Valentin Ceafalau

Acum cativa ani, niste cercetatori din California si Marea Britanie au demonstrat stiintific ca placerea degustarii unui vin este strans legata de pretul acestuia. Astfel, potrivit studiilor, consumatorii apreciaza pozitiv un vin si il degusta cu mult mai multa placere daca cred despre el ca costa, de exemplu, 50 de euro, in loc de 10, cat ar valora de fapt.

Piata vinului din Romania este supraevaluata, iar asta nu mai reprezinta o surpriza pentru nimeni. Constient sau nu, o mare parte dintre producatorii romani isi pozitioneaza vinurile din ce in ce mai „sus”, bazandu-se pe principiul potrivit caruia un produs mai scump este indiscutabil si unul de calitate.

Asteptarile ridicate pot influenta in mod direct placerea unei anumite experiente. Indiferent ca vorbim despre vinuri, masini, ceasuri de marca, haine, electronice sau posete. Marea masa a consumatorilor asociaza pretul ridicat al unui vin cu un renume pe masura, insa de multe ori acest lucru poate reprezenta o sabie cu doua taisuri, deoarece in foarte multe cazuri pretul mare nu poate justifica calitatea din sticla. Iar piata romaneasca este un fel „Pagini Aurii” cu astfel de exemple.

Bineinteles ca producatorii speculeaza acest fapt, insa exista si oameni care consuma anumite marci de vin, doar pentru ca acestea sunt mai scumpe. Prin astfel de gesturi ei isi manifesta comportamentul aspirational. Consuma si platesc mai mult, nu numai pentru se mandri in fata prietenilor sau in fata unei asistente intamplatoare, ci pentru a-si demonstra lor faptul ca au atins un anumit nivel de implinire sociala, ca au dobandit un anumit statut. Pentru foarte multi dintre acesti consumatori notiunea de vin se reduce la un simplu nume sau eticheta. Iar pericolul cel mai mare pentru aceasta categorie este acela ca, in cele mai multe cazuri, vinurile supraevaluate se aseamana al dracului de bine cu ceasurile, toalele si posetele falsificate. Un Vacheron Constantin sau un Luis Vuitton reprezinta bunuri de lux, aspirationale, insa un Vacheron-replica sau un Vuitton „Made in Turkey” nu sunt decat elemente ale autoamagirii de sine.

Multi dintre producatorii de vinuri de la noi cunosc faptul ca vinurile lor sunt supraevaluate, ca pretul nu le justifica nici pe departe calitatea. De asemenea, mai stiu ca foarte multi dintre consumatori nu se pricep la vin si, fara nici un fel de jena, vand iluzii aspirationale, “hainele cele noi ale Imparatului”, efortul depus in producerea acestor vinuri reprezentand doar o parte foarte mica din pretul final. Afisarea ostentativa a unei „papornite” Vuitton falsificate sau a unui Armani „facut pe balcon” reprezinta o forma de ipocrizie, la fel cum a consuma un vin scump, dar prost calitativ, de dragul statutului este o iluzie desarta.