Vinuri bune din crame româneşti: Licorna Winehouse

FOTO/Vinul.ro - vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...

Licorna Winehouse

Puteți cumpăra versiunea digitală a revistei în care a apărut acest articol aici!

Un copil teribil al vinului românesc, dacă te gândeşti că n-au trecut cinci ani de la apariţia societăţii. Dar când îşi unesc forţele un patron open-mind şi un enolog al cărui talent nu este contestat de nimeni, poţi să devii Făt-Frumos. Şi să creşti într-un an cât alţii în zece.

Numele societății: Frey Andy SRL

Numele cramei: Licorna Winehouse – Gura Vadului, Mizil, Jud. Prahova

Mărci comerciale: Anno, Bon Viveur , Serafim, Licorna

 Soluri: brun roşcate de pădure, argilo-luto-nisipoase, cu intruziuni de calcar

Suprafață de viță de vie în exploatare: 20 hectare în proprietate, alte 17 în regim de contractare a strugurilor

Soiuri cultivate: Sauvignon blanc, Tămâioasă românească, Chardonnay, Fetească albă; Cabernet Sauvignon, Merlot, Fetească neagră

Capacitate de producție: 150 tone struguri / sezon

Capacitate de stocare: 100.000 sticle

 Winemaker: Gabi Lăcureanu

Proprietar: Virgil Harabagiu

Degustări la cramă: Da – cu rezervare prealabilă.

Contacte: Tel: 0372.710.710, office@licornawinehouse.rowww.licornawinehouse.ro

Licorna Winehouse recomandă :

Serafim Cabernet Sauvignon 2014 

14,1% vol.alc., DOC-CMD Dealu Mare

* vinul urmează să apară în piaţă

„Cabernetului îi merge de minune în plantaţiile noastre. Ştiu că aşteptai să recomand un Anno, dar la preţul lui acest vin va oferi foarte multe. Să spunem că e un pariu al meu” – Gabi Lăcureanu, enolog Licorna Winehouse

Un vin dens, puternic, dar extrem de tânăr, care are nevoie de timp ca să se prezinte, pentru că, iniţial, notele de cerneală sunt pregnante. Dar apoi vinul oferă parfumuri de fructe negre, peste care apar tuşe de iarbă, piele, condimente, chiar şi bacon afumat. Tinereţea e şi mai evidentă în gust, unde senzaţia vegetală e dominantă, dar nu deranjantă. Vinul are structură, corp de decatlonist, echilibru, dar, în primul rând, are personalitate. 88 p, va creşte

Bon Viveur Roşu 2014

14,8% vol.alc., DOC-CMD Dealu Mare

Cabernet Sauvignon, Merlot

* vinul urmează să apară în piaţă

Fără oxigenare, se manifestă ca un pedagog de şcoală veche. Sobru, introvertit, chiar morocănos, dezvăluind mai mult arome de fermentare, piele, cerneală, dar şi ceva hidrocarburi. Însă după 15 minute devine rafinat şi sensibil. Coacăze, cireşe negre pudrate cu vanilie, mousse de ciocolată, tuşe de mentă, ierburi aromate şi condimente. Structură de voleibalistă, zveltă şi bine proporţionată, balans de dansatoare de salsa şi o complexitate aromatică frumoasă, cu un accent pe notele vanilate, semn că lemnul nu s-a încadrat total. Dar o va face, iar vinul va primi mai mult de 90 p, câte ia acum.

Bon Viveur Alb 2015

12,8% vol.alc., DOC-CMD  Dealu Mare

Sauvignon Blanc, Chardonnay

* vinul urmează să apară în piaţă

Un vin care te cucereşte de la început prin eleganţa parfumurilor proaspete, la care lemnul perfect integrat aduce un plus de rafinament. Simţi flori şi fructe albe,citrice, atingeri de miere şi vanilie, dar şi note ierboase şi tuşe de condiment. Ferm în stuctură, cu o evoluţie ascendentă în gust, vinul dă dovadă de eleganţă şi personalitate. Chiar şi aşa, tinerel, pare peste fratele sau mai mare, cel din 2014. 89 p, va creşte.

 

Serafim Fetească albă 2015

12,5% vol.alc., DOC-CMD Dealu Mare

* vinul urmează să apară în piaţă

Delicateţea soiului se manifestă şi în prezentare, la deschidere vinul manifestându-se timid, ci fine note de măr, pară, flori de salcâm şi de viţă de vie. Dar evoluează repede, scoţând la rampă şi note de citrice şi de drojdii fine. Savuros, echilibrat, cu o densitate pe care n-ai bănui-o, vinul are un final răcoritor, citric-tonic, cu arome de grapefruit şi cârcei de viţă de vie. 86 p, va creşte

Serafim Fetească neagră 2014

14,7% vol.alc., DOC-CMD Dealu Mare

Roşu granat strălucitor, vinul nu aşteaptă mult ca să-şi dezvăluie tipicitatea. Prune, dar şi ceva mure, un pic de piele, un praf de piper, atingeri de mentă şi vanilie crează o paletă aromatică elegantă şi complexă. Prună regăsim şi în gust, dar mai verde, semn că vinul mai are atuuri de evoluţie. Mai găsim taninuri catifelate, aciditate vie, supleţe, final mediu spre lung în care, pe lângă pruna încă necoaptă, mai apar note de cafea, piele şi condiment. 87 p

Cum ti se pare?

Dacă v-a plăcut acest articol, dacă vă plac evenimentele cu oameni frumoși sau dacă sunteți interesați de cultura wine & lifestyle, vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...