Valentin Ceafalau

Comparand vinul cu alte produse, ajungem la concluzia ca in acest domeniu exista mari diferente calitative, insuficient sau greu explicabile clientului obisnuit. Materia prima este aceeasi, metodele de vinificare, in mare, aceleasi: atunci, cum se face ca, adeseori, intre vinuri din aceeasi regiune si de pe acelasi palier pret sunt diferente asa de mari?

La vopseluri, e simplu: se stie de ce unele sunt mai bune. Unele sunt imbogatite cu teflon sau rasini, altele au putere mai mare de acoperire si se aplica mai usor, altele sunt mai lucioase si se curata mai usor etc. La fel, in cazul salamurilor, berii, branzeturilor, cafelei. E relativ simplu sa explici, prin diferentele de fabricatie, diferentele de calitate. Si de pret. Dar ce anume face ca unele vinuri sa fie mai bune sau mai proaste decat celelalte? Sa fie doar subiectivismul?

Raspunsul sta, de multe ori, in atitudinea vinificatorilor fata de acest produs. Multi se fac vinovati de cateva pacate capitale pentru vin, greseli si deviatii comportamentale, daunatoare mai ales relatiei cu clientul. Primul pacat ar fi lacomia. De ce sa scot patru tone la hectar, cand poti sa scot saisprezece? De ce sa investesc in materiale si substante bune, cand pot folosi unele de calitate mai scazuta, ca doar tot vin iese? Al doilea pacat este indolenta, lenea. De ce sa urmaresc cu atentie vinul in toate etapele vinificare, de se sa depun eforturi ca acesta sa aiba o evolutie normala? De ce sa ma rup in doua la capitolul igiena? Cu chiu cu vai, o iesi ceva, pana la urma. Al treilea viciu, cu voia dumneavoastra, se numeste impertinenta. Nu de putine ori am auzit vinificatori spunand: „Decat sa ma doara pe mine capul, mai bine sa-l doara pe client!“ Oare la ce anume s-or fi referit?!? Ultimul de pe lista – mandria – poate fi usor asociat cu ignoranta. Evident ca „fiecare cioara isi lauda puiul“ si fiecare producator vinul – este un lucru normal! – dar la un moment dat unii depasesc limitele normalitatii si ajung sa se considere, in intunecarea lor rationala, cei mai buni, fara sa se mai raporteze la realitatile inconjuratoare, la concurenta. Ca sa nu mai vorbim de invatat de la altii!

Stiu, ar fi trebuit sa vorbesc aici despre calitatea si intensitatea aromelor, despre armonia dintre alcool si aciditate, despre corp si despre echilibrul general al unui vin bun sau despre lipsa acestuia, la unul modest. Dar acestea pot fi discutate, realist, abia dupa ce s-au rezolvat dintre „pacatele capitale“ de mai sus (si doar Dumnezeu stie cate or mai fi!). Din nefericire, din lipsa termenilor de comparatie sau din alte pricini, pacatele celor care fac vin se regasesc si la cei care il beau – “dupa fapta, si rasplata!”. Sunt de parere ca responsabilitatea de a educa si informa clientul revine in primul rand celor care fac vin bun si care au nevoie ca de aer sa se diferentieze de „mocirla vinificatiei”, pentru a supravietui si a prospera. Daca n-o fac, cu tot respectul, se fac si ei vinovati de unul dintre pacatele enumerate mai sus: cu oricare, alegeti voi singuri!, caci rezultatul e acelasi.

Abundenta si ratiune va doresc!