VinCE 2010 si Budapesta gurmandului educat

Cele mai bune vinuri din Europa Centrala si de Est au fost gustate de cei mai importanti cunoscatori din lume – Masters of Wine

105 expozanti, doua zile de conferinte, cele mai fine vinuri din aceasta zona a lumii, cele mai incredibile retete originale, in restaurante de nivel parizian, mii de vizitatori din toate colturile lumii, hoteluri de cinci stele si, evident, mult foie gras, dat fiind ca Ungaria e patria ficatului de gasca. Aceasta ar fi, in cateva cuvinte, descrierea VinCE 2010, o expozitie cum Romania nici macar nu spera sa organizeze, cel putin nu in viitorul previzibil.

The Masters @ VinCE

Dincolo de oenologi, de degustatori (autorizati sau nu) sau de jurnalisti de vin, oricat de experimentati, mai exista in lume o categorie, extrem de restransa, de cunoscatori “supremi”, sau “cavaleri Jedi ai vinului”, cum li se mai spune – “The Masters of Wine” (MW), adica acei oameni care stiu despre vin nu doar orice detaliu legat de vinul in sine – de la solul pe care au crescut strugurii pana la artificiile intrebuintate in timpul procesului de vinificatie – ci sunt si experti in orice latura conexa: piata globala si locala din fiecare zona a lumii, comert international, legislatie, dar si PR si advertising. Din 1953 incoace, doar 2000 de oameni au ajuns sa sustina examenul final de Master of Wine, iar dintre acestia nu au reusit sa-l treaca decat 279. A fi Master of Wine inseamna sa ai un cuvant greu de spus in comertul international de vin, sa fii angajat pentru a avea grija de cele mai importante pivnite de vin in lume (familii regale, cele mai mari restaurante, companii, colectii private ale miliardarilor etc.). Un zambet sau o strambatura pot avea un impact decisiv asupra pretului la care vor fi vandute vinurile dintr-o regiune legendara a lumii.

Insa, pentru a fi in atentia acestui grup de super-experti, trebuie sa ai ce sa arati lumii. Pana acum, orice fel de vizita ar fi facut vreun MW in Romania, aceasta a ramas incognito. Spre comparatie, la VinCE au participat nu mai putin de cinci MW, inclusiv Jancis Robinson, echivalentul european – mai stilat, mai educat si mai demn de incredere – al lui Robert Parker. Alaturi de ea – Angela Muir, Elizabeth Gabay, Joseph Schuller, Konstantinos Lazarakis si Lynn Sheriff – o insiruire de MW cum rar poate reuni vreun eveniment de agest gen. De ce? Explicatia este foarte simpla, si tine de calitatea vinului produs. In Romania ar putea fi aliniati, la aceasta ora, cu muta bunavointa, vreo 20 de producatori care pun accentul pe calitate, nu pe cantitate. In Ungaria, tara care are jumatate din suprafetele viticole ale Romaniei, exista 22 de regiuni viticole, aproape oricare dintre ele fiind capabila sa enumere cel putin la fel de multi producatori de calitate. Singurul motiv pentru care vinurile maghiare nu sunt deja in mega-voga internationala este ca productia este aproape integral consumata in interiorul granitelor (Ungaria fiind, de altfel, una dintre pietele cele mai reticente la importuri). In cazul in care insiruirea de nume nu va spune mare lucru, imaginati-va doar cum ar fi sa apara Obama, Medvedev si Szarkozy la Zilele Bucurestiului sau la vreun dineu de politicieni, doar de drag ce le-ar fi de capitala noastra.

Vestea buna este ca, cel putin la capitolul “vinuri”, Romania a mai redus ceva din handicap. Daca Turneul de Vinuri Romano-Maghiar din 2006 aseza Romania cu un deceniu in urma Ungariei, astazi diferenta abia mai bate spre cincinal (exista calitatea, nu exista inca numarul de producatori). Pe piata de restaurante, insa, Budapesta s-a integrat in randul marilor capitale europene cu mult inaintea Bucurestiului. Meniul “smart fusion” este la ordinea zilei in nenumarate restaurante. In timpul expozitiei, organizatorii au gasit de cuviinta sa prezinte trei dintre acestea, fiecare fiind relevant pentru categoria sa de public-tinta. Tigris este genul de restaurant “de atmosfera”, unde un sommelier de 35 de ani reuseste sa-ti explice mai exact decat o enciclopedie si mai rapid decat un audiobook de cursuri rapide cum sta treaba cu vinul maghiar si de ce au fost facute asortarile cu mancarea intr-un asemenea fel. Nu are nimic din acreala si superioritatea multora dintre tinerii sommelieri romani, si-asa numarabili pe degete.

In primul rand, nu exista restaurant bun fara retete proprii, pe care sa nu le mai gasesti in nici un alt restaurant. In al doilea rand, standardul de servicii a crescut enorm fata de anii 2000, nemaiexistand, practic, restaurante “de oras” in care sa nu se vorbeasca cel putin o limba straina, iar angajatii sa nu fie capabili sa explice o reteta sau sa asorteze un vin. Despre igiena – acesta este un subiect deja anacronic, chiar si in cele mai obscure colturi ale tarii.

Revenind insa la Budapesta: in primul rand, nivelul restaurantelor a fost suficient de ridicat pentru ca Michelin sa includa orasul in Ghidul Principalelor Orase Europene (alaturi de orase din Cehia si Polonia). Exista, la aceasta ora, un restaurant cu o stea Michelin (Costes), patru recomandate cu Bib Gourmet (21, Arcade Bistro, Bock Bistro si Csalogany 26), alaturi de alte 11 “recomandate” pur si simplu. Daca va intrebati ce inseamna asta, este relevant sa spunem ca unul dintre restaurantele recomandate fara a primi vreun titlu, Tigris, a gatit pentru marele maestru Paul Bocuse in timpul vizitei acestuia in Budapesta (unde arbitra un concurs de gatit), iar altul – Gundal – a fost ales pentru a gati pentru Papa Ioan Paul al II-lea.

Sunt restaurante unde traditia si modernitatea se imbina perfect, sunt bucatari care incearca sa recreeze paradisul intr-o singura lingurita, iar consumatorii sunt avizati, stiind care este diferenta dintre o spuma de crevete si una de crab sau intre o supa crema de ficat de rata si una de gasca. Totul vine in portii mici (si multe!), de una-doua inghitituri, in permanente jocuri de texturi, temperaturi si gusturi, fara nici o diferenta fata de marile capitale europene, doar ca la un pret ceva mai accesibil…

Share on Facebook