2014 surprinde vinul romanesc intr-o postura vulnerabila, dupa parerea mea. Pe plan extern, este departe de a avea o perspectiva luminoasa in conjunctura concurentiala internationala (sigur, veti aduce in discutie China, care poate fi o salvare individuala pentru cativa producatori care-si asuma riscurile de a-si pune „toate ouale“ intr-un singur cos gigantic, pe care nu-l poti tine in mana). Pe plan intern, putine dintre cramele aparute in ultimii cinci ani reusesc sa genereze suficient brand-awareness si vanzari semnificative de vin imbuteliat (sigur ca da, si vanzarea de vin vrac e profitabila, dar oare cat de?, si cat timp?). Puterea de cumparare a consumatorilor nu da, nici ea, semne credibile ca ar creste.
Nici din punctul de vedere al unei „filosofii de produs“, inca nu-mi e clar ce vor producatorii mari, cei care pot sa „miste“ piata. Avem o Casa de Vinuri Cotnari care avanseaza in continuare pe ideea soiurilor romanesti si un Murfatlar care se reinventeaza in zona super-premium cu ajutorul diversitatii de oferte din Crama Atelier si in zona de retail cu Lacrima, Silk etc. Dar ceilalti „granzi“? Vinconul inca tatoneaza timid segmentul, cu o linie Egregio care va avea nevoie de timp, in cel mai bun caz, pentru a atinge o notorietate semnificativa. Jidveiul inca nu pare sa fi cucerit nici el inimile consumatorilor pretentiosi cu vinurile din gamele Ana si Maria. Oricum, nu la nivelul succeselor cu care ne obisnuisera o „Fata in iarba“ sau „Dry Muscat“. Recasul, sigur, creste consistent, insa echivalentele rosii ale vinurilor albe Sole – Feteasca neagra si Cabernetul Selene – desi s-au vandut foarte repede, nu par a fi lasat in urma altceva decat o dara de fum, caci „corpul cometei“ nu s-a vazut prea bine, din cauza vitezei. E posibil ca cifrele de vanzari sa ma contrazica, dar ceea ce vad zilnic pe mesele din restaurante nu imi arata in niciun fel ca marii jucatori au gasit vreo noua „magistrala“ spre constiinta consumatorilor, ci mai degraba ca ratacesc pe poteci laturalnice. Asta in timp ce marcile vechi se erodeaza.
Cu o astfel de conjunctura (piata mica si nesigura, din ce in ce mai concurentiala dar fara noutati de mare impact si pe fondul unei puteri de cumparare scazute), ma intreb cum ar putea arata „iesirea din criza“, de unde ar veni reluarea consumului? Retailul modern poate fi o solutie, dar numai in masura in care va continua sa se dezvolte extensiv (numeric). Sectorul magazinelor specializate mai poate creste, dar cat si cu ce oferta diferentiatoare?
Segmentul HoReCa, unde adaosurile la vin sunt intre 100% si 500%, nu mai pare capabil sa creasca semnificativ nici in volume, si nici in valoare, in viitorul apropiat. Poate doar daca s-ar mai domoli adaosurile intr-o forma sau alta, ceea ce e greu de crezut.
Asadar, ce?