Valentin Ceafalau

Obiceiurile de consum se indreapta tot mai mult catre natural. Un lucru firesc! Insa, aceasta deplasare a gusturilor catre produsele naturale, bio-organice, a adus cu ea o stare de psihoza aproape isterica impotriva a tot ce este industrializat sau care a fost pangarit de „chimicale”. Nici vinul nu a scapat de acest tip de atitudine. Dezvoltarea tot mai acerba viticulturii organice si biodinamice a tras cateva semnale de alarma in ceea ce priveste efectul potential daunator al pesticidelor, al ingrasamintelor sintetice, al insecticidelor. In acest context a luat nasterea polemica legata de cat de natural este vinul pe care il ai in pahar.

Potrivit „Wikipedia“, aceasta miscare impotriva „industrializarii” vinului a luat nastere in adancurile cramelor frantuzesti, multi dintre criticii ei declarand ca ea nu este altceva decat o „lupta de gherila” impotriva vinurilor din Lumea Noua si impotriva aromelor lor dominante de fructe, care pun in plan secund aromele naturale ale vinului. Din Lumea Veche, evident! Astfel, pentru multi producatori, critici, dar mai ales consumatori, conceptul de vin natural a devenit o extensie pentru viticultura biodinamica sau organica, abordari ce pun accentul pe planta si terroir. „Revolutia vinului natural” a intrat in acelasi timp si in crame, respingand culturile de drojdii in avantajul celor salbatice, adaosul de substante pentru corectarea sau ajutorul fermentarii, al echilibrului enzimatic, ba chiar mai mult, refuzul filtrarii vinurilor. De cele mai multe ori, vinificatorii bio adopta tactica lui „ce-o fi, o fi” si se arunca cu capul inainte in incercarea de a scoate vinuri bune. Cateodata le mai iese, dar rar! Aceasta abordare diferita, dusa uneori la extrem, nu poate fi tot timpul o scuza pentru calitatea slaba a vinurilor. Lasate de capul lor, fara interventia „chimicalelor”, vinurile bio ajung de cele mai multe ori niste oteturi reusite.

Cel mai controversat principiu al miscarii bio-organice este refuzul de a folosi in vinificatie a dioxidului de sulf (sulfitii, deh!) in timpul fermentarii si imbutelierii. Sulfitii sunt aditivi alimentari folositi inca de pe vremea Romei antice si care au rolul de a proteja vinul impotriva contaminarii microbiene. De asemenea, dioxidul de sulf din vin previne refermentarea si protejeaza vinul impotriva oxidarii premature. Fara aceasta „substanta daunatoare”, de cele mai multe ori vinurile organice ajung pe masa consumatorilor sub forma unor bauturi ciudate, dezechilibrate, chiar neplacute. Iar, multi dintre bautori nu sunt pregatiti sa incerce astfel de experimente. Ideologii miscarii „vinului natural” ar trebui sa isi puna cateva intrebari in privinta aditivilor si tehnicilor de vinificatie din cramele „normale”. Raspunsurile ar putea sa aduca cu ele si vinuri bune.