Clienții și prietenii abonați la newsletterul Vinimondo, precum și participanții la degustările din cadrul proiectului “Atelierul de vinuri” organizat împreună cu Vinul.Ro, au primit zilele acestea o invitație la o petrecere mai neobișnuită, care va avea loc în data de 18 decembrie, de la orele 19.00, chiar în depozitul importatorului din B-dul Dimitrie Pompeiu nr 9-9A, clădirea 13 din Complexul Iride.
Accesul – care va fi gratuit – este posibil numai pe baza invitației nominale trimise de către importator și confirmate, petrecerea fiind o formă de mulțumire adresată de Vinimondo pasionaților care au fost activi peste an și, totodată, un ultim prilej de reunire a prietenilor importatorului, înainte de trecerea în 2016.
Muzica și gustările vor fi la ele acasă în 18 decembrie, la fel ca și conversațiile interesante despre vinurile bune care se vor degusta și despre celelalte produse din portofoliul Vinimondo. Reuniunea va fi una amicală, fără o temă anume, iar invitații vor putea vizita depozitul și afla despre noutățile pe care le pregătește în continuare importatorul.
Prietenii Vinimondo care doresc să participe sunt rugați să confirme la Mihaela Dobre (telefon 0730.520.001 sau e-mail mihaela.dobre@vinimondo.ro). Cei care nu au primit încă o invitație sunt rugați, de asemenea, să o contacteze pe Mihaela pentru a putea intra în posesia unei invitații oficiale.