Accent: Vinul romanesc in 2010, din Lumea cealalta

 „Vinurile degustate la Bucuresti s-au prezentat in mare parte impecabil din punct de vedere tehnic, dar fara personalitate. (…) parea ca degust vinurile italiene in urma cu un deceniu, cand tehnicile de vinificare aveau prioritate in fata interpretarii terroirului“. Cuvintele scrise de jurnalistul si militantul Slow Food italian Fabio Pracchia in urma participarii la Premiile de Excelenta Vinul.Ro din aceasta toamna mi se par esentiale pentru descrierea momentului actual al pietei vinului din Romania. Poate fi considerata concluzia anului 2010 – pentru ca reuseste sa surprinda, prin ochii observatorului cunoscator si neimplicat, „fotograma“ unui moment in timp. Consecintele acestui moment in viitor depind aproape integral de noi – mai exact, de producatorii de la noi. Pe o piata unde clientela se cere informata si educata, pentru ca este – statistic vorbind – total decuplata de la civilizatia (si civilitatea) consumului corect de vin, nu publicul va fi cel care sa arate calea de urmat, ci insisi producatorii de vin. Acestia (sau macar unii dintre ei) trebuie sa depaseasca entuziasmul firesc al descoperirii posibilitatilor oferite de noile tehnologii de vinificatie, sa nu se mai multumeasca doar cu vinuri corecte. Sa nu se lase robiti de ele si sa foloseasca aceste tehnologii corect, ca simple instrumente cu ajutorul carora pot ajunge la exprimarea deplina a personalitatii vinurilor si a locurilor de unde acestea provin.

Vorbim adesea de traditia vinului in Romania, uitand ca aceasta a fost brutal intrerupta sub cazmaua istoriei, vreme de 45 de ani sub comunism si inca un deceniu in haosul tranzitiei. Timp in care lumea nu a stat pe loc, ci a progresat, poate chiar cu cea mai mare viteza din istorie. „Lumea veche“ a vinului (Franta, Italia, Spania etc.) a parut o vreme sa piarda viteza in fata „Lumii noi“ (Australia, Africa de Sud, Chile etc), dupa care s-a dovedit ca jocul nu se incheiase: azi, Lumea noua face la randul ei eforturi sa se reinventeze, sa treaca de la „vinuri corecte“ la „vinuri inimitabile, cu propria personalitate“ (adica tocmai apanajul Lumii vechi). In acest timp, Romania – care teoretic sa revendica prin istorie si traditie drept „veche“ – nu este cu-adevarat nici aici si nici dincolo: nu mai are nici traditia neintrerupta veritabila si recunoscuta, nici forta economica, vitalitatea si vizibilitatea Lumii noi. E „Lumea cealalta“, o lume care exista si starneste atentia doar prin potential.

Daca vrem sa supravietuim ca tara producatoare de vin si, mai mult, sa reocupam un loc vizibil in aceasta lume globalizata a vinului, trebuie sa depasim „frenetica etapa a descoperirii“ lucrurilor care au fost deja descoperite. Si sa incepem a ne servi corect de aceste descoperiri (recente doar pentru noi), cu scopul de a ne defini propria personalitate si de a gasi atuurile cu care sa jucam acest joc cu miza mare. E valabil pentru industria vinului in intregul ei. Dar e si mai valabil pentru producatori, fiindca in acesti ani agitati, de inceput, se construiesc ierarhiile si viitoarea aristocratie a vinului romanesc. Acum e nevoie de curaj si actiune decisiva, care vor fi apoi recompensate din plin.