Valentin Ceafalau

Este foarte ciudat cum un sportiv inzestrat cu atata talent poate deveni peste noapte “oaia neagra” a snooker-ului. Si totusi…

In ultimul timp reputatia lui Ronnie O’Sullivan ca sportiv a avut foarte mult de suferit. Mai ales dupa incidentul de la York, cand “copilul minune” al acestui sport si-a dat “arama pe fata” si a parasit masa la scorul de 4 la 1 pentru adversar. Asta se intampla tocmai in meciul cu Stephen Hendry, cel mai bun jucator de snooker al tuturor timpurilor, partida contand pentru sferturile de finala ale “UK Championship 2006″. Dupa acest moment, foarte multi si-au exprimat public dezaprobarea fata de atitudinea sa reprobabila, declarand ca gestul excentricului jucator este intolerabil. Pana atunci, “The Rocket” isi mai pierduse controlul, avand cateva derapaje la adresa adversarilor sai si fata de fani. Un jucator atipic pentru acest sport.
Oficialii World Snooker Association (forul international care gestioneaza acest sport) nu s-au grabit sa-l penalizeze pe Ronnie, ba chiar mai mult, la Masters-ul de la Londra i-au permis acestuia sa nu se prezinte la conferintele de presa de dupa meciuri (lucru obligatoriu prin regulament pentru orice jucator).

Insa, in finala Masters-ului londonez, Ronnie O’Sullivan, omul care calcase pe multi pe nervi pana atunci, a dat dovada de spirit sportiv, aratand ca pe langa talent are si un suflet mare.
O’Sullivan a ajuns in finala dupa ce a trecut de Ali Carter (6-1), Ken Doherty (6-5) si Stephen Maguire (6-4). Adversar in finala: chinezul Ding Junhui, noul geniu al snookerului, “sperietoarea oamenilor Majestatii Sale”. Pana in finala, jocul lui Ronnie scartaise, englezul declarand ca se simte jenat de prestatia sa.
Finala a inceput de la scorul de 2-0 pentru Ding, chinezul profitand de greselile lui O’Sullivan. Incetul cu incetul, englezul si-a reglat tirul, si-a desavarsit loviturile, ajungand sa practice un snooker perfect. Rezultat: 9-3 in sesiunea finala, moment in care “micul chinez”, cu ochii plini de lacrimi, a avut o iesire nervoasa si a vrut sa paraseasca arena. Incercand sa-l linisteasca, Ronnie l-a luat de dupa umar si l-a rugat sa revina la masa pentru ultimul joc, amintindu-i de greseala facuta el in urma cu o luna la York.

Finala s-a terminat cu scorul de 10 la 3, O’Sullivan adaugandu-si in palmares cel de-al treilea titlu Masters din cariera. Restul este statistica.

Gestul facut de Ronnie O’Sullivan in finala Masters 2007 este cu atat mai impresionant, cu cat lasa sa se vada ca in spatele caracterului cusurgiu, imprevizibil, chiar enervant se ascunde o virtute: aceea de sportiv desavarsit, in ambele sensuri.