Textul de mai jos a fost scris în urmă cu aproximativ un an și jumătate, la plecarea colegului Valentin Ceafalău către M1. Crama Atelier. Căutând zilele trecute articole mai vechi în care vorbeam despre incapacitatea industriei vinului de la noi din țară de a genera strategii coerente și consecvente pentru dezvoltarea pieței, l-am regăsit în arhiva revistei tipărite. Am considerat că merită publicat și pe site, chiar cu întârziere și chiar dacă evenimentul care l-a generat a trecut demult – fiindcă situația semnalată atunci nu s-a schimbat nici azi: în continuare lipsesc strategiile, oamenii care să le pună în practică, ba pe alocuri lipsesc chiar și cuvintele, argumentele elementare cu care industria vinului să se (re)prezinte în fața publicului. În continuare, asistăm la apariția unor crame fără un an de experiență în spate, dar care se lansează fără fundament cu niște prețuri imposibil de susținut prin calitate sau argumente. În continuare, apar crame care un an se bat cu cărămida în piept că au cantitate limitată și calitate până la cer și se adresează exclusiv sectorului HoReCa, apoi ajung la raft prin toate rețelele marelui retail. În continuare, “textele de vânzare” adevărate și apte să genereze o emoție autentică, un impact memorabil în rândul consumatorului, sunt înlocuite de fraze sforăitoare dar lipsite de temelie. Mai nou – în buna tradiție “de la Porțile Orientului” – toată lumea așteaptă “de-afară” niște fonduri europene pentru promovare, care să accelereze coagularea de idei și derularea de acțiuni. Cu excepția plecării colegului Valentin Ceafalău, industria se învârte în aceeași “buclă” ca acum un an. Sau ați observat voi vreo schimbare?
Redactorul șef părăsește după 12 ani echipa Vinul.Ro, pentru a activa la cel mai mare producător din țară. Mulțumim, Valentin Ceafalău! Succes!
În mod obișnuit, încetarea colaborării unui ziarist cu o publicație nu constituie o știre de presă decât, poate, pentru acele reviste sau site-uri care se ocupă de analiza pieței media. Cu toate acestea, plecarea redactorului șef al Vinul.Ro, Valentin Ceafalău, reprezintă un eveniment care merită – dincolo de fireștile regrete ale despărțirii și de mulțumirile reciproce – o mică analiză. Trecerea de la publicistică la lucrul nemijlocit în industrie a unuia dintre cei doi fondatori ai Vinul.Ro aduce în actualitate o particularitate nefericită a industriei autohtone în raport cu suratele mai mature: lipsa specialiștilor în comunicare.
„Vinul nostru e atât de bun, încât se vinde singur!“
Fraza de mai sus, pe care am criticat-o adeseori în paginile Vinul.Ro, reprezintă punctul de vedere exprimat prea adesea, din păcate, de către mulți proprietari sau manageri de crame din România. Este (evident!) de o autosuficiență păguboasă și arogantă, dar în același timp ridicolă: nimic pe lumea asta nu e „atât de bun“, încât să se vândă singur, fie și pentru simplul motiv că o „vânzare“ presupune o formă oarecare de comunicare, în care cineva propune ceva și altcineva acceptă propunerea.
De-a lungul anilor, numărul persoanelor care se ocupă, în România, de comunicarea vinului – comercială, critică sau de altă natură – a crescut. Dar e încă departe de nivelul piețelor mature. Sigur că azi, spre deosebire de anii 2000, numărul somelierilor s-a mărit. Cu toate astea, prea puțini lucrează chiar în restaurante, „pe planșeu“. Numărul jurnaliștilor care se ocupă în mod constant de domeniu nu a crescut semnificativ: nici azi, piața nu reușește să susțină decât o singură revistă de vinuri cu apariție constantă, nici o emisiune radio sau TV de specialitate care să dureze mai mult de un sezon-două, și nu există mai mult de două târguri de vin (care nici nu se pot compara cu suratele lor din alte țări). Sigur că au loc numeroase degustări în localuri, care sunt foarte importante și destul de costisitoare, însă acestea vizează de cele mai multe ori doar simpla listare, vânzarea imediată. Într-un sens mai larg, „greul“ comunicării cade pe consumatori – și este remarcabilă aici creșterea numărului de bloggeri, dar din păcate ea nu reprezintă rezultatul vreunor eforturi conștiente și concertate ale industriei, ci dimpotrivă. Din acest punct de vedere, mișcarea făcută de către Murfatlar România, de a-l oferta pe cel mai vechi și mai experimentat jurnalist specializat de la noi din țară, este una dibace (chiar dacă nu este și singulară: de-a lungul timpului, absolut toți membrii redacției Vinul.Ro au fost ofertați, în diferite etape ale vieții lor profesionale, de către diverși producători, unii dintre ei activând în industrie, cu mai mult sau mai puțin succes).
Industria aceasta are nevoie de „eroi“
„Câinii latră, caravana trece“… Auzim asta prea adesea, din păcate, și am învățat cu toții să ne resemnăm. Dar vinul este un produs de cultură, în primul rând, iar industria aceasta are nevoie de „eroi“ (în sensul cultural-cinematografic, de „characters“, de personaje) care să dea viață „poveștii“. „Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește de pomană!“, suna o replică celebră dintr-un film. Păstrând în minte că nu despre pomană vorbim aici, piața vinului de la noi din țară încă seamănă cu un teatru la care ceva spectatori interesați ar fi, dar de unde lipsesc personajele cu replici credibile, „scenariile“ (strategii sectoriale) bine articulate și unde – dacă ne uităm mai adânc – nu prea găsim nici „scene“, platforme cu vizibilitate extinsă, pe care eventualii actori să poată juca eventualele scenarii.
E nevoie de strategii concertate
Inițiativa M1. Crama Atelier (Murfatlar România – later edit), așadar – deși ne lasă cu regretul pricinuit de plecarea celui mai valoros om al echipei – ar putea avea și o parte bună: este un semnal dat pieței de unul dintre liderii care au la activ o suită de activități de marketing pe cât de ingenioase, pe atât de vizibile. În perioada următoare, am putea vedea mai multe acțiuni, mai coerente, pentru promovarea generică a vinului românesc.
Din păcate, „pachetul“ de elemente necesare unei mai bune promovări este sabotat chiar de către cei care ar avea de beneficiat primii de pe urma lui: producătorii. Fără a dori să critic pe vreunul sau pe altul, remarc cu amărăciune că, în loc să edifice împreună strategiile și logistica presupuse de orice întreprindere serioasă, actorii pieței vinului se mulțumesc încă să „ciupească“ de ici, de colo, fără să înțeleagă cât de importantă este investiția în propria imagine colectivă, făcută cu responsabilitate și cu viziune. E vorba, în primul rând, de acele elemente care țin de beneficiul comun al jucătorilor de pe piață: târguri de vinuri întărite printr-o participare mai numeroasă; degustări, conferințe și comunicări menite să crească nivelul de educație al celor implicați în industrie și al consumatorilor; apariții media substanțial înmulțite, având ca subiect vinul românesc; asocieri culturale firești ale acestui produs de civilizație – în primul rând cu mâncarea și artele, dar nu numai – mult mai bine și mult mai des puse în valoare; explicitarea și promovarea diferitelor zone de producție etc.
* Cuvântul între ghilimele din titlu nu-mi aparține, l-am preluat recent, cu nerușinare, de la un amic căruia nici n-am apucat să-i cer voie (dar căruia îi mulțumesc aici). Am considerat că este suficient de explicit, mai ales în context, încât nu mai are nevoie de definiri suplimentare.