In tara asta, in care totul e luat „a la legere“, nu e de mirare ca si industria vinului s-a umplut de „aproximatori de meserie“. E greu de aproximat, si chiar mai mai greu de calculat exact, cat rau fac aproximarile culturii vinului. Si marcilor pe care aproximatorii le reprezinta! Caci e pacat (dar din pacate adevarat) cand companii (respectabile?!?) ajung – din neatentie sau tot dintr-o „(ne)stiinta aproximativa“ sa fie reprezentate in public prin informatii „dupa ureche“.
Fara sa dau vreun nume (desi este disponibil, la cerere), am participat recent la o prezentare intrun magazin, in care „maestrul de ceremonii“ a comis cel putin cateva enormitati, inducand in eroare asistenta:
1. dupa parerea distinsului, TOATE spumantele sunt obtinute NUMAI din cupaje;
2. producatori cu nume mari din Champagne vin sa cumpere struguri din Vrancea;
3. sampania (cea adevarata) se face din Aligote.
Aloo, domnu’! Cum ramane cu: 1. spumantele „millesime“ (sau millesimato, in Italia?); cum ramane cu Prosecco (sau Glera)?; 2. cat de riscant ar trebui sa fie pentru producatori de marca din Champagne sa isi cumpere struguri din Vrancea, cand legislatia care guverneaza denumirea de Champagne este extrem de restrictiva si interzice ferm folosirea strugurilor obtinuti in alta parte decat arealul precis delimitat? 3. cum ramane cu cele 3 soiuri principale folosite pentru obtinerea adevaratei sampanii (Chardonnay, Pinot Noir si Pinot Meuniere)? Chiar si pe lista extinsa de soiuri inca acceptate limitat datorita traditiei nu se regaseste deloc Aligote-ul…