170 de vinuri în numai 3 ore!

Glumesc, așa ceva e nu numai imposibil, dar și inutil, căci vinul urăște maratoanele și iubește apropierea relaxată, deschisă, curioasă, cercetătoare. Dar să nu mai divagăm. În urma invitației celor de la vinul.ro (pentru care le mulțumesc încă o dată!) am avut prilejul de a mă număra printre puținii care s-au bucurat de un preview al concursului ce va avea loc începând de mâine: Premiile de Excelenta Vinul.Ro în vinurile de la raft. Printre participanți: Cezar Ioan, V

Publicitate
Vinarte