A inceput oficial Primavara in Rose! (galerie foto)

Multi dintre cei care s-au aflat in Centrul Vechi, la sfarsitul saptamanii trecute, au fost luati prin surprindere de avalansa de roz afisata la mai multe terase si restaurante din aceasta zona. A inceput Primavara in Rose, proiect de promovare al consumului de vin rose si al stilului de viata asociat acestui produs. Pentru a marca cat mai bine acest eveniment, Vinul.Ro a organizat o parada a somelierilor, acestia fiind insotiti in periplul lor prin centrul Capitalei de mesagerele acestei campanii. Pe acordurile saxofonistului Stefan Munteanu, participantii la defilare au impartit iubitorilor de vinuri rose papioane (realizate de Sorste Fashion Center), insigne si meniuri de culoarea petalei de trandafir, special create pentru acest eveniment. La mai multe dintre restaurantele participante la Primavara in Rose, somelierii au facut si cate o sabrare de efect, atat pentru a anunta inceperea campaniei, cat si pentru a potoli setea asistentei.

Iubitorii de vinuri rose si nu numai se pot delecta timp de o luna, intre 5 mai – 5 iunie, cu cele 15 vinuri inscrise la cea de-a doua editie a campaniei Primavara in rose.

Anul acesta proiectul se extinde si in provincie, prin alaturarea unor locatii din Iasi, Cluj, Focsani si Brasov. Scopul actiunii este de a genera un plus de vizibilitate, de a stimula si de a educa consumatorul in vederea unei pozitionari superioare a vinului in obiceiurile acestuia de consum.

Vinurile inscrise in aceasta campanie vor fi grupate in doua categorii de preturi si vor fi disponibile atat la sticla cat si la pahar. Pe toata durata de desfasurare a campaniei, locatiile partenere vor afisa meniuri speciale care vor prezenta vinurile inscrise in campanie (inclusive fotografii cu sticlele) si vor informa publicul in legatura cu caracteristicile vinului rose (cum se produc, asocieri gastronomice).

Vinurile Primaverii in Rose:

– Rose de Purcari 2011 – Crama Ceptura
– Beciul Domnesc 2011 – Vincon Vrancea
– Caloian Rose 2011 – Crama Oprisor
– Castel Huniade Roze 2011 – Cramele Recas
– Bendis Brut 2011 – Petro Vaselo
– Byzantium Euxine Rose 2011 – Cramele Halewood
– Single Vineyard Selection Scurta Pinot Noir Rose 2011 – Cramele Halewood
– Sole Roze 2011 – Cramele Recas
– Budureasca Rose 2011 – Budureasca
– Urlati Rose 2011 – Domeniile Dealu Mare Urlati
– Pink Pearl, Perle di Piera Rose Cuvee – Piera Martellozzo
– Faustino V Rioja – Bodegas Faustino Oyon
– Pere Anselme 58 Cotes de Provence – Pere Anselme
– Grenache Rose Gallo 2011 – Gallo
– Freixenet Cordon Rosado Seco – Freixenet

Restaurantele participante

Bucuresti

1. Thalia Tineretului, (Str. Cuza Voda, nr. 147)
2. Thalia Victoriei, (Str. Sevastopol, nr. 8 )
3. Restaurant Charme (Centrul Vechi – Str. Smardan, nr. 12)
4. La Mama (Centrul Vechi – Str. Bacani, nr. 1)
5. La Mama (Str. Episcopiei, nr. 9)
6. Cafepedia (Str. Pictor Verona, nr. 2)
7. Trattoria del Tatoli (Calea Victoriei, nr. 26)
8. Red Angus Steakhouse 1 (Centrul Vechi – Str. Franceza, nr. 56)
9. Red Angus Steakhouse 2 (Str. Nicolae Caramfil, nr. 87)
10. La Fondue (Centrul Vechi – Str. Franceza, nr. 56)
11. Restaurant Macheronni (Centrul Vechi – Str. Franceza, nr. 15)
12. Restaurant Sare si Piper (Tineretului – Str. Viorele, nr. 26)
13. Restaurant Rossetya (Str. Dimitrie Bolintineanu, nr.9 )
14. Cafeneaua Carada (Str. Eugen Carada, nr. 5- 7)
15. La Historia de Sudamerica (Sf. Dumitru 3 – Centru Istoric)
16. La Historia de Cuba (Sf. Stefan 13 – Izvorul Rece)
17. La Historia de Argentina (Viitorului 26 – Piata Gemeni)
18. DaDa Bistro (Str. Matei Voievod, nr. 94)
19. Bistro Antique (Str. Mihai Eminescu, nr. 33)
20. Forza Rossa Caffe (Calea Victoriei, nr.1)
21. Wellness Cuisine (Str. Progresului, nr. 2)
22. Lente si Cafea 1 (Gen.Praporgescu, nr. 31)
23. Lente si Cafea 2 (Str. Arcului, nr. 8 )
24. Il Vechio (Str. Covaci, nr. 16)
25. Thomas Antiques (Str. Covaci, nr.19)
26. The Harbour (Pta Amzei, nr. 10-22)
27. Hanul lui Manuc (str. Franceza, nr. 62-64)

Craiova

27. Cafeneaua Blues Attraction (Calea Bucuresti, bl. M8, parter)

Focsani

28. Fashion Hotel (Bdul. Bucuresti, nr. 12)

Iasi

29. Time Out (Bdul. Carol nr. 4)
30. Restaurant 7 Coline (Str. Nicolae Gane, nr.1)
31. Casa Vanatorului (Str. Toma Dumitrescu, nr. 3)
32. Hotel Traian (Str. Pta. Unirii, nr. 1)
33. Pizza Pazzo (Bdul. Dimitrie Mangeron, nr. 71)
34. Restaurant Expo (Bl. Carol I, Parc Expozitiei)

Brasov

35. Restaurant Bellagio (Str. Michael Weiss, nr. 18)
36. Restaurant Gott (Str. Johann Gott, nr. 2)
37. Restaurant Prato (Str. Michael Weiss, nr. 11)
38. Restaurant Marone (Bdul. Garii, nr. 7)
39. Neptunus (Str. Lucian Blaga, nr. 8 )

Cluj Napoca

40. Casa Tauffer (Str. Vasile Goldis, nr. 2)
41. Karolina (Str. Constantin Daicoviciu, nr. 9)
42. Restaurant Bricks (Str. Horea, nr. 2)