Cine sunt membrii comunității Vinul.Ro

Cercul de Fetească, Smart Talk and Wine, Romanian Wine Treasures, evenimentele în parteneriat cu producătorii şi importatorii de vin (de la frumoasele colaborări cu Crama Oprișor, la Atelierele de vin by Vinimondo și, mai nou, serile Vinexpert & Friends) sunt doar câteva dintre proiectele din ultimul an, care au crescut ediție cu ediție și ne-au adus noi prieteni, cunoscători sau mai puțin cunoscători de vin, din varii domenii de activitate și din toate categoriile de vârstă 18 ani plus. Cu fiecare eveniment, am crescut frumos, iar cel mai concludent exemplu este Cercul de Fetească – Vin la Jazz, început vara trecută cu 20 de prieteni și ajuns vara asta, în nici un an, la peste 450 de iubitori de vin şi muzică bună. Cei mai vechi dintre prietenii noştri revin la majoritatea evenimentelor, sunt acum de-ai casei și se cunosc între ei, ceea ce nu poate decât să ne bucure, iar alții noi ni se alătură mereu. Din ce în ce mai mulți tineri se apropie de vin prin evenimentele și articolele noastre. Așa că am decis să le rezervăm lor – ca unei comunităţi închegate – o rubrică specială care să îi prezinte și să îi aducă și mai aproape în lumea noastră. Invitația pe care le-am adresat-o a fost primită cu entuziasm, abordată serios și sincer prieteneşte. Iată mai jos ce ne-au mărturisit câţiva dintre prietenii noştri în această ediţie. carmen_sanduoooo Pe Carmen Sandu (pe care o vedeţi pe copertă ediției actuale ), Jurist, Master Drept Internațional Public, Universitatea București, am cunoscut-o la evenimentul Caloian & Sounds, organizat de Crama Oprișor la restaurantul La Mama Ateneu, luna trecută. Pentru că găsește utile evenimentele noastre și e pasionată de lumea vinului, Carmen și-a propus să ne cunoască mai bine și să învețe mai multe despre vin și cu ajutorul nostru. “Ma bucur enorm că am ocazia să exprim câteva cuvinte cu privire la oamenii deosebiți care formează echipa Vinul.ro. Mă bucur că pot învața şi mai mult, mai ales că, până acum, nu prea înțelegeam, de exemplu, cum un cunoscator poate să distingă așa de bine și să descrie toate acele note ce țin de gust și miros dintr-un pahar de vin. Următorul eveniment, Beauty & the Beast, a fost unul cu multe surprize și discuții printre care și cele profesioniste pe tema calității vinului, cu super degustarea de la Cramele Halewood. Primele noțiuni cu privire la vin le-am dobândit de la prieten care mi-a explicat etapele degustării și am fost fascinată de tainele ei; apoi am încercat să particip la mai multe degustari de la crame românești și străine și am început să înțeleg că degustarea vinurilor necesită un ritual, o inteligenţă, un rafinament (…). Îmi doresc să urmez un curs pentru somelieri pentru a aprecia cât mai bine aroma și calitatea unui vin, pentru a înțelege mai bine vinurile și pentru a recunoaște mai ușor soiurile. Personal, prefer vinurile roșii seci românești și moldovenești din soiurile Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Pinot Noir și Merlot.” prietenii Mihaela Popa (2) Mihaela Popa, wine travel & photography passionate, (www.worldtravelbug.com) este o altă prietenă mai nouă de-a noastră care ne-a vizitat la primul Smart Talk și pe care am avut bucuria să o revedem și la al doilea, apoi la Cercul de Fetească de la Pow Wow, precum şi la alte seri speciale cu și despre vin ale partenerilor noștri. Iată ce ne-a povestit ea: “Pasiunea mea pentru vin e destul de veche și chiar s-a intensificat cu anii, în același timp, crescând însă și exigentele. Locuind în străinătate o perioadă foarte lungă și călătorind mult, am avut norocul să testez diverse vinuri ale lumii, iar de la întoarcerea în țară, am început să fac același lucru și cu vinurile românești, pe care le descopăr încetul cu încetul cu mare plăcere. Am facut și un curs de vinuri – WSET, recunoscut în întreaga lume, pe care mi-l doream de mult și a fost excelent. Deja mă gândesc la nivelul 2.“ “Găsesc extraordinar ce se întâmplă în România la ora actuală: cultura vinului începe să se dezvolte din ce în ce mai mult și sunt din ce în ce mai mulți producători de vinuri foarte bune. Ma bucură foarte mult să văd și atâtea evenimente frumoase legate de vinuri cum sunt cele organizate de vinul.ro, unde sunt deja client fidel. Sunt evenimente desfășurate într-o atmosferă elegantă, dar în același, timp jovială și tinerească, pline de oameni frumoși cu gusturi alese și care împărtașesc aceeași pasiune pentru vinuri.” copertaChiar dacă domnii sunt mai zgârciţi cu vorbele, Cătălin Costiniuc, Sales Manager pentru Europa de Est la SMURFIT KAPPA BAG-IN-BOX Franța, şi el un prieten nou, de la primul Smart Talk şi apoi, participant în vervă la mai toate serile noastre speciale, dar și partener al premiilor de Excelență de anul acesta, ne-a spus entuziasmat: “Lucrez în domeniul vinului (piața principală pentru ambalajele noastre – SmurtFit Kappa) de aproape șapte ani și consider că nu am socializat destul până acum, în branșă. Și datorită faptului că, în ultima perioadă, am mai mult timp liber, am decis să fac ceva nou: socializarea în domeniu e una dintre ținte. Am aflat de evenimentele voastre de pe internet și m-am simțit foarte bine la ele, așa că intenționez să particip la cât mai multe.” Mădălina Giurăscu, General Manager Ecotin SRL, este cu precădere o iubitoare a Atelierelor de vin, dar vine cu mare plăcere și la Cercurile de Fetească. Ne-a mărtusisit că și-a căutat inspirația chiar în paharul de vin când ne-a scris: MAR_5197Mă uit la vinul rubiniu căutând inspirația și mai gust o dată …și mă gândesc cu respect și admirație la toți cei care au depus efort pentru ca un strugure să se transforme în acest vin corpolent, bogat în arome de fructe de pădure și să ajungă la mine în pahar devenind …poveste. Îmi place să beau vin, să încerc si să descopăr mereu un alt „post gust ” preferat. Îmi plac vinurile românești tradiționale, complexe, dense, echilibrate Îmi plac și vinurile exotice cu arome de citrice. (…) Fiecare sticlă de vin este o călătorie, o explorare. Mereu descopăr ceva nou: o nuanță, o aromă, un postgust. Pentru mine, Vinul: alb, roșu sau rose pe care îl asociez la poveștile din viata mea devine rând pe rând: emoție, atunci cand sărbătoresc un succes, prietenie, alături de oameni dragi, răsfăț când e oferit cu drag, promisiune pentru o seară romantică, cultură când merg la Atelierul de Vinuri by Vinimondo și degustăm vinuri din toată lumea.”    

Publicitate
Domeniul Bogdan