Casa de vinuri Charmant si-a deschis portile oficial

Bucuresti – Lansarea oficiala si prima prezentare de vinuri din portofoliul Casei Charmant a prilejuit intalnirea cu patru vinuri frantuzesti si trei australiene, in prezenta unui numeros public, in special din cadrul corpului diplomatic, dar nu numai. Istoricul Neagu Djuvara a sustinut o pledoarie pentru vin care a incantat asistenta, insa nu atat de mult pe cat au facut-o vinurile insele. Daca vinurile frantuzesti nu au reprezentat o foarte mare surpriza pentru cei prezenti, in schimb multi au fost extrem de impresionati de calitatea celor de la Antipozi. Cu aceasta ocazie, Charmant si-a prezentat si “declaratia de principii”, anume de a oferi produse de calitate foarte buna unui public educat si pretentios. Portofoliul Charmant numara in acest moment aproximativ 500 de vinuri din import, dintre care 150 vinuri de masa si restul vinuri de colectie. Vinurile importate vor fi disponibile in supermarketuri si hypermarketuri, dar vor putea fi comandate si de pe site-ul companiei, www.charmant.ro .

In curand, notele de degustare ale www.vinul.ro asupra unora dintre produsele importate de Charmant.