Vinurile Dobrogei, altfel decât le știai, la Irish Pub Constanța – luni, 18 iulie

FOTO/Vinul.ro - vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...

Un nou eveniment de degustare va avea loc în cadrul campaniei ”Vinurile Dobrogei, altfel decât le știai”. Și unde în altă parte decât în cel mai reprezentativ oraș al regiunii și într-un local cu o tradiție de peste 15 ani în rândul localnicilor și turiștilor?

Luni, 18 iulie, începând cu ora 19, la Irish Pub în Constanța, Crama Darie, CRAMA HISTRIA, Crama Trantu, Domeniile Clos Des Colombes și Alira Vinul îi întâmpină pe clienții locului cu o degustare a celor mai reprezentative vinuri din portofoliu. Reprezentanții cramelor vor fi prezenți, la dispoziția publicului, pentru a oferi informații celor interesați.

Degustarea este gratuită pentru clienții prezenți luni la Irish Pub Constanța.

Campania de promovare „Vinurile Dobrogei, altfel decât le știai” este o acțiune culturală de recuperare, valorizare și promovare a vinurilor și destinațiilor turistice regionale inițiată de revista Vinul.Ro, împreună cu wineshop-ul Vinmag.Ro.

Ne-am propus ca în această vară să aducem aproape de tine – toate la un loc sau separate, oriunde în România! – diamantele neștiute ale viticulturii de la malul mării. Intri pe www.vinmag.ro și găsești acolo, cu detalii despre gustul și aromele fiecăruia, cu o scurtă prezentare a cramelor și oamenilor care le dau naștere. Pentru că vinul bun e, în primul rând, umanitate și caracter. Iar Dobrogea le are din plin pe amândouă.

Cum ti se pare?