Ce facea neamtul in via de la Oprisor?

Povestea unui investitor german in Romania: mai simplu sa iti faci podgorie decat sa incerci sa cumperi vin

Publicitate

Carl Reh Winery Romania, companie rebranduita relativ recent sub numele de Crama Oprisor, are una dintre acele povesti ale imbinarii perfecte dintre rigurozitatea germana si resursele incredibile ale unei Romanii bezmetice. Cu alte cuvinte, daca am fi avut si noi companii la fel de serioase ca cele germane, Reh Kendermann nu ar fi investit niciodata in Romania. Asa, iubitorii de vin au o sursa de placere in plus… Directorul general, Gabriel Roceanu, explica in cateva cuvinte ce inseamna ciocnirea dintre Oltenia si spiritul german.

Cum a ajuns Carl Reh in Romania?

Publicitate
Gala Gastronomiei

In Germania, Carl Reh este ceea ce se numeste o „casa de vinuri“, o companie care s-a ocupat multa vreme cu selectarea de vinuri de calitate din Germania si din alte tari europene si, in paralel, cu identificarea de piete pentru aceste vinuri. Unul dintre principiile acestei companii este diversitatea portofoliului, iar Reh Kendermann a fost unul dintre jucatorii care au adoptat destul de repede vinurile Lumii Noi si conceptul de vinuri fructuoase, placute, proaspete, cu priza la consumator. In 1994, s-a simtit nevoia unui vin de calitate din Romania, pentru completarea portofoliului de produse pe care Carl Reh il furniza pe pietele din Scandinavia, in Marea Britanie si Germania. Intre 1994 si 1996, Carl Reh Romania s-a ocupat de selectarea de vinuri de la producatori romani, insa au intervenit tot soiul de probleme legate de constanta calitatii si de continuitatea in livrari.

Eterna problema a diferentei dintre tancul gustat si tancul livrat?

Nu numai… Existau tot soiul de probleme. Pasul natural a fost sa inchiriem cateva suprafete, astfel incat sa avem un control asupra productiei, sa supraveghem procesul de productie al materiei prime, pentru ca totul porne ste, se stie, de la calitatea strugurilor. Insa urma sa aflam ca a avea un oarece control in aceasta zona nu inseamna sa controlezi in totalitate procesul de productie… Tot timpul se intamplau lucruri care afectau fie calitatea, fie cantitatea solicitata de clienti. S-a intamplat si sa nu corespunda proba trimisa pentru verificare ceea ce se exporta, insa erau probleme foarte mari in zona de stabilizare a vinurilor si a controlului materiei prime – degeaba controlam ce se intampla pe suprafetele inchiriate, daca nu aveam nici un fel de control asupra a ceea ce se intampla cu strugurii.

Nu ati adus oameni sa supravegheze si ce se intampla in crama?

Ba da, si chiar si asa se nasteau probleme, derivate din specificul nostru… Peste tot in lume, din clipa in care incepe culesul, nu mai ai niciun fel de control asupra timpului: muncesti cand trebuie si cat trebuie. Noi am adus un oenolog din lumea noua intr- unul dintre punctele in care lucram, el a plecat sa doarma 2-3 ore si, cand s-a intors, pe la 1 noaptea, ca sa verifice fermentatia, totul era inchis cu lacate dintr-acelea mari… A trebuit sa le sparga, pentru ca vinul nu sta se as- tepte dupa programul lucratorilor… In alta parte, am avut probleme cu instalatia electrica – un tanc de Pinot Gris a ramas fara curent timp de doua ore din cauza unui tablou electric vechi. La sfarsitul campaniei, cand vinurile au fost gata, diferenta dinte acel tanc si celelalte era evidenta, chiar daca nu era vorba de vreun vin prost. Pur si simplu, lipsea din intensitatea aromatica pentru ca, in acele doua ore, nu fusese temperatura controlata. Asa ca investitia in Oprisor a venit aproape de la sine, pentru ca aveam experienta necesara, aveam oportunitatea si recomandari extrem de favorabile legate de sol, microclimat… Stiam ca este o zona potrivita pentru vinuri de calitate – ori acesta era si scopul investitorului german.

Ce ati gasit la Oprisor, cand ati ajuns?

O cladire abandonata a fostului Vinalcool, unul dintre cele sase puncte de vinificatie din judetul Mehedinti. Pe vremuri, aici se procesau struguri nobili de pe 2.000 de hectare. Dupa 1989, dupa retrocedari, totul se parcelase, fiecare om avea

„CALITATE CU ORICE PRET, INDIFERENT DE EFORTURI“

Ce face un neamt, in fata acestei situatii?

Atunci s-a vazut cel mai bine ce inseamna know-how german: eficienta si eficacitate. Totul sa fie facut intocmai si la timp. Filosofia Carl Reh era indreptata oricum spre calitate, insa marea deosebire fata de tot ce se intampla in Romania la acea vreme era „calitate cu orice pret, indiferent de eforturi“. Totul s-a petrecut destul de natural: in 1998 inchiriam suprafetele din Oprisor, pe 1 ianuarie 2000, crama si suprafetele erau achizitionate si puteam spune ca avem, in sfarsit, controlul total asupra vinului, de la plantatie la procesare, din vie pana in sticla. Am pornit la drum cu tinta clara de a produce calitate si, de atunci incoace, cred ca am demonstrat ca putem face acest lucru. Ceea ce astazi numim entry-level, linia Val Duna, este un vin apreciat in Germania, premiat la toate concursurile in categoria sa de pret. Iar vinurile high-quality pe care am inceput sa le producem au fost, la randul lor, foarte bine primite si sunt considerate a fi dovada ultima a faptului ca si noi, ramura companiei din Romania, avem aceeasi dedicare fata de calitate. In mare masura, asteptarile noastre si ale lor sunt identice in ceea ce inseamna un vin de calitate – un tip de structura, un tip de corpolenta, o anume prospetime.

Fiind una dintre primele companii care au trecut la defrisari masive si replantari cu vie de calitate, aveti un pas important inaintea concurentei…

De aici incolo, de fapt, abia incep asteptarile. Via pe care o avem acum este genul de vie care da rezultate remarcabile la varste intre 10 si 40 de ani. Ori, la noi, abia acum ajung sau au ajuns o parte dintre suprafete la 10 ani. De acum inainte, ceea ce ne ramane de facut este sa exploatam potentialul zonei, pe care il intuim a fi „infinit“. Chiar este o zona binecuvantata, cu structuri de sol care evolueaza pozitiv in structura. An de an, pe masura ce cresc radacinile, plantele se imbogatesc. Am studiat solul cat de mult am putut si, intre 90 si 200 de centimetri, lucrurile arata foarte bine pentru viitor.

„DAR CE, NEMTII FAC VIN?“

Fiind legati intrinsec de compania mama, cum evolueaza exporturile?

2008 a fost un an greu, cu o scadere de 20%, insa am revenit un pic in 2009, cu un +5% si, dupa acest an, estimarile pentru 2011 sunt de crestere de 20%. In aceasta perioada suntem pregatiti sa exportam nu doar spre Germania, si spre pietele deja traditionale ale Reh Kendermann – Scandinavia si Marea Britanie. In ceea ce priveste exportul de vinuri high-quality – este o provocare. In primul rand, nu vorbim despre cantitati mari, deci nu putem lucra cu partenerii clasici din retail, ci trebuie se ne concentram pe magazine specializate si dealeri de vinuri high-quality. Am ajuns pe pietele din SUA, Polonia, Cehia si Germania, deocamdata, dar suntem abia la inceput. Mai exista si provocari in zona de control al costurilor, in variatiile cursului valutar – care ne provoaca multe probleme – si, in general, in zona variatiilor macroeconomice.

Ca importator de vinuri germane, cum se prezinta piata romaneasca?

Din pacate, vinurile germane nu sunt percepute asa cum ne-am dori, si in nici un caz asa cum ne asteptam. Am avut surpriza sa aud de multe ori intrebarea: „Dar ce, nemtii fac vin?“. Consumatorii au o viziune gresita asupra calitatii vinului german, desi exista multe produse exceptionale. Riesling-urile sunt o legenda deja, pretutindeni in lume. Insa avem un debuseu in piata HoReCa, unde oamenii sunt mai dispusi sa experimenteze, sa incerce lucruri noi, in general consumatorii de restaurant sunt oameni mai interesati de vin decat clientii din retail. Ne luam in serios rolul de a educa si consumatorii din Romania, insa este un proces de durata. Din fericire, tot mai multi oameni circula, afla lucruri noi si se intorc in tara pentru a le transmite mai departe. Aceasta categorie de clienti va fi cea care va dicta felul in care va evolua piata in viitor.