La jumătatea lunii octombrie, am avut ocazia să însoțesc o familie de americani pasionați de vin (colecționari, unul dintre ei chiar studiind pentru Diploma Wines and Spirits Education Trust – WSET) într-un parcurs ambițios de vizitare a 17 crame din România.
Am pornit din Recaș și Miniș și am ajuns până în Dealu Mare, cu trecere prin Târnave, Turda și Drăgășani. 2.000 de kilometri în 5 zile, pe drumurile României, nu e deloc ușor. Despre 17 crame, ce să mai vorbim… Dar am avut ocazia să-mi „revăd” țara prin ochii încântați ai vizitatorilor străini – și tare m-am bucurat.
Glumind cu „americanii mei”, a rămas stabilit că odată o să scriu un articol despre întregul turneu, pe care o să-l intitulez „Driving Miss Debbie” (numele doamnei pe care am însoțit-o), ca o parafrază a celebrului film „Driving Miss Daisy”. Nu știu dacă o să am timp să scriu tot, dar mă străduiesc să încep aici.
La Miniș, „americanii mei” au fost fascinați de Mustoasă și Cadarcă
Una dintre cele mai interesante crame – și experiențe de călătorie – pentru oaspeții mei a fost Balla Geza – unde au fost realmente încântați de Mustoasa de Măderat și de Cadarca de Miniș și de arta proprietarului de a obține și asambla vinuri din diferite soiuri, dar și de personalitatea și ospitalitatea lui. Am stat mult de vorbă, am mâncat o ciorbă de păstăi cu șuncă afumată (chiar mai multe farfurii, așa bună era!) și-un mușchiuleț de porc de-al zonei, cu ciuperci și sos alb. Am degustat și în sala destinată acestui scop, și direct din butoaie, în cramă. Am „cupajat” împreună vreo 6 variante de rose-uri și s-a înfiripat, de-a dreptul, o amiciție caldă între vizitatorii mei și gazdă. Iar eu am avut prilejul, astfel, să stau mai mult de vorbă cu Geza – pe care nu-l mai văzusem de ani.
„Nu am idei șoviniste, dar când vine vorba de vinul românesc sunt cel mai mare șovin: el este și trebuie să fie la nivelul celor mai bune din lume!”
Am avut ocazia unei „discuții de seară târzie” cu Geza, după degustarea a peste 22 de vinuri la pensiunea lui (care este deja renumită, dar ar merita să fie și mai cunoscută) și în cramă. Pentru cine a deschis mai târziu ochii spre lumea vinului românesc, trebuie știut că Geza este extrem de cunoscut (chiar celebru în domeniu) în Ungaria, unde e considerat „tăticul” vinurilor din soiul Cadarcă. El este, pe de altă parte, nu doar antreprenor și oenolog, ci și cadru didactic universitar și autor al unui foarte apreciat manual de profil. Iar experiența lui în zona Miniș însumează decenii și datează dinainte de căderea comunismului.
L-am întrebat, abrupt, care e părerea lui despre vinul românesc în acest moment: ” …niciodată nu am avut idei şoviniste, dar când e vorba de vinul românesc, sunt cel mai mare şovin. Sunt cel mai mare şovin, în sensul că vinul românesc este şi trebuie să fie la înălţimea vinurilor din Europa şi din lume”, mi-a răspuns. „Indiferent unde sunt – în Ungaria, în Austria – sunt cel mai mare şovin, pentru că vinul românesc este şi trebuie să fie unul dintre cele mai bune vinuri din lume. Zona aceasta are nişte calităţi deosebite, pe care trebuie să le exploatăm. Indiferent în ce direcţie le exploatăm, trebuie să avem rezultate”, a continuat Geza.
„De la mâncare și vinuri bune nu ne putem certa niciodată. Asta e filosofia mea”
Am dezbătut cu Geza dacă imaginea bună în Ungaria – a lui, personal, și a vinurilor de Miniș – ar putea avea legătură, de fapt, cu percepția că, istoric vorbind, regiunea a făcut parte din Imperiul Austro-Ungar. A respins ipoteza mea și mi-a explicat că, de fapt, e vorba de zeci de participări cu vinurile lui la concursuri și alte manifestări din Ungaria, unde s-au bucurat de apreciere pentru calitate. „Am demonstrat colegilor mei din Ungaria că Minișul este o podgorie deosebită. Am scos în evidență Cadarca, Feteasca neagră, Blaufränkisch (Burgundul Mare) și alte soiuri de aici. Iar de la mâncare și de la vinuri bune nu ne putem certa niciodată! Dacă sunt bune. Asta e filosofia mea. Suntem aici, așa că hai să facem treabă bună, profit, prestigiu din ce avem aici! Restul sunt prostii”.