Advertorial – Bistro Manuc, primul pas catre renasterea unui mit

Proiect sustinut de Senator Wine

Hanul lui Manuc. Construit intre anii 1806-1808 de Manuc Bei, in stilul caravanserai-urilor musulmane, hanul a avut parte, in dulcele stil balcanic, de perioade de glorie, dar si de momente de cadere, unele chiar la propriu, daca e sa ne gandim la cutremurul din 1838, care a „smintit” serios cladirea. In pofida ameninţarilor de demolare, Hanul lui Manuc a continuat sa domine centrul comercial al Bucurestiului. Si chiar daca, pe parcursul anilor, si-a mai schimbat denumirea, a intrat definitiv in constiinţa bucurestenilor. Nici perioada comunista nu i-a diminuat farmecul, chiar daca maniera comercial-folclorica in care funcţiona locaţia nu prea avea nicio legatura cu tradiţia. Chiar si in urma cu 30 de ani, o seara petrecuta la Hanul lui Manuc avea sarmul ei, iar sa gasesti un loc la terasa, vara, era o izbanda cu care te laudai in faţa prietenilor. Surprinzator, marea cadere s-a produs dupa 1989. In pofida unei noi restaurari, hanul a incaput pe maini mai puţin pricepute si, treptat, si-a pierdut mulţi dintre fani. Atmosfera, presarata cu ritmuri de manele, bucataria tot mai proasta, serviciile tot mai lipsite de respect au alungat oamenii, mai ales ca, intre timp, a aparut si alternativa Centrul Vechi. Se parea ca o istorie de 200 de ani se incheiase.

In urma cu cateva luni, pe un colţ al cladiri a aparut o noua firma. „Manuc Cafe”. Spre finalul anului trecut, la caţiva metri mai incolo, pe Splai, o alta. „Bistro Manuc”. Le-am vazut, dar dezamagirea ultimilor ani mi-a invins curiozitatea. Pana mai ieri, cand am intrat. Primul pas, primul plus. Nu mai intri in ţara nimanui, cineva te asteapta la intrare. Apoi e locul. Decorat cu gust, mult lemn, obiecte vechi, chiar si o pianina. Chelnerul nu te grabeste. Iţi arata o masa, dar nu se supara daca o refuzi. Nici daca ii spui sa mai astepte cu comanda. Spaţiul nu este cel mai generos, nu e nici pe departe o hala pentru nunţi si botezuri, insa oriunde te-ai aseza ai senzaţia de intimitate pe care ţi-o doresti atunci cand vrei sa iei masa, fie ca esti singur, fie ca e un pranz de afaceri, fie ca te vezi cu niste prieteni. Sunt cam 70 de locuri in bistro, dar cand va veni caldura – daca va mai veni vreodata – vor aparea inca 50, pe cerdacul dinspre curtea interioara. Meniul, internaţional, dar poţi manca si neaos romaneste. Mai ales o pastrama de berbecuţ cu mamaliguţa, reţeta casei, care se topeste in gura. La numai 26 de lei. Nu e mult, mai ales ca porţia e generoasa. Lista de vinuri e cam scurta. „ E o lista de inceput la care se lucreaza, se adauga cate un vin, de exemplu, odata la 2-3 zile ”, se scuza seful de sala. In schimb, la spirtoase, superoferta. Cocktailuri, shot-uri, whisky, tequilla, brandy-uri. Si dulciuri.

Pentru cafea schimb locaţia. Merg la cafenea. Cafea turceasca. Ma uit dupa tava cu nisip. Este. Ibricul de alama raspunde si el la apel. Vase mai vechi si mai noi, chiar si o hota impresionanta. Alama si in toaleta, unde poţi sa dormi pe jos, daca e imperios necesar. Lemn, si mai mult. Pana si in podea. Stejar cu piatra. Un decor mai cald ca in bistro. Cafeaua, cu caimac, e ca in Istanbul.

Cele doua locaţii au acelasi manager. Doamna Dana Schiţelea. „Suntem inca la inceput, nu vrem sa ne laudam. Dar pot sa spun ca ne bazam pe curaţenie, pe gust si pe preţuri modice. Ne adresam oamenilor care circula prin aceasta zona, in principal”. Proiecte de viitor? „Sunt cateva. Primul se va concretiza in cateva saptamani. Deschidem un restaurant libanez. Bucatarul e egiptean, la a cincea generaţie de bucatari. E foarte bun”, se lauda, totusi, managerul. Numele locaţiei inca nu e stabilit. „Poate Orient Manuc, inca nu stim”, precizeaza Dana Schiţelea. Tot in faza de proiect e si terasa, din curtea interioara. Cu un bar dedicat, cu preparate mai populare, insa bune si la preţuri rezonabile. O terasa care va gazdui tot felul de evenimente culturale, de la lansari de carte pana la concerte. Unde se vor opri? „Am vrea sa transformam Hanul lui Manuc intr-un centru al gastronomiei autentice , al evenimentelor culturale si al distracţiei bucurestene. Dar mai e mult pana acolo”, spune doamna Schiţelea. Oricum, primul pas a fost facut. Renasterea unui mit nu mai pare o misiune imposibila.