Capitan de degustari în orb

img_0400Claudia Pendred este bancher de talie internationala, actualmente director al filialei din România a Bancii Europene de Reconstructie si Dezvoltare, este o mare amatoare si cunoscatoare de vin, scrie pentru JancisRobinson.com si a fost atuul Oxford-ului în competitiile traditionale de degustare în orb desfasurate împotriva Cambridge-ului.  Astazi participa la fiecare editie a Pol Roger Business School Alumni Blind Tasting Competition, unde are rezultate remarcabile, an de an. Recent, Claudia Pendred a scris pentru o audienta internationala grupata în jurul website-ului JancisRobinson.com despre vinurile participante la Premiile de excelenta Vinul.Ro

Publicitate
Excursii

RADU RIZEA

Sa începem cu începutul… Primele pahare de vin?

Publicitate
Domeniul Bogdan

Am facut cunostinta cu vinul înca de la cinci ani. Bunicul meu îmi punea câte putin în pahar, si-mi explica despre ce este vorba. Nu pot sa spun ca „beam” vin, însa a fost o perioada în care am început sa înteleg despre ce e vorba si, practic, pot spune ca – datorita acelei perioade – am fost dintotdeauna interesata de oenologie. Declicul a venit mai târziu, în timpul studiilor de la Oxford. Repede dupa ce am început studiile, am intrat în Oxford Wine Circle, apoi am devenit membru al echipei de degustari în orb, al carei capitan am devenit în anul trei de studii.

Echipa – adica existau competitii sau doar studiati?

Competitia traditionala era cea împotriva echipei de degustari de la Cambridge. Amuzant este ca fratele meu a fost capitan al echipei de degustari de la Cambridge, însa nu ne-am confruntat niciodata direct, el terminând studiile înaintea mea. La nivel de competitie, lucrurile stateau destul de simplu. Probele de vin erau servite individual, deci nu puteam comunica nici macar în cadrul echipei. Fiecare îsi completa propria fisa, în care trebuia sa identifice tara de provenienta, regiunea, eventual podgoria, si, daca era vorba de o productie mai cunoscuta, mai proeminenta, anul de producere.

VINURILE ROMÂNESTI, PE JANCISROBINSON.COM

Pare extrem de avansat… Le nimerea cineva bine?

De obicei le nimeream bine pe cele mai multe, pentru ca ne pregateam foarte mult. Era o competitie pe care ambele scoli o luau în serios. Nici nu cred ca exista un lider detasat în istoria acestei competitii, tocmai pentru ca o luam în serios. Degustarea, ca orice sport, cere mult exercitiu, si exact asta faceam. Erau organizate periodic întâlniri cu producatori, cu jurnali sti de vin, sesiuni de degustari, teste. Mi-aduc aminte de o degustare în orb cu 12 vinuri albe germane. A fost una dintre cele mai grele. În orice caz, întâlnirile lunare, la care participau aproximativ 50 de oameni pasionati de vin, au contribuit decisiv la instalarea acestui hobby. Atunci am avut drept lectori oameni deosebiti, precum Cyril Ray si Edmund W. Penning Rowsel, care stiau sa-si împartaseasca pasiunea pentru vin. (n.r. Cyril Ray este unul dintre cei mai prolifici scriitori de vin, cu titluri precum „Guide to wine”, „Robert Mondavi of te Napa Valley”, „Wines of Italy”, „The Complete Imbiber” sau „The Complete Book of spirits and liquors”, iar Edmund W. Penning Rowsel a fost unul „decanul” scriitorilor de vin, presedinte al te Wine Society în anii ’60 si autor al unor carti precum „The Wines of Bordeaux”, „Red, White and Rose” sau „Château Latour: te History of a Great Vineyard 1331-1992″.

Cum ati ajuns sa scrieti pentru Jancis Robinson?

Pe Jancis am cunoscut-o tot la Oxford, venise sa ia prânzul cu ocazia unei competitii de degustare în orb. Pe vremea aceea lucra pentru o revista de vin. Aveam câteva întrebari, am intrat în vorba si am pastrat legatura. Într-o perioada, chiar m-am gândit sa fac ceva legat de oenologie dupa Oxford, aveam un loc la Davis University, în California. Pâna la urma, am mers în America, dar pe alt drum. M-am hotarât sa pastrez vinul ca un hobby. Am continuat, însa, sa studiez si sa degust, am si scris câteva articole pentru Wine Spectator si Wine Magazine. Iar când mi s-a oferit pozitia din România, Jancis – care nu stia prea multe despre vinul românesc, m-a întrebat daca nu vreau sa profit de ocazie si sa-i scriu câteva materiale. Am început, si as vrea sa mai scriu câteva.

SEMNE DE EVOLUTIE

În perioada petrecuta aici, ati observat vreo schimbare în piata? V-a impresionat vreun vin?

pendred-claudiaberd_mg_5917Sunt aici de doi ani si înca descopar. Însa exista semne clare ca productia de vin este într-un proces de evolutie, se vede ca exista tot mai multe podgorii. Senzatia mea este ca România poate produce vinuri de top. Marea problema este ca aceste vinuri sunt produse de podgorii mici. Deja exista pe piata româneasca o cerere tot mai mare de vinuri de calitate, deci cam tot ce pot produce acestia ramâne în tara. Ori, pentru ca România sa-si faca un nume pe piata internationala, ar trebui sa ajunga la un nivel de productie de vinuri de calitate la care sa-si permita sa exporte. Deocamdata se pare ca singurele vinuri exportate sunt cele produse în cantitati mari, nu de „crame-boutique”. Pâna acum, am descoperit cu placere vinuri produse de DAVINO, de Cramele Rotenberg – unde i-am cunoscut si pe proprietari, si îi consider niste oameni deosebiti, de Recas si Halewood, fara a avea pretentia ca i-am enumerat pe toti.

Mai exista asocierea între statut social si vin? Mai e la moda? E obligatoriu ca un om cu venituri mari sa aiba propria crama?

Nu pot decât sa constat ca piata vinului înca e în crestere si tot mai multi oameni devin interesati de aspectele care deriva din vin – de cultura, de cunostinte, de vorbirea vinului. În Marea Britanie, cel putin, piata vinului nu a încetat sa creasca în ultimii ani.

Care sunt vinurile care va stau aproape de suflet? Ce sticla ati deschis mai des în ultima vreme?

Îmi place sa beau din vinul tarii în care ma aflu. Nu am adus niciodata vin de acasa în România, pentru ca înca mai consider ca mai am de învatat despre vinul românesc. Într-adevar, vinurile pe care „ma bazez” sunt acasa, în colectia mea. Fara prea mari surprize, sunt destul de traditionalista: îmi plac albele din Burgundia si rosiile din Bordeaux.

Vorbind despre traditii si traditionalism: credeti ca turismul oeno-gastronomic chiar are sanse în România sau este doar un slogan?

Sansa este reala. Moda exista, iar România are destule de oferit, si ca vin, si ca mâncaruri. Trebuie însa calculat foarte bine ce se promoveaza. Eu consider ca adevarata bucatarie româneasca este cea gatita acasa, nu ce se gase ste prin restaurante. Am fost de Sarbatori la niste prieteni români si am descoperit niste cârnati absolut exceptionali. Daca turistii ar gasi asa ceva, ar fi, cu siguranta, un succes.