Îmi place Xinomavro. De fapt, îmi plac vinurile realizate din acest soi pe care lumea întreagă începe să-l cunoască şi să-l aprecieze la adevărată lui valoare. M-am apropiat de el după ce am descoperit că vinificatorii greci încearcă, an de an, să-i dea mai multă graţie, mai multă strălucire. Găseşti acum zeci de etichete şi tot atâtea exprimări. Nu sunt două la fel, chiar dacă vinul provine de la acelaşi producător… Dar de îndrăgostit, m-am îndrăgostit după ce, la Concursul de Vinuri şi Distilate Thessaloniki 2015, am avut şansa să gust Old Roots 2011 de la Tatsis. Şi tot atunci mi-am propus să aflu mai multe despre producător. Despre fraţii Stergios şi Periklis Tatsis, două figuri cu un loc bine definit în panoplia vinificatorilor greci. Acesta este motivul pentru care scurtul tur de documentare pe care l-am efectuat luna trecută a început în Goumenissa.
Tatsis, fraţii excentrici şi biodinamici
Cum vii din Goumenissa spre Filiria, pe partea stângă, apare o curte în care, dacă te uiţi mai atent, vezi nişte sculpturi în fier uşor mai ciudate. Şi, dacă priveşti şi mai atent, vezi indictorul pe care scrie, simplu, Tatsis. Nu era nimeni în curte, toată familia era în cramă. Era o zi bună pentru îmbuteliere, aşa că părinţi şi copii munceau cot la cot. De ce o zi bună pentru îmbuteliere? Pentru că toate vinurile Tatsis sunt, începând din 2007, vinuri naturale, şi tot de atunci Stergios şi Periklis lucrează majoritatea vinurilor după principiile biodinamicii. „N-am avut de la început această idee, ne-a venit în 2002, când am participat la primul seminar pe tema biodinamicii din Grecia. Am fost doar trei crame, noi, Sclavos şi Spata”, povesteşte Stergios, vorbitorul de engleză. Stergios, care, pe lângă pasiune pentru vin, o mai are şi pe cea pentru motociclete. E un biker adevărat, cu ştate vechi în domeniu. Trecerea la producţia biodinamică n-a fost prea grea. „Bunicul nostru, tata, asta au făcut toată viaţa. Aveau vie, dar n-au vândut un strugure în viaţa lor. Au făcut doar vin. Tradiţional, e drept, dar au făcut vin. Plus că, din 1992, am început să cultivăm organic. Iar în 1999, la trei ani de la producerea primului vin îmbuteliat, am obţinut şi certificarea bio”, rememorează Stergios începuturile. Certificarea biodinamică va întârzia, însă. De fapt, după cum afirmă fraţii Tatis, nu va veni niciodată, pentru că e extrem de scumpă. „Nu doar că trebuie să plătim şi omologările din vie şi din cramă, dar mai trebuie să plătim şi 2% din fiecare factură pe care o emitem. Adică 20% din profit. Şi nu ne permitem”.
Dar toate vinurile lor respectă principiile biodinamicii. „Din 2006, de când am deschis noua cramă, nu mai folosim niciun produs enologic. Nu ar fi normal să facem o linie naturală şi una în care să folosim produse enologice. S-ar contamina toată crama”, explică Stergios. „Păi cum porniţi malolactica?” mă trezesc întrebând, iar răspunsul mă lasă cu gura căscată. „Nu inoculez, dacă pleacă singură, e ok, dacă nu, nu. E drept, încălzesc, dar nici vorbă de inoculare. Oricum, până acum nu-mi aduc aminte să fi avut probleme”, afirmă vinificatorul, care, în plus, precizează că nici stabilizare tartrică, la rece, nu prea face. „Pentru că fură din caracteristici. Facem doar la două etichete. La fel cum şi filtrare, una foarte uşoară, facem doar la unele albe şi la rose”.
Vinurile sunt, toate, în stilul pe care l-am descoperit la Old Roots. Dense, corpolente, pline de arome, însă foarte echilibrate. „Nu facem vinuri uşoare, vrem că fiecare soi să fie cât mai bine reprezentat în vin”, susţin fraţii Tatsis, cei care sunt primii care au vinificat „In Purezza” soiul Negoska, un soi care, în Goumenissa, mai e cultivat doar pe 50 de hectare. Un soi care provine din Naoussa (Negos era denumirea în dialectul slav al oraşului Naoussa), dar care nu are nimic în comun cu Xinomavro. Cert este că, fie Xinomavro, Roditis sau Negoska, fie cupaje, vinurile îţi oferă, la fiecare cinci minute, altă imagine, alte arome. Aşa că, dacă vreţi o experienţă aparte, treceţi pe la fraţii Tatsis. Sunt la numai o oră de Thessaloniki…
Familia Tatsis deţine 13 hectare de vie, dintre care 80 % sunt cultivate cu soiurile Xinomavro şi Negoska. În plantaţie mai au Roditis, Malagousia, Chardonnay, Limnio, Cabernet Sauvignon, Merlot şi 1000 de plante de Cinsault. „Am plantat Cinsault, pentru că păstrează foarte bine aromele soiurilor cu care este cupajat”, explică Stergios Tatsis. Nu cumpără struguri, nu numai pentru că nimeni din jur nu are certificare bio, ci pentru că sunt extrem de exigenţi în selecţie.
Papagiannakos, tatăl modern al unui strugure antic
Recunosc că, multă vreme, n-am reuşit să ajung în viile din Attika. Cu toate că drumurile m-au purtat deseori prin Atena, n-am avut efectiv timp. Dar după ce m-am convins că Savatiano poate da vinuri de excepţie, am furat o zi din minivacanţă şi am fugit în Markopoulo, la Vassilis Papagiannakos. Cel considerat, alături de Roxani Matsa, părintele renaşterii unui soi care, odinioară, astâmpăra setea filosofilor Atenei antice. Da, e vorba de Savatiano, care, până nu demult, era privit doar că o bază pentru Retsina.
„În zona noastră se face vin de 3000 de ani. De aici se aproviziona Atena”, ne povesteşte Angeliki Papagiannakos, fata lui Vassilis, cea care l-a înlocuit o oră pe tatăl nevoit să fugă la dentist. Şi continuă… „Avem un terroir unic. Un sol cu o concentraţie foarte mare de calcar, 322 de zile cu soare pe an, fără prea multe ploi, cu marea la nici 2 kilometri şi cu un curent de aer care usucă rapid via, scutindu-ne de apariţia bolilor. Şi, în plus, un soi extrem de rezistent şi de complex, Savatiano”. Da, în Attika, Savatiano reprezintă bijuteria coroanei. Iar Papaginnakos nu face excepţie, pentru că 70% din cele aproape 20 de hectare de vie din proprietate sunt cultivate cu acest soi. Plante care, pe anumite parcele, au peste 60 de ani. E cazul parcelei Vientzi, pe care Vassilis o vinifică separat începând cu anul trecut.
Domeniul Papagiannakos este la a treia generaţie de vinificatori. Dar la prima care a schimbat la faţă un soi care, până acum 15-20 de ani, era de-a dreptul hulit. Vassilis a creat o revoluţie căreia, încet, încet, i s-au alăturat şi ceilalţi producători de lângă Atena. Stamatis Mylonas, Anastasia Fragou şi mulţi alţii. Până şi Retsina e altfel. Mai fină, mai echilibrată, mai vin… „N-a fost uşor, mi-a luat mai mult timp să îi fac pe oameni să guste noile vinuri decât să le produc”, povesteşte Vassilis Papagiannakos. Anngeliki oferă şi detalii: „Încă de mică mergeam la târguri, să-l ajut pe tata. Şi nu înţelegeam de ce, când auzeau că suntem de lângă Atena, oamenii plecau de la stand. Nici nu voiau să încerce vinurile”… Acum lucrurile s-au schimbat. Vinurile Papagiannakos se vând în 15 ţări şi nu de puţine ori apar rupturi în stoc. E motivul pentru care Vassilis a început să cumpere struguri. Atent selecţionaţi. Noua cramă, inaugurată în 2007 şi premiată pentru arhitectură bioclimatică un an mai târziu, produce 200.000 de sticle pe an. Cele mai multe sunt cu Savatiano. Că e „Palea Klimato” adică Vii Bătrâne, că e „Vientzi Single Vineyard” sau „Vareli”, adică baric, că e Retsina de tip nou, Savatiano e la putere. Dar portofoliul cramei mai cuprinde şi un Assyrtiko, şi Malagousia Kalogeri, dar şi două rose-uri şi trei vinuri roşii. Şi un vin dulce, făcut cu adaos de must concentrat. Şi în toate simţi calcarul din sol şi ierburile aromate care domină zona. Salvie, rozmarin, cimbru şi oregano.
Kir-Yianni şi revoluţia Xinomavro
Nu ştiu câte va reuşi să realizeze respectatul Kir Yianni pentru Thessaloniki. Pentru că, da, Yiannis Boutari este actual primar al celui de-al doilea oraş al Greciei. Însă a fost nevoie să ajung în Naoussa, mai precis în Yannakochori, ca să înţeleg câte a făcut Kir-Yianni pentru Xinomavro şi pentru vinul Greciei. Pentru că nu mulţi ar fi renunţat la o viaţă fără griji, ca acţionar şi director într-una din cele mai profitabile societăţi ale Greciei, Boutari Wine Group, pentru a se dedica viei şi vinului de calitate. A făcut acest pas în 1997, la mai bine de un sfert de veac după ce planta cele 40 de hectare de Xinomavro la poalele Muntelui Vermion, hectare care au constituit baza de plecare a noii societăţi. Pentru că, în momentul în care a decis să se rupă de fratele său, Constantinos, a renunţat la toate acţiunile în cadrul grupului în schimbul viei şi a vechii crame din Yannakochori. Şi a celei din Amyndeon, acolo unde, în 1985, Yiannis planta 20 de hectare cu soiuri albe, iar în1996 achiziţiona o veche cramă în Agios Panteleimon, ce aparţinuse unei cooperative.
Nu ştiu dacă exagerez, dar apariţia noii societăţi a reprezentat şi începutul „Revoluţiei Xinomavro”. Sigur, Yiannis o începuse mai devreme, Grande Reserve Naoussa de la Boutari, pe care a vinificat-o ani buni, stă mărturie, dar parcă până în 1997 acest soi emblemă al Greciei mergea într-o singură direcţie. Doi ani mai târziu, în 1999, Kir-Yianni, care este şi acum preşedintele Consiliului de Administraţie, i-a lăsat societatea fiului cel mare, Stellios, dar revoluţia a continuat. Nu numai în ceea ce priveşte soiul Xinomavro, ci şi în calitatea tuturor vinurilor. În Naoussa s-au plantat mai multe soiuri – în principal Syrah şi Merlot, dar şi Cabernet Sauvignon sau Petit Verdot -, în Amyndeon s-a căutat o nouă expresie pentru Xinomavro, atât în roşu, cât şi, mai ales, în rose, s-a mărit portofoliul şi s-a creat una dintre cele mai sudate şi puternice echipe pe care le poate avea un producător de vinuri. Lui Stellios i s-a alăturat şi fratele său Mihalis, care acum se ocupă de extinderea afacerii în Asia – a înfiinţat şi o plantaţie pilot în regiunea chineză Gansu – apoi au venit Yorgos Anastasopoulos, director general, pe care Stellios, fără urmă de glumă, îl numeşte primul om al societăţii, enologul Antonis Kioseoglu, directorul de vânzări Lambros Papadimitriou, dar şi consultantul Haroula Spinthiropoulou, o somitate în viticultura Greciei, doctor în Ştiinţe Agricole şi proprietară, alături de soţul ei, a cramei Argatia.
Munca în echipă a dat rezultatele scontate. De cum ajungi pe domeniul din Yiannakochori, rămâi uimit. De priveliştea superbă, de sănătatea viilor, fie ele tinere sau cu peste 40 de ani de viaţă, de curăţenia din cramă, chiar dacă este în reconstrucţie…Şi de calitatea vinurilor, mai elegante de la an la an. Bine, nu le ştiam eu chiar pe toate, dar am remarcat o complexitate crescută la Samaropetra, un rest de zahăr din ce în ce mai redus în Akakies Sparkling, o exprimare tot mai fină în Ramnista şi o amplitudine a aromelor tot mai mare în Diaporos, actualul vin icon al cramei. Dar, cum spuneam, nu m-am limitat doar la aceste vinuri. Lambros Papdimitriou, cel care mi-a fost ghid şi gazdă, m-a pus la grea încercare, oferindu-mi 17 vinuri în degustare. 5 albe liniştite şi unul sparkling, două rose-uri, dintre care unul efervescent, 6 roşii, un dulce, dar şi alte două roşii din recolte mai vechi, Dyo Elies 2006 şi Yiannakochori 1995. Sincer, mi-e greu să spun care m-a impresionat mai mult. Pentru că fiecare vin oferă altceva, se adresează unor momente diferite, unor asocieri culinare diferite. Ca iubitor de Xinomavro, n-am cum să nu apreciez Ramnista, soi pur, 100%, dar recunosc că Diaporos, care are în componenţă vinul din cele mai bune baricuri, dar şi 12% Syrah, e mai dens, mai complex şi mai echilibrat. Dar nici Kali Riza, un Xinomavro din Amyndeon, mai uşor, mai proaspăt, mai de vară, ca să spun aşa, nu poate fi trecut cu vederea. Ce să mai spun de Paranga roşu, un entry cu calitate premium, care, în Grecia, costă sub 9 euro pe raft, dar oferă mult mai multă satisfacţie. Cu alte cuvinte, dacă vreţi să vă bucuraţi de frumuseţe cu toate simţurile, mergeţi la Kir-Yianni. Vinurile sunt foarte bune, oamenii, minunaţi, iar peisajul este mirific. Iar Naoussa, oraşul care dă şi numele regiunii de origine care deţine numai 500 de hectare de Xinomavro, este încântător.
În 2009, Stellios Boutaris a reuşit să mai achiziţioneze zece hectare în Naoussa, parcelă situată exact lângă vechile vii ale domeniului. Astfel, cu 60 de hectare compacte, via Kir-Yianni din Naoussa a devenit una dintre cele mai mari vii compacte ale Greciei, scutindu-i pe proprietari să mai cumpere struguri în acea regiune. În schimb, în Amyndeon, unde Kir-Yianni deţine doar 20 de hectare, societatea are contract cu alţi viticultori, achiziţionând struguri de calitate de pe o suprafaţă de circa 40 de hectare.