Accent: Pe o mare-nspumata, un vapor naviga: par-parr!

Cercul e vicios: consumul e ridicol de mic, preturile sunt exagerate iar calitatea vinurilor „pentru mase” este nesatisfacatoare. Exista si o varietate din ce in ce mai mare de produse foarte bune, in zona preturilor mari, dar la acestea au acces doar cei cu bani si care deja si-au dezvoltat gustul pentru vin. Este concluzia pe care am tras-o dupa inca un an de calatorii si degustari in podgoriile Romaniei, dar si (mai ales) dupa radiografia pietei facuta cu ocazia Premiilor de Excelenta Vinul.Ro 2011.

Din pacate, nu e doar concluzia mea, ci si „diagnosticul clinic” al multora dintre juratii straini care au evaluat cu maxima obiectivitate si competenta cele 160 de vinuri cumparate direct din rafturile marilor retele comerciale si 170 de vinuri inscrise de producatori in cursa pentru excelenta.

„Cea mai rea categorie pe care am jurizat- o a fost cea a vinurilor cu pret de raft intre 2 si 5 euro, cumparate direct din magazine. Sincer vorbind, daca as fi un roman pus fata in fata cu aceasta selectie deprimanta, as bea bere”. Este mesajul sec trimis echipei Vinul.Ro de Caroline Gilby, unul dintre cei doar 300 de oameni de pe glob care se pot mandri cu titulatura de Master of Wine. Este un semnal de alarma – foarte explicit – trimis industriei vinului de la noi. „Cercetarile de piata arata ca gusturile in Romania se schimba rapid, iar daca industria nu raspunde acestei schimbari, va pierde. Producatorii trebuie sa actioneze impreuna si sa invete din greselile facute de altii. (…) Tratati-va consumatorii cu respect si asigurati-va ca vinul pe care il cumpara le ofera o experienta placuta, fie ca dau pe el 2 sau 50 de euro. Altfel, vor cauta in alta parte”.

Intr-o piata fara demersuri eficiente de informare si educare a publicului, apare o intrebare legitima: cine va mai bea vin peste 10 ani, daca azi nu facem nimic pentru ca oamenii sa inteleaga si sa pretuiasca satisfactia adusa vietii lor de un vin bun? 99,9% dintre restaurantele care ar putea actiona ca niste vectori de educare se afla la ani-lumina de o astfel de misiune, producatorii insisi par a fi abandonat orice lupta, iar marile retele comerciale nu dau dovada nici de cel mai mic discernamant in alegerea vinurilor cu care vor sa faca bani. Cine-si imagineaza ca problemele se vor rezolva de la sine si ca „numai ceilalti vor avea de pierdut” se va duce la fund odata cu corabia in care si ei au dat gauri. „Lasa, ca vinul meu e mai bun” e o fraza cu care se adorm singuri neputincio sii lipsiti de viziunea de a-si crea o baza de vinuri bune pentru mase.

E ceasul al doisprezecelea: nu conteaza ca apar si vinuri foarte bune, daca publicul nu are acces la ele din cauza raritatii sau a pretului! Atata vreme cat industria nu se uneste sa se autoreglementeze, sa educe si sa informeze consumatorii, si nu preseaza (in propriul interes, fie vorba intre noi) celelalte verigi ale lantului de distributie, in sensul profesionalizarii, toata sandramaua se va duce de rapa. Iar cei cativa inconstienti ramasi in picioare sa apuce dezastrul vor bea cu pofta din vinurile lor bune, dar neapreciate de „lumea rea” si vor audia solemni concerte de coarde, pe puntea unui tragicomic Titanic romanesc.