Accent – Primavara vinului romanesc, 2012

Probabil ca sunteti deja familiarizati cu programul de promovare a vinului introdus de noi anul trecut, „Anotimpurile vinului”. E vorba de singura (pana acum) campanie de durata destinata sa creasca interesul general pentru vin, formata din trei episoade distincte: „Primavara in Rosé”, „Vara in Alb” si „Toamna in Rosu”. E evident ce culoare de vinuri promoveaza fiecare dintre ele, asa ca nu mai merita spus, deocamdata, decat ca, daca anul trecut am desfasurat „Primavara in Rosé” in patru restaurante din Centrul Vechi al Bucurestiului, anul acesta la promotie au luat parte 43 de restaurante din sase orase. Restaurantele au vandut mai mult rosé decat in mod obisnuit, mai multi consumatori din diferite parti ale tarii au fost „atinsi” de mesajul campaniei si au luat contact cu acest tip de cultura de consum, un numar tot mai mare de lucratori din restaurante a capatat cunostintele si increderea necesare pentru a putea vinde acest produs. Dar motivul pentru care va vorbesc astazi despre „primavara vinului romanesc” este altul.

2012 este un moment important pentru industria de profil de la noi. Daca pana acum vorbeam despre vinuri de calitate deosebita doar de la crame care nu faceau parte din topul vanzarilor de volume, anul acesta aproape toti marii producatori au pus un picior ferm in acest segment de piata: Murfatlarul a iesit spectaculos la rampa cu clasa high-end semnata de Razvan Macici la M1.Crama Atelier, Jidveiul s-a laudat si el cu gama Owner’s Choice, pastorita de enologul consultant Marc Dworkin, Cotnariul s-a straduit sa arate ca poate oferi vinuri moderne si cu personalitate sub numele (cel putin momentan) Simpozion. Nu vreau sa discut acum despre valoarea si perspectivele acestor game ambitioase, caci oricat de impresionante ni s-ar parea noua in 2012, trebuie intai sa treaca ani pana cand vom vedea cat de strategice se dovedesc aceste optiuni, cat de consecvent este efortul producatorilor si ce rezultate va avea.

Pana atunci, adevarata valoare a acestor „incursiuni spre varf” este una demonstrativa, insa foarte importanta: Romania poate produce vinuri bune! Si nu numai din cramele mici, ci si din viile colosilor industriali. Asa ceva, va spun drept, mi se parea de neconceput in urma cu trei ani. Si nu doar mie, ci si majoritatii consumatorilor pretentiosi, care evita nu doar sa consume vin de la acesti producatori, ci evita in general vinul romanesc, cu cateva exceptii. Din 2012, cei trei colosi sus-mentionati au inceput sa faca bine vinului romanesc in general. Au pus prima caramida la reconstructia unei piete. Prin numele lor, prin forta de penetrare a pietei si prin forta de comunicare, acesti mari producatori pot contribui, de acum, la o crestere sanatoasa a pietei. Pot reconstrui in mintile consumatorilor increderea si mandria de a consuma vin romanesc. Dar numai daca isi vor extinde ambitiile calitative si catre vinurile din gamele ieftine, cele destinate (prin pret si distributie) masei de consumatori. „Valoarea unei crame se judeca, cel mai adesea, nu dupa vinurile de top, ci dupa cele mai ieftine”, spunea cineva. Tot asa si valoarea unei industrii.

N-as vrea sa inchei fara o reverenta catre cramele mici, care au facut munca de pionierat in domeniul vinurilor bune romanesti. Pana acum au dus greul, de unii singuri (in ordine cronologica a aparitiei, cu scuze daca mai gresesc): SERVE, Vinarte, Halewood, Davino, Oprisor, Recas, Segarcea, Aurelia Visinescu, Nachbil, Corcova, Basilescu, LacertA. Aplauze sincere! Si la mai mare! Caci vremea lor nu s-a incheiat. Deloc. Vremea lor, cu-adevarat, abia acum incepe.