Foto si text: Razvan Voiculescu / (blog.razvan-voiculescu.ro/www.bucataria-hoinara.ro)
În aceasta pagina va povestesc despre calatoriile spre „orizonturi far’ de hotar“ pe care mi le gasesc, dar si despre „bucatareala“ pe care, cu gust si suflet, prieteni de-ai mei o realizeaza-n fata aparatului meu. Locatie: unde nu te astepti…
Reveneam dupa cinci zile de bucatareala în zona „Deltei Uscate“. Toata echipa era destul de obosita, caci prin acel desert pustiit si totusi fugarit de cai salbatici, am umblat, am descoperit, am deschis usi si am bucatarit la oameni mahniti, dar frumosi; sau prin natura.
Dupa sosirea la Tulcea si transbordarea echipamentului si a ingredientelor în masina lui Bogdan, am demarat, lin, catre Bucuresti. Imediat dupa ce am depasit primele sate spre sud, au început sa apara inconfundabilele campii de rapita. Largi, linistite si de un galben inegalabil, fugeau pe langa masina noastra fara sa mai distingem fir cu fir.
Ne lasaseram cu totii într-o stare de plutire si de usoara ameteala. Galbenul era peste tot. Nu mai putin miresma lui cu gust discret. Nu ne-a trebuit prea mult sa realizam ca acesta trebuie sa fie locul ultimei bucatareli a turei noastre pe taram arid.
Imediat ce am intrat în satul Nalbant, ne-am cautat o „gazda“ care sa ne împrumute o masa ponosita, un scaun si un cuptor unde puteam pregati toate cele. Oameni ospitalieri, dobrogenii ne-au deschis repede o usa. Nu stiu cat au înteles ei din balmajelile noastre, dar au spus pe loc „da“. Dana si Alina au ramas la casuta, pentru pregatiri.
Bogdan, operatorul si prietenul nostru a luat masuta care ni s-a oferit si, cu ea în carca, a plecat sa strabata capatul satului si apoi o parte din campul de rapita. Locul de bucatareala si foto era mai îndepartat. Bogdan a preparat tot necesarul de care era nevoie ca sa fim pregatiti pentru fotografieri. Soarele cobora lin catre orizont. Nu mai aveam multe minute de lumina buna pentru imaginile noastre. Trebuia sa ne grabim. De pe dupa curba campului, Dana si Alina si-au facut aparitia cu tigaia fierbinte. În ea, o minunatie de bucatica de vita, rumenita si „mintita“ cu rosii cherry coapte cu busuioc si cimbrisor; adaugat apoi ulei de masline cu aroma de trufa. Le-am rugat sa se zoreasca. Soarele se încapatana sa coboare si mai grabit.
În cateva minute, tigaia mica era si ea gata. Hribi cu ardei copti cu ulei de masline si patrunjel. Ramasese numai sa imortalizez bucatareala Danei. În acele minute scurte pana la asfintit. Nu am plecat înainte de a returna masa, de-a ciocni cu familia gazda si de a-i invita pe toti la cina. Bucatele noastre, în curtea lor cu albastru, fantana si veselie.
Viata-i frumoasa cand este simpla.
Proiect sustinut de S.E.R.V.E.