Loading ...
Newsletter
Opiniile editorilor
Un articol de Sergiu Nedelea, somelier si manager al restaurantelor Casa Iancului (www.casaiancului.ro)
Mercurul termometrelor incepe sa urce, orasul se imbraca in pantaloni scurti, restaurantele se golesc, terasele isi reincep viata… sunt semne ca vara a venit!
Ce este de facut? Sa ne retragem in munti, (am vrea noi) sa ne adapostim sub briza aerelor conditionate? Cu siguranta solutii exista si pot fi la indemana orcui, dar ma gandesc ce mare minune ar fi sa ne racorim si sa ne “hidratam”, la inceput de vara, intr-o crama pitita sub umbra unui deal. Cu putina imaginatie, putem face asta!
La intrarea in crama veche de la PIETROASA se afla daltuit in piatra basorelieful unui ceas pe care care sunt scrijelite cu litere romane doar orele, lipsindu-i indicatoarele (limbile). Este modul subtil in care ni se sugereaza sa uitam de scurgerea timpului, de grijile cotidiene si, odata intrati in hruba racoroasa, sa ne dedicam principalului ei locatar, VINUL. Pasind prin labirintul aleeilor croite pe sub pamant, strajuite de imense budane de stejar sau de surorile mai mici – baricurile – singurul zgomot pe care il auzim este facut de propriii pasi. Daca ne vom opri o secunda, poate vom auzi cum isi tes paianjenii panzele si vom vedea cum infloreste mucegaiul printre buteliile cu vin “uitate” la invechit. Spectacolul visarilor subpamantene este intrerupt brusc de un zgomot zglobiu, ca scuturatul unui clopotel de argint : este susurul vinului in paharul ce ti-l ofera spre degustare cramagiul.
Te lasa sa iei o-nghititura, te intreaba cum ti se pare, dar nu te lasa sa-i raspunzi pentru ca incepe sa-ti depene el, fara graba, povestea vinului din pahar si astfel afli de ce anul de dinainte a fost mai bun decat precedentul, cum i-a apucat ploaia la mijlocul culesului, cum ca lucrurile sau mai schimbat… Si tot asa, pana ajungi la alt butoi din care iti picura cu mandrie, dar si cu zgarcenie, alt vin, care are si el povestea lui. Ii intrerupi din cand in cand monologul cu o vorba aprobatoare sau facand pe interesantul cu vreo informatie “furata” de prin carti. Te reduce imediat la tacere, oferindu-ti un alt soi de vin, subliniind parca ca el este atotputernic in universul budanelor de stejar si al buteliilor din sticla, toate pline cu divinul nectar.
Si totusi timpul trece si cramagiul micut si rotofei – de parca ar fi croit asemeni butoaielor pe care le are in grija – te conduce spre iesirea din periplul subpamantean. Inainte de a lasa lumina sa patrunda in boltele de piatra, prin deschiderea imenselor usi de stejar ferecate in fier, iti arunca o privire ghidusa si te previne ca afara sunt poate 30, 35 de grade. Nu prea intelegi ce vrea sa spuna, ii multumesti si iesi la lumina. Realizezi dintr-o data sensul cuvintelor lui cand simti cum vinul, degustat pe indelete in racoarea hrubelor, iti moleseste pasi si te ameteste.
Te salveaza tot el, gospodarul, cand te invita la masa sub umbra deasa a castanilor si migdalilor de langa crama, dregandu-te (cum altfel) cu un pahar rece de vin alb si ceva bucate…
Si uite asa te trezesti din reverie, sub zgomotul infernal al unui claxon de taximetru. Intorci privirea si apoi demarezi usor cu gandul la butelia de vin alb ce te asteapta cuminte acasa in frigider. Realizezi dintr-odata ca serile de vara sunt mult mai placute in compania unui vin alb, lejer, cu o tarie nu prea ridicata, avand aroma florilor de vita de vie ce amintesc de primavara.
