soluri salinizate și alcalinizate. Tipuri de sol: cernoziomuri cambice, cernoziomuri, soluri cenusii, regosoluri și soluri antropice. Relief de coastă – versantul estic al Dealului Mare Hârlău, caracterizat prin predominarea platourilor structurale înalte (350 – 500 m). Coasta se desfăşoară la altitudini pe un ecart de aproape 300 m, între fundul depresiunilor de contact (100 – 200 m) și muchia platourilor structurale (în jur de 400 m), cu înclinare medie de 7°. Densitate: 3.646 plante / ha, distanță între rânduri 3 m, recoltă 6 t / ha la Grasă de Cotnari, Tămâioasă Românească, Fetească Albă, Busuioacă), respectiv 5 t / ha la Fetească Neagră.

  • Soiuri: Fetească Albă – 50 ha, Fetească Neagră – 100 ha, Tămâioasă Românească – 75 ha, Busuioacă de Bohotin – 75 ha, Grasă de Cotnari – 50 ha
  • Capacitate cramă: 200.000 l. stocare. Producție: 240.000 l.

  • Oameni. Winemaker: George Măluțan, Director General: Victor Deleanu

  • Contact: Casa de Vinuri Cotnari S.A., sat Cârjoaia, str. Vlădoianu nr. 1, Castel Vlădoianu, tel: 0232.761.669, e-mail: office@vinuricotnari.ro.
    O nouă cramă a Casei de Vinuri Cotnari, Crama Axinte, unde se vor produce vinuri albe, rose și spumante, urmează să fie finalizată în toamnă.

Cum ti se pare?