Wine & stone, dukkah şi bucurie

FOTO/Vinul.ro - vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...

Winestone: restaurant, winebar & wineshop
Un loc prietenos şi confortabil, deloc formal cum s-ar crede, poate, având în vedere localizarea lui în hotelul de 4 stele Novotel. Pe lângă atmosfera plăcută de aici (pornind de la amenajare, la ospitalitate), m-a impresionat respectul acordat clienţilor în ceea ce privește prețurile, neaşteptat mai mici nu doar în comparaţie cu cele practicate în zonă (vorbim de Calea Victoriei), dar şi faţă de cele ale multor wine baruri ori restaurante mai mult sau mai puţin premium (vedeţi mai jos exemple). Cei de la Novotel au reuşit să facă dintr-un spaţiu de hotel, să spunem, mai de etichetă, un loc plăcut, unde te simţi foarte bine.
Ce înseamnă Winestone, aşadar? Este restaurant cu wine bar şi wine shop: 24 de vinuri disponibile la sticlă şi la pahar (de 150, respectiv 200 ml) şi peste 60 în wine shop; stone este piatra „artoise” pe care vine mâncarea, iar „dukkah” – gustarea casei, care deschide pofta pentru vin: pâine artizanală cu maia şi apă de stafide, de înmuiat într-un ulei grozav de măsline şi un amestec de mirodenii şi seminţe şi fistic. „Şi mai înseamnă bucurie, este un loc făcut în ideea de a-i aduce împreună pe cei dragi, pentru familie şi pentru prieteni”, spune Monica Peleanu, Winestone manager, o prezenţă tonică şi mereu cu zâmbetul pe buze.

food_winestoneRevenind la vin, lista a fost făcută de toata echipa de aici, condusă de Cătălin Ştefan, managerul F & B al hotelului şi Andreea Gheorghiu, Deputy Manager. Toţi au făcut cursuri WSET, au mers la crame, au vorbit cu producătorii şi au încercat să aducă vinuri „care au ceva de spus”, ne povestesc ei, să încheie înţelegeri bune pentru ca, mai apoi să le ofere clienţilor preţuri corecte. Ce pornesc de la 12 lei / 150 ml,  20 lei / 200 ml şi 54  lei sticla în restaurant, de exemplu, pentru Terra Romană Fetească Albă/Sauv. Blanc, merg spre 15/25 /69 lei – Negru de Drăgăşani Ştirbey şi 30/50/145 lei Lacerta Cuvee IX sau Malbec Catena Zapata. În shop, s-a urmărit ca preţurile să fie comparabile cu cele din magazinele online spune Cătălin. Un Cameleon costă 32 de lei, Iacob Davino 69 lei, Orange Bauer 89 lei ş.a. Periodic, sunt promoţii, cum a fost de exemplu, Legende des Toques Cotes du Rhone rose la 39 lei ori Secret Viu Manent la 54 lei.

monicaStructura meniului de vin din restaurant a fost gândită în ton cu standardele brand-ului la nivel internaţional, pe categorii descriptive, de exemplu: „echilibrat şi elegant”, „intens şi aromat” etc., pentru a ajuta astfel clienţii şi mai puţin cunoscători să identifice fie un vin mai proaspăt, fie un vin mai corpolent etc”, explică reprezentanţii Cătălin.  90% sunt etichete româneşti din mai multe regiuni: Dealu Mare -SERVE, Lacerta, Davino, din Banat – Petro Vaselo, din Oltenia – Ştirbey / Bauer, Crama Oprişor, din Dobrogea – M1, apoi vinuri franţuzeşti, italieneşti şi din Lumea Nouă: Argentina, Chile, Noua Zeelandă, câteva spumante şi şampanii, urmând ca, în timp, lista să se updateze.

dish_winestone_salataMeniul de mâncare este unul de restaurant, destul de extins, începând cu gustările de wine bar, așa zisele “planche” cu brânzeturi, somon, mezeluri, burgeri, dar și preparate românești tradiționale şi mâncarea a la carte: salate, supe, paste de casă, preparate din peşte, carne de pui, vită şi raţă, deserturi. Planchele, burgerul, o salată sunt brand Winestone, iar celelalte feluri sunt create de chef-ul de aici, Dumitru Bucşa. Preţuri corecte și la mâncare: între 18 lei platourile cu gustări (pentru o persoană) şi 69 lei (cele complexe pentru două persoane), 29 lei tagliatellele cu legume, sos de roşii, pesto şi parmezan, 74 lei muşchiuleţul de vită cu legume, sos de brânză şi ciuperci, 18 lei un cheese cake cu frişcă şi zmeură.

În concluzie, un loc pe care îl recomand sincer celor care vor să petreacă o seară agreabilă, în familie ori în grupuri de prieteni, într-un loc premium, dar unde nu e nevoie să cheltuiască foarte mult și fără să se simtă “încorsetaţi” de o anumită etichetă. În egală măsură este o alegere bună pentru prânz (vezi mai jos meniul zilei), întâlniri de business, dar şi pentru cine frumoase în doi.

bucsaContacte: Calea Victoriei, nr. 37, tel.: 021.308.85.51, e-mail: winestone37@accor.com; www.facebook.com/WinestoneVictoriei37
Echipa: Monica Peleanu, Winestone Manager, Cătălin Ştefan, F&B Manager, Andreea Gheorghiu, Deputy Manager, Dumitru Bucşa,
Vin: 24 de etichete de vin la sticlă şi la pahar în restaurant, peste 60 de etichete în wine shop
Preţuri în restaurant: de la 12 lei paharul de 150 ml, 20 lei 250 ml, 54 lei sticla, medii: 99 lei sticla; în wine shop: de la 32 de lei sticla
Prânzul zilei (supă/salată cu fel principal) 24 lei
Promoţii/evenimente: Winesday: un pahar de vin şi gustare 12-19 lei (miercurea)
Săptămâni tematice cu vinuri de la diferite crame: 5 sortimente şi gustare 59 lei
Relaxing lunch (Italian, Greek etc): preparate din anumite bucătării şi un pahar de vin 89 lei (duminica)
Black Friday: vinuri la preţuri promoţionale

winestone_interior

 

Cum ti se pare?

Dacă v-a plăcut acest articol, dacă vă plac evenimentele cu oameni frumoși sau dacă sunteți interesați de cultura wine & lifestyle, vă puteți abona (cu cadou garantat, discounturi și surprize) la revista tipărită aici...