Carastelec, comoara cu bule din Insula Cristalină

În judeţul Sălaj, încadrat de masivul Măgura Şimleului, se află domeniul Carastelec. Se chema Vinca în momentul inaugurării, adică în anul 2009, când a fost făcut primul pas, mai precis depunerea proiectului FEADR.  Ceilalţi paşi au venit în ordinea logică. S-a achiziţionat terenul, s-a defrişat, s-au plantat cele 22 de hectare ale proprietăţii. Iar din 2011 a început construcţia şi dotarea cramei, care a fost funcţională în 2013, cu puţin timp înainte de prima vinificare.

Publicitate
DAGMAR

Încă de la început se ştia că la Carastelec urma să se producă vin spumant. În primul rând, pentru că terroir-ul este excepţional pentru acest tip de vinuri. Pentru că Măgura Şimleului, denumită şi „Insula Cristalină” din Nordul Transilvaniei, nu numai că oferă un soi cu o mineralitate aparte, dar asigură şi un microclimat extrem de favorabil soiurilor clasice din care se produce un spumant de calitate, adică Chardonnay şi Pinot Noir. Dar şi pentru că spumantul nu reprezenta o noutate pentru zonă, pentru că acolo, prin Şimleul Silvaniei şi împrejurimi, se făceau astfel de vinuri de zeci de ani, dacă nu sute, iar plantaţiile de viţă de vie au o tradiţie atestată documentar de peste 340 de ani. Asta dacă e să ne uităm pe harta iozefiniană, în care pantele Carastelecului erau acoperite de vii. De fapt, de la această idee de reînnodare a tradiţiei a şi plecat proiectul Carastelec, al cărui principal şi declarat scop este producerea unor spumante de calitate. Sigur, se fac şi acum spumante bune la Carastelec, petiantul Friza are deja numeroşi fani, însă acolo, încă de la demararea proiectului, oamenii s-au gândit la un spumant realizat prin metoda tradiţională. Şi vestea bună este că, în luna septembrie a acestui an, se va lansa acest produs, pe care Carastelecul şi-l doreşte a fi definitoriu în existenţa sa.

Echipa Cramei Carastelec nu e numeroasă, însă compensează numărul mic printr-o mare pasiune pentru ceea ce face. Şi prin profesionalism. Ştiu că pare ciudat să vorbeşti de profesionalism când te referi la un enolog foarte tânăr, poate cel mai tânăr din România, dar după ce guşti vinurile lui Csaba Bereczki, nu te mai îndoieşti de priceperea lui. Intrat în pâine în 2014, direct de pe băncile facultăţii, Csaba s-a perfecţionat la locul de muncă. A avut şi noroc, pentru că acţionarii maghiari ai domeniului au proprietăţi şi în Tokaj, iar consultanţii lor pe probleme de viticultură şi vinificaţie au făcut potecă bătătorită spre noua investiţie din Nordul Ardealului. Iar Csaba a prins în câteva luni mai mult decât învăţase în anii facutăţii, mai precis Secţia Horticultură a Facultăţii de Ştiinţe Tehnice a Universităţii Sapienţia din Târgu Mureş.

Publicitate
IPPU

Eniko Negele CarastelecŞi tot de pasiune este vorba şi la Brand Ambassador-ul cramei, Eniko Negele. Pentru că e greu de crezut că ai renunţa la un restaurant de succes în centrul Clujului ca să reprezinţi nişte vinuri, dacă nu ai o pasiune enormă pentru acest produs. Bine, pasiunea lui Eniko s-a născut încă dinainte de a deveni unul dintre marii promotori ai consumului de vin în Cluj, însă a căpătat forme de-a dreptul alarmante pe timpul experienţei HoReCa. Mereu în formă, chiar şi după trei zile de târg, mereu surâzătoare, Eniko este o enciclopedie a vinului. Tocmai de aceea o cred când îmi spune că spumantul-metodă tradiţională mă va surpinde în mod plăcut. Sigur, e şi singura informaţie pe care mi-a oferit-o despre ceea ce va deveni, probabil, icon-ul Cramei Carastelec.

Numele cramei: CRAMA CARASTELEC – sat Carastelec, nr. 604, jud. Sălaj
Numele firmei: SC VINUM PARTIUM SRL – sat Carastelec, nr. 604, jud. Sălaj
Branduri: HoReCa – FRIZA, vin petiant, 30 lei, VINCA, vinuri liniștite, monovarietale, 34 lei, VINCA Classic, vinuri liniștite maturate în butoaie de stejar – Vinca Sophia Chardonnay 45 lei, Vinca Benedict Pinot Noir 60 lei; Retail – Apropo
Suprafață de viță de vie în exploatare: 22,4 ha
Solul: argilos, cu intruziuni de mică
Orientarea plantaţiei: Sudică
Altitudinea plantaţiei: între 305 şi 320 metri
Metoda de tăiere: Guyot
Soiuri: Fetească Regală, Pinot Noir, Rhein Riesling, Pinot Gris
Capacitatea cramă: 2500 hl
Winemaker: Csaba Bereczki
Manager cramă: Edit Wilma Leitersdorfer
Degustări: Da – Degustări de vin, tur cramă zilnic între orele 10.00 – 17.00. Pentru grupuri mai mari de 15 persoane se poate vizita crama şi în weekend, cu programare prealabilă.  Cazare la 10 km, în Șimleul Silvaniei. Persoană contact: Negele Enikő – eniko@carastelecwinery.com
Date de contact: Crama Carastelec, sat Carastelec, nr. 604, jud. Sălaj, tel: 0722639914, info@carastelecwinery.com, www.carastelecwinery.com