Big Radu: „Când vinul ţi se înfăţişează, te pleci şi asculţi!”

În universul nostru, toată lumea îl ştie pe Radu. Că dacă l-ai văzut o dată, n-ai cum să-l uiţi. Cei care, din cine ştie ce cauză, n-au apucat să-l cunoască, ar face bine să se grăbească. Pentru că doar ei au de pierdut. În primul rând, poveştile lui Radu, care e comunicator şi-n timpul liber. Tocmai de aceea, m-am mulţumit să-i lansez sec setul de întrebări. Ce a urmat, citiţi în continuare…

Radu, de ce vinul?

– După o degustare profesionistă, prima la care asistam, am avut revelaţia unui întreg univers de cunoştinţe despre care nu aveam habar. Era ca şi cum aş fi trecut toată viaţa prin faţa Casei Poporului, fără să văd că e acolo. Mi s-a părut inacceptabil, am început să caut materiale, să citesc, să învăţ… Primii paşi, într-o lume în care nu exista un val de cunoaştere aşa cum există azi, au fost incredibil de grei. A durat câţiva ani până la un nivel de înţelegere pe care un entuziast de astăzi l-ar putea câştiga în şase luni, să zicem. Pe vremea aceea, doctorul Puşcă şi, ceva mai târziu, excursiile PNVV erau principalele metode de observare şi învăţare… În plus, vorbim despre vin, ce ar fi de spus? Când ţi se înfăţişează, te pleci şi îl asculţi. Vinul este un miracol.

Ce îţi place şi ce nu în acest univers?

– Am susţinut câteva sute de degustări şi training-uri, deci am întâlnit sute, mii de iubitori mai noi şi mai vechi ai vinului. Cu cei din urmă, lucrurile sunt simple, comunicarea devine rapid empatică, suntem pe un nivel similar, cuvintele circulă uşor, se schimbă opinii, informaţii, multe zâmbete… Însă cu cei aflaţi la început de drum, lucrurile stau altfel. Marea mea plăcere este să văd un începător căruia îi sclipesc ochii de bucuria descoperirii unui nou orizont de înţelegere, aşa cum mi s-a întâmplat şi mie acum 15 ani. Şi să sper că va urma acelaşi drum.

Partea cea mai puţin plăcută este legată de micimea unora dintre actorii din cârciumărie, acel gen care nu te listează sau nu-ţi vând vinul dacă nu vii cu pahare, scrumiere, cămăşi, coperţi de meniu, decantoare, tirbuşoane, oferte 5+1, bonusuri la dop etc. Nu înţeleg că toate astea se întorc în preţul sticlei şi par să nu aibă nici cea mai vagă idee că producătorul lucrează în marjă de 5-15%, distribuitorul – de 10-25%, iar el, cel care face cel mai mare scandal, nu scade sub 100%. Visez la o piaţă în care horecarii să facă bani din mâncare, bere şi spirturi, lăsând vinul la un nivel pe care să şi-l permită şi subţiratica noastră clasă medie. Ar câştiga mai mult aşa, prin afluxul de oameni care ar veni să-şi împărtăşească vinul la ei în cârciumă, în loc să-l ia acasă.

De ce aş bea eu vinuri de la Segarcea? Cu ce ies ele în faţă?

– Am şansa să reprezint un portofoliu de vin atât de bine construit încât să-mi creeze dileme. La o expoziţie internaţională, de exemplu, am în faţă 20 de sticle deschise şi pot sta şi jumătate de oră fără să mă hotărăsc pe care l-aş gusta şi eu, pentru propria plăcere. Pentru că ar fi bun şi unul, şi altul, şi celălalt. Aşa că las totul pe seama destinului şi gust şi eu ce se nimereşte să îşi dorească primul vizitator de la stand. Şi, de fiecare dată, îmi provoacă plăcere. Când ai atâta încredere în vinurile pe care le reprezinţi, viaţa e mult mai uşoară. Vorba chinezului: dacă vrei să nu munceşti niciodată în viaţă, fă ce îţi place. Argumentele vinurilor trec prin toate categoriile, de la terroir-ul surprins (fiind „capitala soarelui” în România, Segarcea are o amprentă bine definită în zona vinurilor dense, extractive), la raport calitate-preţ, complexitate, constanţă etc.

Ce alte 5 vinuri româneşti mi-ai mai da să beau?

– Depinde de zi, depinde de oră… M-aş vedea luând un prânz mai rustic şi împărţind cu un amic o sticlă de Negru de Drăgăşani de la Stârmina (Vinarte), aşa cum ştiu că un Prince Matei, din orice an, este un vin garantat. Mi-e dor de încă o Fetească Neagră cum a ieşit cea a lui Gabi Lăcureanu în 2008, la Basilescu, sau de o surpriză ca Merlot-ul 2009 de la Alira. Novac-ul de la Ştirbei sau, tot de la ei Cabernet-ul Sauvignon Reserva poartă, de asemenea, garanţia calităţii. Aş vrea să mai existe şi Sauvignon-ul Blanc sărat pe care l-a obţinut, la prima producţie, Clos des Colombes, măcar pentru raritatea gustului… Dar, până la urmă, vinul se bea cu prietenii, iar interacţiunea cu ei îi schimbă gustul, aşa că pot spune cu mâna pe inimă că unul dintre cele mai bune vinuri gustate în ultima vreme este Cab 13, de la Via Sandu. Asta dacă îl bei pe trepte sau pe scaun, în faţa magazinului, cu Luci, cu fraţii Sandu sau cu oricare dintre băieţii de acolo.

Şi în care cinci restaurante mi-ai da vinurile de care vorbeai?

– La Dana la ceaune (Constanţa). Mâncare ardelenească, ingrediente ardeleneşti, palinca şi jumările din partea casei, la malul mării. No pardon (Satu Mare). Cea mai bună fasole Jokay din România. Pensiunea Dada, pe Valea Oltului, la ieşirea din Căciulata. Pauză de masă obligatorie când mergi spre sau vii dinspre Ardeal. Gulaş excelent, fasole cu ciolan decentă. La hotelul Impero din Oradea am avut surpriza să descopăr supe cremă excelente. Mai ales cea de ceapă, cam rară la vedere prin restaurantele noastre. Rossetya, în Bucureşti. Aici nu comentez prea mult, pentru că ne ştim de ceva vreme. Dar este un loc minunat.

Radu Dragoş Rizea, 39 de ani

Brand manager la Domeniul Coroanei Segarcea – DOC Segarcea, în cadrul IG Dealurile Olteniei.

Experienţa în domeniul vinului:– 15 ani de învăţat, 20+ de gustat.

Traseu profesional: Absolvent al Facultaţii de Jurnalism şi Ştiinţele comunicării, cu specializarea Comunicare, Radu a stat în presă între 1995 şi 2013. A trecut pe  la Evenimentul zilei, TVR, Săptămâna financiară, Hotnews.ro şi a performat la Vinul.ro. Are în CV ceva pionierat în perioada Wine & Spirit Club, Wine Industry, un Master în Calitatea vinului la USAMV Bucureşti (2012-2013, dizertaţie nefinalizată), dar şi un curs de somelier sub îndrumarea lui Sergiu Nedelea.

Contacte : radu.rizea@domeniulcoroanei.ro , www.domeniulcoroanei.com

Dealul Viilor 108, Segarcea, Dolj