Aurelia Vișinescu, la 20 de ani: ceva griji, dar planuri mari!

La începutul verii 2023, crama fondată de enologul Aurelia Vișinescu și care-i poartă numele a sărbătorit împlinirea a două decenii de activitate de succes printr-o petrecere la care au participat foști și actuali membri ai echipei, parteneri de afaceri și alți invitați speciali. Activitatea anterioară de enolog, ca și cei 20 de ani pe cont propriu, fac din antreprenoarea de la Aurelia Vișinescu Wines – sau Domeniile Săhăteni, cum se numește de fapt firma – depozitara unei experiențe relevante, care merită împărtășită. Am pornit o discuție via e-mail cu Aurelia – despre viitorul vinului românesc, în general, și despre viitorul celor din Dealu Mare, în special – pe care v-o prezentăm în continuare. Titlul și intertitlurile aparțin redacției, fotografiile provin din colecția antreprenoarei.

Seceta, lipsa forței de muncă, piața în scădere și dificultățile la export sunt principalele provocări ale industriei vinului din România

– Ești pregătită pentru încă 20 de ani în vie și în cramă, conducând afacerea Domeniile Săhăteni? Care crezi că vor fi cele mai importante provocări în următoarele decenii – pentru compania fondată de tine, dar și pentru vin, în general, și pentru vinul românesc, chiar cel din Dealu Mare, în special?

Nu știu dacă pentru următorii 20 de ani, dar încă 15 ani aș putea să mă văd la cârma companiei. Provocari vor fi multe, cu certitudine.

Aș începe cu cele care mă preocupă destul de mult momentan. În special cele legate de schimbările climatice, cum ar fi seceta pedologică cu care ne-am confruntat în ultimii ani și soluțiile de combatere a acesteia, irigarea – dacă vom avea sursa de apă – și lipsa experienței în acest domeniu; coacerea prematură a strugurilor, cu provocările din vinificație. 

Aș continua cu cele legate de forța de muncă, de la cea brută până la cea înalt calificată. Constatăm o disponibilitate în scădere a personalului doritor să lucreze în agricultură și o mai slabă calitate a personalului calificat.

Apoi piața, într-o continuă dinamică. Scăderea populației în România, scăderea consumului de vin, dar și barierele întâmpinate la export.

Ca și provocări, desigur că voi lupta în continuare alături de colegii mei din breaslă, să punem vinul românesc, în general, și Dealu Mare, în special, pe harta lumii, să arătăm potențialul fantastic pe care România îl are ca țară producătoare de vinuri.

Piață dinamică și imatură, în evoluție, cu un consumator mult mai atent la raportul preț/calitate

– Cum ai caracteriza piața românească a vinului azi pe cele 2 axe de consum – retail și HoReCa? 

Într-o continuă schimbare, foarte dinamică și încă imatură, dar mult evoluată față de acum 10 ani. Astăzi, mi se pare că avem un consumator mult mai atent la raportul preț/calitate.

– Unde vă situați voi – cantitativ, calitativ – în acest peisaj?

Rămânem preponderent un furnizor de HoReCa, deși în ultimii ani retailul a crescut semnificativ și în bussinessul nostru. După boom-ul din 2021, în 2022 am reușit să ne menținem volumele, cu o ușoară creștere valorică – depășită mult, însă, de inflație.

Următorul deceniu va fi pentru consolidarea identităților zonale și individuale

– Consideri că vinurile românești – mai exact regiunile viticole de la noi – au identități organoleptice clar definite și clar percepute de consumatori? 

La nivel macro unele da, altele nu.

Identitățile organoleptice sunt datorate mai ales condițiilor pedoclimatice existente și mai puțin tehnicilor de vinificație sau de cultură. Cu siguranță, vinurile albe din Transilvania sunt mult diferite de cele albe din Dealu Mare, însă chiar în interiorul acestor regiuni există enclave care pot genera vinuri cu caracteristici foarte diferite de vecinătăți. În plus, schimbările climatice din ultimii 10 ani duc la o schimbare semnificativă a identităților cu care am fost obișnuiti.

– Ai putea încerca o scurtă definire a vreunei zone din România din punct de vedere al “cvartetului” compus din elementele: tradiție-soi-stil de vinificare-existența unor caracteristici comune de arome și gust? Te întreb asta în contextul în care atunci când cumperi un vin alb sec din Bordeaux, de oriunde ai fi din lume, cam știi la ce să te aștepți; la fel și un roșu din Piemont sau din Toscana, pe majoritatea palierelor de calitate; la fel și cu albele din Sancerre sau Valea Rhinului ori Tokaji sau cu roșiile din Georgia ori Republica Moldova.

Da, aș putea. Mă voi referi la Dealu Mare, care cu siguranță este o zonă cu multă istorie în ceea ce privește cultivarea viței-de-vie și producerea vinurilor. Este o zonă care a supraviețuit “războiului” de după Revoluție și unde viile au rămas în picioare după restituirea către proprietarii de drept. Este o zonă în care s-au păstrat în mare parte soiurile postfiloxerice cultivate de mai bine de 100 de ani – și aici aș face referire în special la Fetească neagra, Merlot, Cabernet Sauvignon, dintre cele negre, și la Fetească regală, Fetească albă, Tămâioasă românească, Sauvignon Blanc, Pinot gris, dintre cele albe.

Stilul de vinificație este în mare parte similar, însă, fiind o zonă cu foarte multe crame și cu enologi foarte creativi, este o mare efervescență pe partea experimentală – ceea ce este un lucru foarte bun, din punctul meu de vedere.

Nu trebuie să uităm faptul că, plecând din comunism, unde deciziile erau luate la nivel centralizat, viticultura și vinificația românească practic au renăscut începând cu anul 2000, odată cu retehnologizarea cramelor și reconversia plantațiilor ca urmare a fondurilor europene nerambursabile disponibile. De aceea, consider că următorii 10 ani vor fi mai degrabă de consolidare a identității zonale, dar și individuale.

 

– Vorbind tot despre identități: ai fost între fondatorii inițiativei comune a cramelor din Dealu Mare, #PesteAșteptări – care a comunicat răspicat de la prima întâlnire cu presa și partenerii, în 2019, intenția de a crea acolo o clasificare superioară de calitate, un fel de DOCG din Italia ori Spania. În ce stadiu se află acest demers, cât mai durează, ce prevederi concrete are?

Nu aș vrea să intru în acest subiect deocamdată.

– Cum se va manifesta, cum se va exprima concret – organoleptic, dar și ca imagine și comunicare – acest DOCG, dacă și atunci când va exista?

Idem.

Turismul viticol are nevoie de mai multe crame deschise, facilități de cazare și masă și de o mai bună relaționare cu alte obiective de interes din zonă

– În urma experienței tale ca antreprenor în domeniu, dar și ca enolog (care se întinde pe peste trei decenii, de fapt), dacă ai lua-o de la început ai miza pe aceleași suprafețe și volume, soiuri, stiluri de până acum? Sau, “cu mintea de-acum”, te-ai îndrepta mai degrabă către o cramă boutique? 

Aș merge în aceeași direcție cu siguranță – poate nu pe același drum, dar către același rezultat și dimensiune. Deși am pornit cu o abordare diferită, având în vedere experiența mea anterioară la Halewood m-am repliat foarte repede într-o altă direcție, în care atenția la fiecare detaliu contează; am făcut transformări majore, atât în cramă cât și în vie, care să îmi permită să valorific la maxim fiecare soi, fiecare clonă, fiecare loc. Dimensiunea actuală îmi permite să am personal de bună calitate atât în vie cât și în cramă, să țin pasul cu progresul tehnologic, să sustin din punct de vedere economic afacerea și să evoluăm.

Ca soiuri, în mod cert aș face câteva schimbări, însă nu mă pot plânge prea tare. Am reușit să le găsim ”un loc” și soiurilor mai greu vandabile în România, cum ar fi Pinot Noir și Pinot Gris, pe care le exportăm în mare parte, și lucrăm intens la Feteasca albă.

– Ce rol are azi și ce rol va avea în viitor turismul la crame în Dealu Mare – pentru o cramă de 150 de hectare și pentru una de 20? Se poate trăi bine, se poate construi un brand valoros astfel? Ce elemente compun, după părerea ta, succesul unei întreprinderi de turism la crame?

Da, cu siguranță cred că o cramă de familie de 20 de ha poate trăi astăzi în Dealu Mare din turismul viticol (cu cazare și restaurant), însă este nevoie de creativitate, preocupare, pricepere și, evident, multă muncă, dar și răbdare.

Dacă vorbim la nivel macro, cred că este nevoie de o creștere semnificativă a numărului de crame deschise pentru turiști, dar și de crearea de alte facilități în zonă – mă refer în special la cele de servit masa și cazare – pe diferite paliere de preț, astfel încât să acopere un segment cât mai mare de consumatori. O relaționare a cramelor turistice cu alte obiective turistice din zonă nu poate decât să potențeze și mai mult zona, în ansamblu, și să atragă mai mulți turiști.