1000 de Chipuri și poezie printre coline

Două chipuri dau, în mod special, personalitate cramei 1000 de Chipuri: Ștefan Ionescu, proprietarul de aici, un antreprenor curajos, absolvent de filozofie, care crede cu tărie în niște valori care multora li s-ar părea acum desuete, și Cosmin Reaboi (foto sus), un tânăr enolog de 36 de ani din Zimnicea, care locuiește efectiv la pensiunea cramei, Casa Colinelor.

Povestea vinurilor de la 1000 de Chipuri începe să se scrie în 2007, când Ștefan (foto jos, cu pulover roșu) își cumpăra niște terenuri în Breaza – Fințești, gândind să investească în agricultură. Nu avea nimic concret în cap, își amintește el, însă chiar pe vremea aceea, apăreau fondurile europene pentru viticultură. Cu afinitatea pentru vin, moștenită de la ai lui, se hotăra să-și facă propria podgorie. O idee de business, dar și o idee curajoasă, în care pleacă de la niște repere fixe: spune NU baricului, alegând să profite la maximum de bobul de strugure și își denumește vinurile după numele oamenilor de la care a cumpărat pământurile: Cantea, Luscan, Iordache, în semn de respect pentru cei ce le-au muncit în perioada comunismului și nu s-au ales cu mare lucru.
stefan

În 2011, avea prima recoltă de struguri, iar în 2012, scotea primele vinuri: Cantea Cabernet Sauvignon, Luscan Pinot Noir și Iordache Fetească Albă. În momentul de față, folosește doar 30% din recoltă (până la maximum 70.000 de litri anual), restul de 70% vânzând-o către alți producători de vin din regiune. Spune că se concentrează pe calitate ca să poată lupta cu brand-urile mari de pe piață, refuză “comercialul” atât în ceea ce privește uniformizarea vinurilor (alt motiv pentru care nu se împacă cu baricul) și gândește etichete de natură să stârnească emoții și curiozitate.

“Barichezi un vin când e cazul, dar sã barichezi frumuseți de soiuri, după părerea mea, este ca și cum ai sulemeni o femeie deja frumoasã, îi strici farmecul” –  Ștefan Ionescu, proprietar 1000 de chipuri

Cu idei asemănătoare cu ale lui Ștefan, Cosmin Reaboi ajungea la cramă în 2014; are nouă ani în lumea vinului și crede în valorificarea la maximum a potențialului soiurilor. Spune că își propune să obțină o Fetească Neagră cât mai autentică, de altfel, unul dintre soiurile lui preferate, alături de Sauvignon Blanc.  Ne prezintă vinurile pe care le-a făcut de când a venit aici; din cele îmbuteliate, gustăm primul rose al cramei, un cupaj de Syrah cu Fetească Neagră, dar şi ALB (chiar aşa se numeşte), primul Sauvignon Blanc vinificat efectiv aici (1000 de Chipuri a mai avut Sauvignon Blanc, dar l-a vinificat în altă parte).

cosmin_reaboi

Cosmin ne “invită”  în frigul de afară (el e călit, noi dârdâim) să ne încălzim la tanc, cu roşiile ce urmează să fie lansate: Cabernet Franc, Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră, Shiraz. Ne mai spune că se gândește şi la un cupaj. Ca mulți alți colegi de breaslă, Cosmin a făcut Colegiul de Tehnologia Vinului și a Produselor Derivate, unde a deprins cunoştinţele de bază despre vinficaţie. A intrat în pâine la Vinarte, trecând apoi pe la Domeniile Viticole Dr. Pușcă, Ostrovit, Winero, Corcova, Vifrana şi Crama Darie. Își amintește cu drag și mare respect de oameni care i-au marcat cariera și principiile, precum profesorii Viorel Stoian și Kontek. De o modestie încântătoare, nu vorbește prea multe despre el, dar aflăm că e pasionat de vin din liceu (deşi îşi aminteşte el, nu e nici un secret că, în până în anii 2000, nu găseam prea multe vinuri bune la noi). Ne spune că cele mai frumoase seri erau cele în care se aduna cu prietenii să cânte la chitară, la un pahar. Cum-necum, se lasă convins să ne cânte și nouă și, din când în când, ne spune și poveștile reale ce stau în spatele versurilor proprii (nota bene!). Cu greu, ne dăm plecați din sala de degustare de la Casa Colinelor, după vreo două noaptea.

cosmin_reaboi-1000_de_chipuri

1000 de Chipuri
Numele firmei: SC Divine Area SRL. Adresa: Str. Bobului, nr. 20, Urlați, Prahova
Mărci comerciale: Cantea, Luscan, Iordache, Distinctis, Dei Gratia, Alb, Sunt.
Poziționare: horeca, magazine specializate. Prețuri la raft în magazine specializate: între 7 și 20 euro (inclusiv TVA).
Suprafață viță de vie în exploatare: 63 ha.
Caracteristici plantație: sol calcaros, 300 metri altitudine, Guyot, densitate: 4.000 – 4.500 plante / ha.
Soiuri cultivate: albe: 25% – Chardonnay, Sauvignon Blanc, Tãmâioasă Românească, Riesling Italian, Feteascã Albă / roșii: 75% Feteascã Neagrã, Syrah, Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Cabernet Franc.
Capacitate cramă: 120.000 l., cantitate vinificată anual: între 40.000 – 70.000 l.
Cazare și degustãri: 1001 Chipuri organizeazã degustãri atât la cramã, câ și în cele douã wine bar-uri din București, la prețuri cuprinse între 5,5 – 1 7,5 euro / persoană, în funcție de numãrul de vinuri și serviciile adiacente.

Pensiunea Casa Colinelor, situatã în același loc cu crama, are 20 de spații de cazare: camere duble, single și douã apartamente (cu baie proprie, aer condiționat, TV, WIFI), bar, sală de mic dejun, sală de mese, terasă exterioară, parcare asigurată și păzită. Tot aici, se află și un cort pentru organizarea de evenimente. Date de contact: tel.: 0723.516.428, e-mail: office@casa-colinelor.ro, www.casa-colinelor.ro.. Persoanã de contact: Ștefan Ionescu, tel.: 0722.620.169