Cosmin Udrea a apărut în “bula mea” de vinuri în urmă cu vreo zece ani, ca un consumator activ și curios, iar între timp a absolvit Level 3 la Wines & Spirits Education Trust și educă, la rândul său, pe alți pasionați – în cadrul proiectului TraWiS (Transylvania Wine School). Deși provine din lumea construcțiilor, și-a făcut din vin o afacere – www.winefocus.ro – și a continuat să se perfecționeze până la nivelul de component al echipei românești care a câștigat titlul de Campioană mondială la Concursul de degustări pe nevăzute organizat de “La Revue du Vin de France” în 14 octombrie la Château Sainte-Roseline, în Provence (Franța). Să notăm – cu felicitări! – că nu în fiecare zi și nu în orice domeniu România are campioni mondiali. La un asemenea parcurs, sunt sincer foarte curios ce mai urmează să întreprindă Cosmin și îi urez noi succese – lui și colegilor de echipă Julia Scavo, Horia Hasnaș, Valentin Ceafalău și antrenorului-manager Radu Rizescu. Cosmin Udrea a avut amabilitatea să răspundă – printr-un schimb de mesaje Whatsapp mediat de Vali – câtorva întrebări pe care mi-am luat libertatea să le elimin din articolul de mai jos, ca să rezulte o lectură mai cursivă (pentru cei interesați de întrebări – care vizează drumul până la această performanță uluitoare, ce urmează după succes, cum se vede “stilul românesc” de vinuri din perspectiva internațională și ce crede el că ar fi de făcut în continuare la nivelul producătorilor, consumatorilor și presei de la noi – le pot găsi în interviul cu Vali Ceafalău). Titlul, introducerea, intertitlurile și editarea conversației aparțin semnatarului prezentului articol, fotografiile sunt din arhiva lui Cosmin Udrea. 

În primul rând e vorba de educația primită

Pasiunea mea pentru vin și descoperirea lui a început într-un moment în care piața de vin din România era la stadiu de embrion. Câțiva importatori, prețuri mari, foarte greu de procurat vinuri deoarece nu eram în UE, online-ul în stadiu incipient, câțiva bloggeri ici-colo. În ziua de azi, datele problemei sunt cu totul altele și sunt convins că în 5-10 ani va fi și mai bine, astfel încât investiția de azi în tine, în educație, să aducă rezultate mai târziu. Doar că lucrurile nu se vor întâmpla rapid. În același timp, dacă ar fi să ne raportăm la nivelul actual al pieței de vin din România nu sunt premise să poți avea un “return on investment” decent din activități de consultanță. După părerea mea, și în piața de vin și conexe se aplică cu succes sintagma “eu ma pricep cel mai bine, de ce aș plăti un extern să-mi spună ce să fac cu banii mei”…

Organoleptic, m-am pregătit singur, iar partenerul meu de încredere în această incursiune a fost ficatul 😊, căruia promit să-i ofer o perioadă de respiro. Redevenind serios, în plan uman, eu cred că este vorba în primul rând de educația primită. Astfel încât aș vrea să mulțumesc în primul rând părinților mei, care m-au învățat ce înseamnă modestia, bunul simț, să argumentezi în momentul în care ai dreptate, să știi să lucrezi în echipă, să-ți urmezi pasiunea cu pași mici și să nu sari etape. Cariera mea profesională nu prea are legătură cu vinul – a avut succese urmate apoi de dezamăgiri profunde și probabil din fiecare am învățat câte ceva. În mod cert, am învățat să performez sub presiune, pentru că, fără niciun fel de exagerare, presiunea pe care am resimțit-o în cele peste 3 ore de concurs a fost enormă. Dar cred că atuul nostru a fost ECHIPA. Cu siguranță pot exista în momentul de față degustători mai buni și mai experimentați în România, dar nicio echipă care să poată performa mai bine ca noi. Reușita noastră s-a clădit pe caracterul fiecăruia dintre noi și pe multă, multă muncă!

În mod cert, eu nu voi mai participa și la anul – intenția a fost să renunț încă de anul trecut, când am ratat la mustață podiumul. Cât privește cariera mea profesională, spre deosebire de colegii mei de echipă eu sunt un novice în piața vinului. Am stat mult pe margine în postura de spectator și am început o colaborare abia la debutul pandemiei, în 2020, cu o școala de vin (TraWiS), unde predau cursuri WSET. Ulterior, în toamna anului 2021, am fondat Wine Focus, o firmă de import de vinuri, și am decis că e cazul să renunț total la cariera mea de atunci din domeniul construcțiilor. M-aș bucura ca succesul meu la acest concurs să genereze lead-uri și, implicit, rezultate în domeniul profesional. Însă, sincer să fiu, sunt destul de circumspect în privința asta. 

În ceea ce privește un “stil românesc” în vinuri: “Dacă la concurs ne pica o Fetească neagră, ne făceam de râs” 

Vorbeam cu colegii, în dimineața concursului, că dacă ne pică o Fetească neagră ne facem de râs – nu o vom recunoaște. Cam ăsta e răspunsul meu (la întrebarea dacă există un stil românesc recognoscibil – nr). La cursurile TraWiS, de inițiere în lumea vinului, avem un modul de vinuri românești la care până în acest moment am avut, cred, 7-8 fetești, foarte diferite ca stil și exprimare. Un stil recognoscibil pentru mine este “Bordeaux-ul de Dealu Mare”, adică acel asamblaj de Cabernet, Merlot cu un touch de Fetească neagră din zona Ceptura. Îmi e un pic ciudă că vinul moldovenesc are succes la nivel internațional iar vinul românesc încă se zbate să scoată capul pe piețele mature de vin din Europa.

Dacă aș fi în postura de producător, m-aș concentra exclusiv pe soiuri românești și aș încerca în permanență să mă raportez și să gust vinuri din lumea largă, nu doar de la vecinul de peste gard. Dar nu sunt eu în măsură să ofer sfaturi producătorilor de vin din România.

Consumatorului îi reamintesc că lumea vinului este infinită, îl sfătuiesc să exploreze neîncetat vinuri noi, dar în același timp îl rog să nu mai fie impresionat de somelieri de carton, să nu mai accepte pahare grosolane, liste de vinuri făcute pe șpagă și ospătari aroganți. În ceea ce îi privește pe restauratori și pe proprietarii de magazine, ar fi bine să nu uite că au un rol important în educarea pieței și că trebuie să respecte consumatorul, să nu accepte furnizori care oferă incentive-uri pentru angajații lor. Și să promoveze inclusiv vinuri mai puțin cunoscute.