Prietenul nostru Ioan T Morar – scriitor deținător al mai multor premii pentru literatură, fondator și conducător al celebrei reviste Academia Cațavencu, fost component al formației Divertis, care a modelat cu textele și interpretările ei mentalul colectiv a două generații, fost consul general al României la Marsilia – s-a stabilit de mai mulți ani în sudul Franței, în La Ciotat, s-a apucat de învățat chestii (inclusiv limba provensală, dar și cum se taie măslinii, cum se degustă uleiul șamd) și… și-a deschis blog de vinuri: zilesivinuri.ro. Mi-a făcut plăcere să-l descos, să încerc să vi-l aduc pe tavă aici.

Scriu povești din jurul vinului. Sper să fac cunoscute vinurile românești aici

– Blogul tău e în română, ce fel de vinuri „băute cu prieteni” te gândești să povestești? Sau nu oferi vinuri, ci povești – și dacă da, ce gen?

– Bună întrebare, mulțumesc. Dacă bei singur, un vin produce cel mult un monolog. Pentru povești e nevoie de comeseni, de prieteni. Nu sînt specialist în vinuri, nu trec de nivelul consumator entuziast și avizat. Răspunsul este DA, voi scrie despre povești în jurul vinului, despre degustările la care am acces, despre podgoriile pe care le vizitez și, mai ales, despre oamenii care fac vinuri aici, în Sudul Franței. Asta pe de o parte. Pentru că, de fapt, eu vreau să fac cunoscute vinurile românești aici. E o misiune grea, dar cred că am șanse de reușită. Desigur, nu se va schimba cifra de export a vinurilor din România, dar vor exista niște oameni din lumea vinului francez care vor ști ceva mai mult despre vinurile de la noi. Am avut deja două experiențe de cunoscători avizați cărora eu le-am oferit primul vin românesc. Și au rămas surprinși. Știau că România produce vin, dar pentru ei era un vin îndepărtat, exotic (nu în sensul cel mai bun al cuvîntului), ușor nefrecventabil. Va fi un blog generalist, bazat pe experiențe personale, pe lecturi (sînt abonat la trei publicații franceze – Terre de Vins, La Revue du Vin de France și Figaro Vin), pe întîlniri interesante. Va fi un blog colocvial (sper eu). Sînt interesat să propun unor cunoscători cîte un vin românesc pentru a-l  degusta, un vin românesc judecat după standardele franceze de calitate.

– Ai început cu “văduvele din șampanie”, vor urma și văduvi? Dar copiii lor?

– Da, văduvele din șampanie sînt un subiect interesant, s-au scris articole, cărți, așa că am simțit nevoia să spun povestea asta, așa, pe scurt, pentru cititorul român fără cunoștințe enciclopedice despre vinurile lumii. Pentru consumatorii interesați. Apropo de fiii producătorilor de vin, aici este foarte curent ca via părintească să fie preluată de la o generație la alta, se scrie pe sticle cu multă mîndrie Vignerons de père en fils, (vinificator din tată în fiu). Am întîlnit un caz care are legătură cu România, un vin care are pe etichetă Vignerons de gendre en gendre, vinificator din ginere în ginere. Voi relata despre această podgorie din zona Aix en Provence.

E aici, în menționarea filiației, un fel de a onora tradiția familială, parte din tradiția franceză a producerii vinului.

Pornim de la vin și ajungem la artiștii, scriitorii români care au contribuit la cultura franceză

– Ai scris deja 2 cărți despre anii petrecuți în Provence, o zonă cu mult gust: ce crezi că ar fi interesant de spus cititorilor români – pe blog, de data asta – despre Provence?

– Mă bucur că am reușit să stîrnesc, prin cele două cărți, un interes al cititorului român pentru această zonă. Și mă bucur că am reușit să mă apropii de cultura și civilizația provensală, chiar de limba provensală. E un ținut cu ieșire la marea cea mare, la Mediterana, leagăn al civilizației europene și nu numai. Am întîlnit, aici, români care au venit în vizită după ce au citit cărțile mele despre Provence. E un loc de care m-am atașat foarte mult și în care am reușit să mă integrez. Și am reușit să vorbesc francezilor despre țara mea, despre cultura și civilizația României. Sînt amuzat cînd le spun interlocutorilor mei că Marcel Proust era “abonat” la vinul de Corcova, Mehedinți, produs pe viile boierului Anton Bibescu… Dintr-o dată văd că se miră și ascultă cu atenție…”Da, oh, n-am știut”. Pornim de la vin și ajungem la artiștii, scriitorii români care au contribuit la cultura franceză. Se pare că Generalul de Gaulle a fost promotorul ideii că diplomația franceză se face cu ajutorul unui pahar cu vin. E un exemplu bun, l-am preluat

… o foarte mare inerție (sau neîncredere?!?) a producătorilor români în a-și face cunoscute vinurilor

– Cum se vede România vinurilor de acolo de unde trăiești, dacă se vede? Ai fost diplomat al României la Marsilia și știu că ai continuat să promovezi cultura română acolo unde te-ai mutat în sudul Franței, la fel și vinurile. Cu blogul ăsta te simți tot diplomat al țării noastre în afară, sau ai schimbat rolul (fiindcă scrii în română) și acum ești “ambasadorul lumii întregi de vinuri” către publicul român?

– Sînt, în continuare, un scriitor român care trăiește în Provence, vorbesc despre cultura română (în anul ăsta universitar am avut două conferințe la Universitatea Aix-Marseille), nu mi-am schimbat statutul și nici atitudinea. Am proiecte, particip la proiecte. Din fericire, de cîteva luni a venit la post la Consulatul General al României din Marsilia doamna Aurelia Grosu, un diplomat foarte activ, foarte dornic să promoveze România, în total contrast cu doamna care a fost înaintea ei, care avea și ea un merit: aprecia mult vinurile franțuzești. E un punct de pornire foarte bun, am pus bazele unei colaborări consistente. Așadar, în zona aceasta e o schimbare în bine, vizibilă.

„Zile și vinuri” este un proiect la care mă gîndesc serios de mai multă vreme. Am avut șansa să fiu întronizat, primit în organizația Paharnicilor Papei de la Châteauneuf-du-Pape, care mi-a deschis mai multe oportunități de cunoaștere a vinurilor din zonă. Locuiesc între două AOC-uri importante din Provence, Bandol și Cassis, la cîțiva kilometri de triunghiul de aur al vinului rosé, și, prin urmare, simt nevoie să împart aceste cunoștințe, informații, povești auzite în jurul vinului, publicului doritor din România. Din păcate, am constatat o foarte mare inerție (sau e doar un fel de frică, de neîncredere?!?) din partea producătorilor români în a-și face cunoscute vinurile. Sigur, cum spuneam, nu vor “sparge” piața, dar vor fi prezenți, vor putea sta la masa celor mari, mulți dintre ei meritînd cu prisosință un loc acolo. Vor vinde și ei cîteva cutii de vin în Franța.

Aici la crame sunt festivaluri de jazz, vin trupe de teatru, multe evenimente culturale. Proprietarul român de podgorie se comportă ca un negustor de orice altceva, cu ochii doar la cifra de afaceri

– Care crezi că sunt cele mai importante lucruri despre vin pe care ar trebui să le știe publicul din România?

– Cred că privind la dinamica pieței și a consumului de vin din Franța putem anticipa ce se va întîmpla și în România. De pildă, e un fapt dovedit cu cifre, consumul de vin a scăzut. Dar această scădere a dus la consumul unor vinuri premium. Se bea mai puțin dar mai bun. Franța supra-produce vin și trebuie să se concentreze mai mult pe export, consumul intern nu mai are rezerve de creștere. Vinul este tot mai mult aosciat evenimentelor culturale. Saint Emilion, de pildă, are un festival de jazz, Gerard Bertrand face și el un festival de jazz la cartierul lui general L’Hospitalet, de lîngă Narbonne. Există sute de proprietari de vie care organizează expoziții pe domeniile lor, montează scene pentru trupe de teatru, inventează mereu modalități de a comunica în cheie culturală. În Franța există peste 250 de asociații ”bahice”, care se dedică popularizării diverselor zone viticole, organizează festivaluri în care e pusă în față tradiția seculară a vinului lor. Deviza blogului meu este, de altfel, “vinul fără cultură e o simplă băutură”.

Chiar nu știu dacă în România există asociații care să acționeze în solidar pentru interesele vinului din zona lor. Care să creeze evenimente în străinătate. Una este ca la un mare eveniment internațional să fie un stand cu un vin românesc, un stand discret (“atîta s-a putut”), alta e să ai o secțiune amplă, cu mulți producători, pe lîngă care lumea să nu poată trece fără să se oprească. O spun chiar dacă pot supăra: proprietarul român de podgorie se comportă ca un negustor de orice altceva, cu ochii doar la cifra de afaceri. Nu e interesat să se asocieze unor evenimente culturale (cu foarte mici excepții). Am propus unui producător important să devină un sponsor și furnizor de vin oficial pentru Premiile Naționale ale Uniunii Scriitorilor din România… am fost ținut cu promisiuni pînă cînd evenimentul a trecut. Acum e simplu, concurența nu este, din cîte știu eu, foarte acerbă, toți vînd, toți sînt listați prin restaurante – e ok. Dar aste e o stagnare care nu va putea fi recuperată atunci cînd vor intra pe piața românească vinurile străine, care au în spate o industrie a promovării. Producătorii români sînt, mulți, în situația buticarilor din anii ’90 care cîștigau bani mulți și nu aveau interes să se dezvolte, credeau că se vor bucura de un belșug etern. Și au venit marile lanțuri de magazine, s-au dezvoltat centre comerciale mari, iar buticarii au pierit.

Așa e și cu o bună parte a producătorilor, cred eu. Vor rezista doar cei care au văzut în vin și o “afacere culturală”, cei care-și vor consolida o masă de consumatori avizați, fidelizați și prin evenimente culturale.

Nu e nicio rușine să bei vin la pahar în Franța și există zeci de vinnuri foarte bune la 5 euro

– Dacă vorbim despre “vinul la restaurant”, care crezi că sunt asemănările și diferențele între România și Franța? Dar dacă vorbim despre “vinul de la rafturile din retail”?

– Orice vizită pentru aprovizionarea curentă include și o “citire de etichete” în raioanele de vinuri. Cred că reușesc să “depistez” vinuri foarte bune la prețuri mici… Deh, bugetul… Există zeci de vinuri foarte bune în jurul sumei de 5 euro. Dar trebuie să știi să citești cîteva “semne” pe etichetă, să cunoști zonele de proveniență, să ai o anumită ”practică” pentru a denișa vinuri excelente la prețuri mici. Că la prețuri mari, toate vinurile sînt excelente! Toate marile lanțuri de magazine au echipe de selecționeri care bat Franța în lung și-n lat pentru a aduce și popula rafturile cu sticle de calitate. Tîrgurile de vinuri de toamnă, de Crăciun și de Paște care sînt organizate de toate super-marketurile sînt rezultatele acestor negocieri ale selecționerilor. Poți să-ți alcătuiești rezerve de vin foarte bogate cu ocazia acestor tîrguri unde prețurile sînt mai bune decît cele din timpul anului.

În materie de vinuri de restaurant, de pildă, vara, cînd se consumă rosé, eu iau vin la carafă. Care e la fel de bun ca și cel din sticle, la rosé nu e mare filosofie, doar că e ambalat în bag-in box. Nu e nicio rușine să bei vin la pahar în Franța. Dacă bei doar un pahar, hai, două, poți să urci la volan, e o alcoolemie permisă. Selecția vinurilor nu se face chiar la întîmplare, în cazul restaurantelor care se respectă. Multe dintre ele apelează la consilieri, la “caviști”, care fac cartea de vinuri și asigură aprovizionarea, să fie pentru toate buzunarele și pentru toate gusturile.

– Ce crezi că este minim definitoriu – o frază, o sintagmă, un cuvânt, ceva ce ar caracteriza în cel mai scurt (dar totuși corect) mod – pentru vinul românesc în ochii unor străini? Dar în ochii conaționalilor de aici, din România?

– Am avut ocazia ca din puținul meu, să zic așa, să ofer vinuri românești unor francezi. Reacția pe care aș putea-o rezuma este asta: „Știam că faceți vinuri, dar nu mă așteptam să faceți vinuri bune”. Ei, eu contra acestor așteptări mi-am propus să înham blogul meu.