Bucataria hoinara: Scoici aburinde de Portita

(calatorie de fotografii si emotii culinare)

Publicitate
Excursii

In aceasta pagina va povestesc despre calatoriile spre „orizonturi far’ de hotar“ pe care mi le gasesc, dar si despre „bucatareala“ pe care, cu gust si suflet, prieteni de-ai mei, o realizeaza-n fata aparatului meu. Locatie: unde nu te astepti…. razvan voiculescu Serban, este un pasionat de bucatareala. Deseori seara ne strangeam la el acasa si bucuram spiritul de bucatarelile lui inventive; nu mai putin gustoase. Cand am planificat tura de „Bucataria Hoinara“ in Dobrogea, gandul m-a dus la el. Are nebunia necesara sa gateasca intr-un peisaj rece de noiembrie, cu vant surd si miros de nisip umed.

Odata cumparate toate ingredientele, am si demarat catre Jurilovca, sat plin de pitoresc, in marginea lacului Golovita. Pe domnul Romica l-am sunat de pe drum. Cu dansul si salupa lui legendara treversez toamna de toamna Golovita pentru a ajunge la Portita. De data aceasta insa, motivul vizitei mele anuale nu era calatoria cu motocicleta, ci bucatareala lui Serban. Traversarea lacului imi place ca este de durata. Motorul salupei toarce linistit si asta-mi tihneste. Ai timpul necesar sa intri in atmosfera dobrogeana, sa saluti barcile pescaresti pe langa care treci, si nu mai putin sa descoperi rand pe rand schimbarea molcoma a peisajului spre buza marii. Odata sositi, ne-a intampinat domnul Viorel, om de Portita de mai bine de 20 de ani. Mereu cand ma intalnesc cu oameni ca ei, oamenii locului, am sentimentul statorniciei. Sunt mereu la fel si cu aceeasi bucurie molcoma imi spun din priviri „bine ai venit“, iar numarul infinit de pasari se fac auzite inca de cand sosesti.

Publicitate
Oprisor

Toate ingredinetele si masa de bucatarit le-am carat, cu un carucior imprumutat, pana la plaja de sud, in afara campingului. Acolo natura este „lasata-n pace“ si scoicile pe alese. Mari, mici, vii sau moarte, depinde de cum le aduc valurile. Masa am asezat- o chiar la apa, si pe timp ce eu aduceam ultimele cutii cu de toate, Serban incepuse deja sa-ti insire cele necesare pe masa. De foc m-am ocupat eu, daca tot am acceptat (si) postul vacant de ajutor „chef“. Cauta lemne de foc, aprinde ziarele pe care le aveam cu noi, sufla bine pana la epuizare si iata, un foc modest a inceput sa mijeasca. Intre timp ªerban, incepuse sa aleaga scoici mici de la spartul valurilor, acolo unde nisipul si apa se razboiesc asupra spatiului. Bucata cu bucata a adunat o cantitate indestulatoare. Viata palpita inca in ele. Focul a mai crescut si incepusem sa ne si incalzim olecuta la el. Tigaii i-am facut o sprijinitoare precara si in cateva minute primii aburi au inceput sa se miroasa. La masa preparatelor, Serban isi bucatarea ideile. Pe vantul acela, cojile subtiri ale usturoului plecau odata cu rafalele si toate legumele se rostogoleau ca intr-un joc; ici si colo. Oala cu tagliatele dadea in clocot, dar Serban mi-a facut semn sa le mai las la foc mic cateva minute. Mirosul de scoica cu usturoi si cateva sosuri necunoscute mie, imi dadeau stari de nervozitate. Peste tigaia de scoici a rasturnat pastele aburinde. Cu un sfarait asa de placut urechii, tot ce era in acea tigaie mare si neagra incepuse sa se rumeneasca si scoicile toate se deschisesera ca niste muguri de floare alba. In cateva minute toata acea combinatie de mare, paste, usturoi, verdeata, scoica, piper, slanina si ulei de masline imi luase mintile. Ne-am asezat amandoi la un fel de masa a tacerii. Paharele cu vin le umpluseram de cateva ori. Mancam amandoi direct din tigaie si fiecare era cu gandurile lui. Daca exista totusi o interlocutoare a fiecaruia, acela putea fi numai marea, cu grandoarea ei far’ de hotar. Motorul molcom al domnului Romica se auzea la asfintit de Golovita. Portita se indeparta si gustul nisipului sarat era cel la care ne gandeam.

Articol de Razvan Voiculescu 
blog.Razvan-voiculescu.ro

Proiect sustinut de S.E.R.V.E.