Cele mai intalnite defecte

Valentin Ceafalau

Publicitate

Obisnuiti cu un anumit stil de vinificare, tot mai multi dintre consumatorii romani nu mai fac diferenta intre vinuri bune si vinuri mai putin reusite, ajungandu-se pana in punctul in care defectele sunt considerate ca fiind ceva normal. Astfel, unele vinuri de pe piata nu mai pot fi concepute de mentalul colectiv fara urme de oxidare sau murdarie, note care se incadreaza perfect in amestecul generos cu „pepsi”.
Pentru aceasta situatie se poate da vina pe „greaua mostenire” a obiceiurile de vinificare „comunistoide”, in urma carora se serveau pietei amestecuri de vinuri oxidate cu vinuri noi (caci timpurile nu permiteau decat „zero” in dreptul liniei „Pierderi”), cu un plus de zahar, asa, pentru toaletare. Mai poate fi acuzata indolenta din toate timpurile a unor lucratori de crama care nu se dau pe spate cu igienizarea utilajelor si, de asemenea, se mai poate „arunca pisica” in spinarea vinarilor care din exces de zel (sau paranoia!) isi iau masuri de protectie tratand vinul cu cantitati neoneste de dioxid de sulf. Vinovati pot fi gasiti la orice pas si la fel de culpabili sunt si consumatorii care, obisnuiti cu aceste „defecte geniale”, incurajeaza consumul acestor vinuri, facand si prozeliti pe deasupra.

Nu as vrea sa plictisesc cu sabloane de genul „vinul este un aliment viu, care evolueaza in timp”, iar pe timpul vietii sale acesta se transforma, influentat de diferiti factori. Aceste lucruri nu intereseaza decat pe maximum 10% dintre consumatori. Marea masa a bautorilor de vin de la noi (si de oriunde, cred) este preocupata de satisfactia oferita de un vin dupa ce l-au platit. Consider ca este foarte important ca acest segment de cumparatori sa fie informati in privinta defectelor vinurilor, sa le inteleaga si sa constientizeze ca sintagma „un vin bun trebuie sa fie neaparat vechi” este usor desueta.

Publicitate

Care sunt cele mai frecvente defecte intalnite la vinurile romanesti? In acest moment, „buba” cu cea mai larga arie de raspandire la vinurile comercializate din Romania este OXIDAREA. Dupa cum spuneam, acest defect a devenit sa fie considerat o virtute. Vinurile oxidate sunt mai inchise la culoare (le stiti, vinurile acelea galben-aurii, cu straluciri maronii) si au un miros intepator, amintind de fructele fermentate si merele batute. Oxidarea este rezultatul direct al faptului ca vinul a fost expus la aer, dar in acelasi timp, cauzele mai tin si de proasta manipulare, pastrare sau transport a vinurilor, permitandu-se astfel uscarea dopului si patrunderea aerului prin porii acestuia. Sub aceleasi aparente se ascunde un alt defect al vinurilor, maderizarea, aceasta fiind produsa de expunerea vinului la o sursa de caldura sau la soare in timpul productiei, transportului sau pastrarii. Vinul oxidat nu este nociv pentru sanatatea consumatorului, dar de cele mai multe ori este imposibil de baut, dezagreabil.

Al doilea „pacat” al vinurilor (din punct de vedere al frecventei) este GUSTUL SI MIROSUL DE HIDROGEN SULFURAT. Suna academic, dar regularitatea cu care este intalnit a facut ca acest defect sa devina unul popular. Vina o poarta „chimis- tii” care doftoricesc vinul cu dioxid de sulf in exces. Gustul si mirosul acestor vinuri poarta amprente acre, astringente si iritante, de bat de chibrit. Si, pentru ca un rau aduce de la sine un altul, in urma acestui defect se formeaza mercaptanii (drojdii moarte, descompuse), care odorizeaza vinul cu „arome” deosebite de urzica firta, oua clocite, varza stricata. Daca nu pui la socoteala durerile de cap, si in unele cazuri indigestii, defectul nu este nociv.

Din categoria „defecte ale vinului cauzate de producator sau de nepasarea acestuia” mai fac parte si GUSTUL SI MIROSUL DE MUCEGAI, GUSTUL SI MIROSUL DE MURDARIE si DEFECTUL DE BUTOI. Acestea provin de la vasele murdare si utilajele murdare, negienizate, folosite la producere, manipularea si conservarea vinului. Vinul se prezinta dupa cum anunta si numele bolilor: cu miros si gust de mucegai, de pivnita, sau borhot, astringente, respingatoare, cu gust de lemn ud, de doaga umeda, in cazul defectului de butoi. Nocive? Nu foarte, insa deosebit respingatoare!

In fine, defectul pentru care producatorul de vin poarta o culpa mai mica este DEFECTUL DE DOP, meteahna destul de des intalnita, cauzata de contaminarea plutei din care este produs dopul cu un fungus. Vinul are miros si gust de carton umed, pivnita umeda sau dop. Nu este vatamator pentru organismul uman si nu reprezinta un pericol pentru sanatate. O atenta selectie a furnizorului de dopuri poate reduce riscul aparitiei acestui defect. Enumerarea bolilor vinului nu se termina cu cele de mai sus.

Pe langa acestea mai sunt: izul de borhot sau de distilat, otetirea, balosirea vinului (vinul devine cleios ca zeama de varza stricata), amareala vinului, casarea bruna, gustul si mirosul de petrol, de drojdie, de ciorchine etc, dar acestea nu sunt atat de des intalnite la vinurile din comert. Asa ca, mare atentie pe ce dati banii!