“Suntem aici ca să arătăm disponibilitatea noastră față de consumatori, pe care îi invităm să apeleze la noi ori de câte ori au dubii cu privire la conformitatea unui vin. Suntem aici pentru orice parteneriate menite să asigure corectitudinea ofertei din piața vinului”, a deschis Paul Anghel, Director General al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor lucrările Forumului Vinul.Ro, desfășurat sâmbătă, 15 aprilie, la GoodWine. A fost doar primul dintre invitații la dialogul moderat de Cătălin Păduraru, CEO al IWCB, și subsemnatul. Reiau în continuare temele abordate, într-o încercare de a le fixa mai bine în agenda industriei și a consumatorilor și de a genera în continuare reacții și dezbateri pe marginea lor, chiar și cu riscul de a strica un basm cu Feți-Frumoși vinicoli și de a părea precum Pepelea, cel care și-a vândut casa dar și-a păstrat un cui în ea, motiv de a „se băga în seamă” nechemat – ba venind să-și ia, ba să-și atârne câte-o haină.
Frecvența mai mare a controalelor ANPC asupra vinurilor vândute prin sistemul “organizat” sau prin cel de tip “familial”, dar mai ales anunțarea cât mai puternicã a rezultatelor, ar fi aduce o contribuție importantã la educarea consumatorilor și la creșterea consumului intern. Aceasta este una dintre acțiunile propuse de Vinul.Ro autorităților și producătorilor prezenți la Forum, pentru care ne-am manifestat deplina disponibilitate de cooperare
Toți vrem să crească piața internă și exportul. Dar nu reușim să spunem asta tare, împreună
Prima temă abordată la Forum, cea legată de o mai bună activare a pieței interne și a celei externe pentru vinurile românești, a avut la bază următoarele ipoteze:
– la intern, e nevoie de mai multă educație a consumatorului – care în proporție de peste 50% preferă vinul de țară, fără însă să aibă percepția corectă asupra calității sau lipsei de calitate a acestei categorii, ci având doar prejudecata că “vinul produs în crame moderne este plin de chimicale”. Un efort corect și consistent de a elimina percepțiile false (prin educarea micilor producători, prin controale repetate și printr-o campanie de comunicare publică) ar fi de natură să genereze, în acest moment, rezultate notabile pentru producătorii industriali și o educare a pieței. Este, de asemenea, nevoie ca industria să-și folosească mult mai bine atuurile și față de partenerii de afaceri (distribuitori, mari retaileri, restaurantori) – pentru a-i ajuta să înțeleagă acest produs care e foarte complex și să-l vândă mai bine. Investițiile sunt făcute, producția industriei este de calitate din ce în ce mai bună, însă comunicarea către piață a calităților vinului obținut în crame organizate se realizează doar prin eforturi individuale și neconjugate ale producătorilor, ceea ce duce la un deficit de receptare a mesajului pozitiv;
– la extern, participarea României la târgurile internaționale a stat sub semnul bâlbelor decizionale la nivelul administrației guvernamentale în ultimii ani, în ceea ce privește eforturile finanțate de stat – doi ani la rând, standul național de la ProWein a fost amplasat greșit din cauză că s-au semnat contractele cu întârziere, iar în cei doi ani de când situația părea remediată, amenajarea standului s-a făcut cu întârziere (în a doua zi de târg încă se lucra) și nu a fost însoțită de eforturile necesare pentru realizarea unui program atractiv de întâlniri la stand. Alternativa – standul Premium Romanian Wines, organizat de Asociația pentru Promovarea Vinului Românesc (APVR) – a funcționat mult mai bine, după părerea observatorilor de la fața locului, dar cu o singură floare nu se face primăvară. În continuare, lipsește o strategie articulată și planificată pe o durată relevantă în timp, care să acopere mai multe puncte cheie ale comerțului internațional cu vin și care să conțină explicit nu doar un slogan, ci și setul de valori fundamentale și diferențiatoare pe care piața internațională ar fi de dorit să-l perceapă referitor la vinurile de la noi din țară;
– pretențiile calitative ale industriei vinului trebuie să fie mai bine susținute prin participarea la concursuri internaționale, prin comunicarea mai bună a rezultatelor și prin eforturi de a crește masa critică (număr de probe, vizibilitate internă și externă) a International Wine Contest Bucharest (IWCB), care are șanse reale de a deveni un “punct semnificativ de atragere a atenției și percepției internaționale” în legătură cu România, dar și cu țările din jur.
Rezolvarea problemelor de mai sus necesită un efort de coagulare a producătorilor organizați în jurul unor strategii de comunicare – internă și externă – care să fie aplicată cu o voce unică și puternică a industriei. În lipsa acesteia, bâjbâiala va continua, cu riscurile aferente.
Bloggerii – mic manual de împiedicat în șireturi
Deși pare un subiect marginal și mulți au criticat chiar includerea (sau modul de tratare) a subiectului “bloggeri” într-o dezbatere profesională, nouă ni s-a părut important deoarece – în condițiile în care televiziunile și presa se tabloidizează sau își pierd din atractivitate – comunicarea corectă și continuă, către un public relevant, este tot mai importantă. Iar bloggerii – nu doar cei de vin, ci și cei de turism, gastronomie, going out etc – reunesc, împreună, audiențe semnificative numeric și interesante din punct de vedere socio-demografic. Subiectul de discuție despre un eventual “manual de utilizare al bloggerilor de către industria vinului” a avut exact acest sens – de a cerceta posibilitățile derulării unei campanii în favoarea vinului românesc prin acest canal: cum poate fi stârnit interesul acestora, cum cu pot fi furnizate către aceștia noțiuni (fie și elementare) de educare a publicului, cum poate fi stimulată activitatea lor publicistică. Premiile pe care le-am acordat (cu sprijinul aplicației Pivot Noir, și nu a vreunui producător, din păcate se cuvine menționat acest lucru!) și premiile pe care le-am anunțat pentru toamnă au vizat exact activitățile bloggerilor care au ales să promoveze – pe căi mai bătute sau mai noi, prin scris sau prin alte mijloace – vinul românesc către consumatorul intern sau străin.
Iulian Grigorescu a fost premiat pentru eforturile de culturalizare a publicului prin degustări și prin concursul local inițiat de el la Brăila (și care începe să aibă o vizibilitate națională), Răzvan Stoenescu a fost premiat pentru promovarea internațională a vinului românesc pe care o face în mod constant în grupul de Facebook #winelover și prin prezentarea directă a soiurilor naționale la întâlnirile din străinătate cu alți iubitori ai vinului (Atena, Belgrad, Sofia, Montreux, Budapesta etc), iar Cosmin Tudoran pentru ca a reușit, cu filmulețele de educare despre vin postate pe vinosfera.ro, să stârnească atenția unor categorii de public tânăr, mai puțin familiarizat cu vinul dar interesat de conținutul video educativ și livrat într-un mod amuzant.
Butoi, sticlă, etichetă – top?
Un timp mult prea scurt a putut fi alocat la Forum, din păcate, pentru primele lucruri pe care le vede la raft un consumator de vin – adică sticla, eticheta și imaginea de ansamblu a vinului. Irina Neagu, de la TC Rom Glass (partener al producătorului de sticle STIROM) și Cristi Pădurariu, de la IPPU Packaging (cel mai important furnizor de etichete de vin de pe piața românească) au povestit celor prezenți, fiecare, despre tendințele din domeniile lor de activitate și au prezentat exemple concrete. Baricul, un subiect interesant legat nu doar de producerea vinului, ci și de impactul acestui element în setul argumentelor de vânzare – și care este aproape deloc folosit de către producătorii români pe etichetă, a dat prilejul unor vii dezbateri în antreul sălii de Forum. S-au comparat menționările care stau vizibil pe eticheta vinurilor moldovenești – de tip “vin roșu maturat la baric / în lemn de stejar” – și care lipsesc aproape cu desăvârșire de pe eticheta celor românești. Deși Unicom Wood Production, partenerul Forumului și probabil cel mai important producător român de baricuri, vinde acest tip de recipienți pentru maturarea vinurilor în toată lumea, se pare că tocmai producătorii români ignoră un element suplimentar care definește caracteristicile unui vin și care e de natură să atragă consumatorului, prin explicitarea mai amănunțită (dar în foarte puține cuvinte) a stilului de vinificare.
De la șpriț la e-wine – ca de la maimuță la computer
Șprițul – modul în care majoritatea conaționalilor noștri consumă vin – este unul dintre subiectele care nu a mai apucat să fie abordat temeinic cu ocazia dezbaterii de la GoodWine. Dacă luăm în considerare cum apariția Aperol-ului a stimulat enorm vânzarea de spumante – și în special de prosecco – am considerat că poate ar fi util să discutăm într-un mediu profesional și despre șpriț. Este el doar un obicei rău, pe care specialiștii îl blamează cu intransigență, sau este totodată și o oportunitate pentru acei producători care ar fi dispuși să abordeze segmentul de consumatori într-o manieră curajoasă și inovatoare? “Poți dilua vinul și totuși să-i crești percepția valorică și atractivitatea?”, așa cum s-a întâmplat cu prosecco-ul? Există cumva posibilitatea unor “parteneriate limitate” cu industria apelor minerale sau a băuturilor carbogazoase care ar putea stimula vânzările de vin și poziționarea superioară a ambilor “parteneri de șpriț” sau nu? Sau specialiștii în marketing din industria vinului ar fi mai bine să lase lucrurile așa cum sunt, fără să încerce o abordare directă a chestiunii? 
La fel ca și șprițul, care reprezintă un segment major de consum, și comerțul electronic – care în cazul altor produse a devenit canalul esențial de vânzare – nu a mai apucat să fie dezbătut temeinic la Forum, din cauza lipsei de timp. Recenta inițiativă de listare a vinurilor “premium, direct de la producător”, pe cea mai mare platformă de comerț online din România – eMAG Marketplace – despre care am scris în numărul trecut, a fost criticată cu argumentul că, sub această titulatură, s-ar putea induce consumatorilor ideea că “celelalte” vinuri (acelea care nu sunt grupate sub afirmația “direct de la producător”) nu ar fi la fel de bune. Sau că distribuitorii s-ar putea să nu citească și prețul, și s-ar simți amenințați că producătorul încearcă să facă o vânzare directă către consumatorul final, ofertând un preț mai bun decât poate să oferteze ei. În sprijinul ideii că vinul poate fi vândut online prin orice platformă, direct de către crame și fără riscuri de imagine, au venit afirmațiile că oricine înțelege, în ziua de azi, că niciun producător serios nu-și poate “faulta” distribuitorii, fiindcă ar pierde astfel majoritatea business-ului, și că pe de altă parte, atunci când se apucă să dezvolte un departament propriu de vânzări directe acesta crește implicit și costurile proprii – care altfel ar fi fost transferate distribuitorilor – și conduce astfel la o armonizare a prețului ofertat de cramă cu cel ofertat de către distribuitori. Iar argumentul – greu de neglijat – că prin dezvoltarea unei astfel de relații directe producătorul își cunoaște nemijlocit consumatorii, îi poate stimula și recompensa, nu și-a găsit, pe parcursul discuțiilor, un contraargument.