Loading ...
Newsletter
Opiniile editorilor
de Valentin Ceafalau
Resemnarea pare a fi principala caracteristica a romanului. La orice palma a sortii, acesta pune capul in pamant si decreteaza: “Asa a fost sa fie!”. La orice sut in cur, acesta isi freaca posteriorul si asteapta cea de-a doua lovitura ca pe ceva firesc, fara nici cea mai mica tentativa de eschiva. Exista insa o categorie aparte de romani, care, dupa mai multi ani de palme dupa ceafa primite de la “Fratele rosu”, par sa fi inteles ca orice “palitura” adresata posteriorului poate reprezenta un pas inainte. Poate ca multora dintre acestor romani, nici macar nu le place sa li se spuna asa, cu toate ca avem radacini comune. Nu vreau sa intru in polemica pe aceasta tema. Moldovenii de pe peste Prut sau romanii din Republica Moldova, dupa ce si-au facut practica in colhozurile sovietice, au uitat intelesul cuvantului resemnare.
Astfel, daca pana mai deunazi Republica Moldova se afla in gratiile Moscovei, fiind principalul exportator de vinuri de pe piata ruseasca, peste noapte a ramas orfana, rusii inchizand conducta de “jin” catre troscanitorii de vodca. Acesta a fost ceea ce se poate numi “sutul in cur”. Observand ca piata de vinuri din vechiul URSS nu mai poate fi penetrata, producatorii moldoveni si-a indreptat grumazurile catre alte piete dornice de experiente exotice. Si unde au gasit aceasta piata? Peste Prut, la doi pasi de Chisinau. Piata din Romania, rupta in paispe de conflictele dintre producatori, zdrelita de orgoliile de fete mari ale podgorenilor nostri, a reprezentat pentru acestia “pasul inainte”. Loc virgin, abia incercat cu degetul de cativa pionieri in ale vinului de calitate, si cu o cultura a vinului in randul consumatorilor ce se ridica pana la “genunchiul broastei”, Romania a facut cu ochiul vinului moldovenesc.
Oamenii au pus mana pe darlogi si au purces la drum. Au bagat capital in vii, ustensile, utilaje si, foarte important, in oameni. Au investit in campanii de publicitate demne de o corporatie internationala, au pus la cale un ditamai “balci” al vinului in Piata Constitutiei (normal, din Bucuresti!) la care au participat pe langa diferiti trepadusi si presedintii celor doua tari. Si vinul din Moldova, refuzat din criterii politice de catre Moscova, a inceput sa se vanda.
In acest timp, producatorii din Romania si-au pus mainile in san si au privit cum piata, pe care o controlau imputerniciti de dreptul primului venit, este invadata de catre produsele Cricova, Puricari, Ciumai, Romanesti, Cojusna, Milestii Mici. Incercarile ulterioare de a remedia cate ceva au fost aproape inutile. Targuri, gale, premii, totul in zadar. Vinul din Republica Moldova “infestase” sistemul imunitar al pietei viti-vinicole de aici. Un ultim spasm al acestor producatori, s-a petrecut la Gala vinului romanesc (subliniez, romanesc), unde nu a participat nici un reprezentant al guvernului roman, ca sa nu mai vorbim de presedintie. In plus, de la acest eveniment au lipsit producatori de vinuri cu nume pe piata romaneasca, membrii ai patronatelor si asociatiilor de profil. Astfel ceea ce s-a vrut o resuscitare a pietei vitivinicole, daca nu o cale de conciliere a diferendelor din piata, s-a transformat intr-o sindrofie cu doi medaliati si cu multe semne de intrebare.
Imaginea vinului romanesc incepe sa paleasca. Principalii vinovati sunt cei care activeaza in aceasta piata (producatori, patronate, asociatii, comitete si comitii…) si care considera ca doar simpla prezenta confera dreptul de “viata si de moarte” asupra papilelor consumatorilor, fara insa a lucra la educarea acestuia. Adevaratul pumn al sortii o sa apara in momentul in care producatori traditionali precum Italia, Franta (si nu numai) o sa descopere acest mic paradis, creat in urma exploziei societatii de consum.
Lucram la imaginea de tara. Care tara?
