3, un număr magic pentru Villa Le Prata

În mod normal, între Ziua Naţională a SUA şi vinurile Brunello di Montalcino nu există nicio legătură. Iar asocierea dintre aceste vinuri şi luna iulie pare, la prima vedere, mai degrabă nepotrivită. Dar când ai parte de o seară mai degrabă răcoroasă, iar vinurile au o exprimare mai tandră, aproape feminină, atunci nu mai ai probleme. Iar dacă ai noroc şi de o asociere culinară bine gândită şi bine realizată, experienţa poate fi fabuloasă. Ei bine, aşa s-a întâmplat pe 4 iulie, la Tasting Room, unde Rifco Trading, importator şi distribuitor al vinurilor Villa Le Prata în România, a organizat o degustare în care a pus la bătaie o verticală de Brunello.

Publicitate
Oprisor

Povestea Villa Le Prata am aflat-o chiar de la proprietarii micutului domeniu, Anna Vittoria Brookshaw şi Bernardo Losappio, care au efectuat un adevărat turneu de promovare a vinurilor în România la începutul lunii iulie. O poveste care începe prin anii ’80, când Massimo Losappio, chirurg principal în spitalul din Montalcino, cumpăra Villa Le Prata, o proprietate ce consta într-o clădire construită în 1860, dar şi un hectar de vie. Acesta a fost, dealtfel, motivul principal al achiziţiei, pentru că medicului Losappio îi plăceau foarte mult vinurile zonei şi dorea să-l aibă pe al lui. În timp, proprietatea a crescut, Villa Le Prata având acum patru hectare de vie pe rod, plus încă unul în pregătire. Parcelele sunt situate în doua areale distincte, două în Le Prata şi două în apropiere de Castelnouvo dell’Abate. Însă numărul magic al cramei este 3. Pentru că viile sunt situate la trei altitudini diferite (210, 250 şi 510 m.), strugurii au parte de trei selecţii înainte de a intra în cramă, pentru maturare se folosesc trei tipuri de vase de lemn, de 500, 700 şi 3000 de litri, şi trei tipuri de stejar, unul din Slavonia şi două din Franţa. Tot trei sunt şi vinurile produse de cramă, dar asta numai în anii foarte buni, când este scos şi vinul Massimo, în fapt Brunello di Montalcino Riserva. Un vin care apare într-o ediţie extreme de limitată, de numai 600 de sticle. Altfel, din producţia anuală de sub 20.000 de sticle, circa 15.000 sunt Brunello şi cam 3000, Rosso di Montalcino. Şi reprezintă o expresie fidelă a fiecărui an, pentru că proprietarii sunt extremi de restrictivi când e vorba de intervenţii în cramă. Pentru ei, vinul se face în vie, iar caracteristicele climatice ale anului de recoltă se simt foarte bine în vinuri.

Rosso di Montalcino Villa le Prata 2014, primul vin din degustare, provine dintr-un an care a primit numai trei stele. Şi se simte, pentru că structura nu e tocmai solidă, iar notele vegetale sunt omniprezente. Aciditatea e vie, taninurile, deşi rotunjite, au încă note de verde, iar postgustul mediu e destul de sărac în exprimare, cu o neobişnuită tuşă de corcoduşe verzi. Însă nu e un vin rău.

Publicitate
SelectWine

Am trecut apoi la un an de patru stele. Şi am degustat Brunello di Montalcino Villa Le Prata 2009. Care vine cu parfumuri elegante, de cireşe, prune, ciocolată, cutie de lemn uşor pirogravat (adică ars, stimabililor), cu tuşe fine de piele şi tabac. Atacul e rotund, deloc agresiv, dominat de vişine şi trufă de ciocolată, cu ceva vanilie şi ierburi aromate. Structura, bună, dar nu impozantă, şi taninuri care lasă senzaţii uşor prăfoase sunt amănuntele care fac ca acest vin să nu depăşească bariera celor 90 de puncte. În schimb Brunello di Montalcino Villa Le Prata 2010, următorul vin prezentat (n.a. – a fost decizia producătorului modificarea ordinii de prezentare, binevenită, dealtfel), e altceva. 2010 a fost un an de cinci stele în Montalcino, iar cei de acolo susţin că este peste 2006 şi 2007, precedenţii ani de cinci stele. “pentru că are vigoarea lui 2007 şi eleganţa lui 2006”, susţinea Anna Vittoria. Într-adevăr, deşi extreme de tânăr, vinul e mare. Şi, acum, are nevoie de o oxigenare de minim trei ore, pentru ca alcoolul dominant să lase loc poeziei. Pentru că, aromatic, vinul e un poem. Fructe prospete, dar şi tuşe uşor gemoase, piele, ciocolată, tulpină de ţelină, tabac, iarăşi piele, condimente şi, peste toate, o notă de trufă abia recoltată, nu agresivă, ci, mai degrabă, obturată de mirosul de pământ reavăn din care a fost scoasă. Tânăr şi impulsiv şi în gust, dar îi simţi forţa şi eleganţa care promit că şi peste 10 ani te vei bucura de un vin mare. 92+

Vinul din 2008, deşi provine dintr-un an de patru stele, pare venit dintr-o ligă inferioară. Chiar dacă olfactiv stă bine, cu o exprimare mai de Old School, structura deficitară îl transform într-un vin cu tente apoase, dezechilibrat, în care alcoolul şi taninurile îşi fac de cap. Poate şi de aceea Villa le Prata a scos doar 10.000 de sticle. E, totuşi, un vin de 84 de puncte, dar păleşte în comparaţie cu celelalte. Şi ca să exemplific, asociat cu nişte superbe Spaghetti Cacio e Pepe, 2008 se pierdea, în vreme ce tânărul 2010 curgea uns… 2007 a fost, pentru mine, vinul serii. Sigur, nu are complexitatea lui 2010, dar e infinit mai prietenos. Trei ani de învechire la sticlă în plus i-au asigurat echilibrul la care mai tânărul său frate nu a ajuns încă, taninurile sunt catifelate, ce mai, este deja rafinat. Are vişine, prune, cafea, condiment, tuşe de fum şi de plante aromatice, iar finalul e lung, dominat de note de prăjitură cu vişine şi ciocolată. 93 de puncte. Ultimul vin încercat, Brunello di Montalcino Villa Le Prata 2006 a fost, olfactiv, cel mai elegant. Poate şi pentru că, la 10 ani, vinul a ajuns la maturitate. Însă stuctura nu atât de fermă ca a predecesorului degustat face ca finalul lung, mineral, dominat de vişine din compot, tabac şi ciocolată să fie deranjat de nuanţele prăfoase ale taninurilor scăpate de sub control. Oricum, e un vin de 90 de puncte.

Pentru cei care călătoresc în Toscana, Villa Le Prata poate reprezenta şi un punct de oprire. Crama oferă posibilitate de cazare în regim Bed & Breakfast în cele două camere aflate la dispoziţia vizitatorilor. Situată într-un decor feeric, de unde se poate admira atât Montalcino, cât şi colinele care coboară spre Maremma, minipensiunea oferă acces şi la biblioteca familiei, una realmente impresionantă.