Alexandrion vrea 10% din piata de importuri pentru vinurile Montrouge, pana in 2013

Presa de specialitate si generalista, dar si bloggeri de profil au fost oaspetii evenimentului de lansare a vinurilor frantuzesti Montrouge pentru piata din Romania. Desfasurata sub forma unei degustari informale in aer liber pe terasa Van Gogh Cafe din Capitala, lansarea a fost animata de un spectacol gastronomic oferit de Antonio Passarelli, care a asortat cateva feluri de mancare cu vinurile prezentate.

„Am decis sa introducem pe piata romaneasca aceste vinuri care au convins deja consumatorii din 22 de tari, ce poarta in ele amprenta tipica frantuzeasca respectand totodata gusturile consumatorului international contemporan. Speram ca atentia riguroasa pe care am oferit-o in alegerea acestor produse precum si accesibilitatea lor sa transforme aceste vinuri in puncte de referinta ale pietei de vinuri romanesti, a declarat Gyuri Eperjessy, director comercial al Alexandrion Grup Romania, importatorul Montrouge pentru tara noastra. Potrivit Alexandrion Romania, din gama Montrouge (marca infiintata la 1869 de catre o familie de viticultori din sudul Frantei) vor fi comercializate pentru inceput doua tipuri de vin: Merlot – vin rosu sec din Languedoc, si Colombard – vin alb demisec din Gascogne. Ambele vor avea un pret de raft in retail de aproximativ 15 lei.

Ne propunem ca intr-un interval de trei ani sa atingem 10% din piata de vin de import, in privinta volumului. Compania se va concentra in perioada urmatoare pe accesarea canalelor de distributie, a retailului clasic si modern si patrunderea in sectorul HoReCa. Deja, vinul Montrouge este distribuit in toate judetele prin intermediul sistemului de distributie” a mai declarat Gyuri Eperjessy. Potrivit Alexandrion Romania, Gascogne este producatorul numarul unu de vinuri albe din Franta, iar zona Languedoc – Rousillon este cea mai mare din lume, productia sa o depasind-o pe cea din Bordeaux, Australia, Africa de Sud si Chile laolalta.