Experi(m)ente cu eno-gastronomice, la Ginger
Sa asociezi un vin unui anumit preparat gastronomic poate fi unul dintre cele mai simple lucruri, mai ales daca tii cont de regulile care stau la baza asocierii vin-mancare. Exista si cazuri in care regulile sunt incalcate – prin fantezie si curaj, astfel incat rezultatul sa depaseasca orice asteptare.
O astfel de dovada de curaj (si nu este prima data!) au aratat-o co-proprietarii restaurantului Ginger, Doru Pencea si Cezar Filip, la cea de-a doua degustare de vinuri organizata in luna iulie. Vinurile degustate au fost asociate cu preparate culinare interesante, astfel incat sa se valorifice la maxim calitatile vinurilor, dar, in acelasi timp, sa se creeze o armonie intre cele doua elemente ale asocierii.
Primul vin degustat a fost Riesling Georg Breuer Terra Montosa 2006 (alc 12%, alb sec). Aromele sale asezate, citric-minerale, cu atingeri de hidrocarburi si gustul de gutuie, coaja de lamaie si condimente au fost potentate de asocierea cu midii cu sos de usturoi si biscuiti de polenta, usturoiul din preparat scotand in fata caracterul uleios-dulce al vinului.
Alaturi de cel de-al doilea vin, un Shiraz rose, California Valley Oaks, Fetzer 2006, alc 13,5%, a fost servita o salata cu roastbeef si feta marinata in ierburi fine. La fel ca si in cazul primei asocieri, mancarea a ajutat vinul sa isi expuna mai bine amprenta aromatica de dulceata de capsuni, cirese coapte rodie si condimente si sa puna in plan secund tonurile de buchet de sticla si postgustul atins de o usoara astringenta, de samburi de mar.
Pentru ultimul preparat, un rulou de vrabioara de vita cu bacon, branza de burduf, ginger-taler si champignons, gazdele au pregatit trei vinuri – un cupaj bordolez Chateau du Tailhas, 2001 (alc 13%, cupaj rosu sec), un cupaj de Graciano, Mazuelo si Temoranilor Marques de Riscal si un Tempranillo Vina Valoria, din 1998 – permitandu-le astfel invitatilor sa aleaga cea mai buna asociere.
Ultimul vin, aflat la sfarsit de viata (nas foarte placut si interesant de miere, ceara si fructe confiat, dar gust imbatranit, descarnat), nu s-a numarat printre preferintele celor prezenti. Locul de cea mai buna asociere, a fost disputat de primele doua vinuri, vinuri cu o puternica paleta aromatica si structura impozanta, complexe si echilibrate.
Posted: July 12th, 2010 under D'ale vinului, Degustari.
Comments: none



Write a comment