Alira Grand Vins deschide o nouă cramă în Aliman – un avantaj pentru vinul românesc, în general, ca și pentru enoturismul din Dobrogea

Crama Alira Grand Vins de la Aliman (Dobrogea) reprezintă și o investiție în dezvoltarea turismului viticol al zonei

În urma unei investiții de peste 5,2 milioane euro, demarată în 2019, s-a înființat o nouă cramă în Aliman, județul Constanța, cu o capacitate de producție și stocare de circa 1,2 milioane litri anual. “Investiția a fost realizată de Alira Grand Vins SRL, companie înființată în 2016 și deținută în întregime de Patrik Simek (foto jos – nr), investitor cu experiență juridică și o intensă pasiune pentru vinuri. Valoarea totală a investiției este 5.231.704 euro”, potrivit unui comunicat de presă dat publicității la începutul lunii iunie 2022.

Publicitate
Domeniul Bogdan
Investitorul Patrik Simek insistă asupra caracterului de cramă-boutique al Alira Grand Vins și e convins că apariția acesteia va fi de interes atât pentru publicul intern cât și pentru cel din străinătate
Investitorul Patrik Simek insistă asupra caracterului de cramă-boutique al Alira Grand Vins și e convins că apariția acesteia va fi de interes atât pentru publicul intern cât și pentru cel din străinătate

Dotarea de top a cramei se va regăsi în calitatea de excepție a vinurilor

Proiectul a fost implementat cu finanțare publică prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în valoare de 2.500.000 euro și o cofinanțare privată de 2.731.704 euro.

„Vom continua investițiile în echipă și marketing astfel încât dotarea de top a cramei să se regăsească în calitatea vinurilor excepționale pe care publicul le așteaptă de la noi. Suntem o cramă-boutique de referință, iar acest lucru trebuie transmis cunoscătorilor de vin din România, dar și din afara țării. Este o zi foarte importantă pentru noi, răsplătim generozitatea terroir-ului Dobrogei cu o cramă ultra-modernă”, a declarat Patrik Simek într-un scurt discurs ținut cu ocazia deschiderii cramei.

Publicitate

Crama este utilată cu o linie de procesare de ultimă generație la momentul contractării, achiziționată de la lideri din industria de profil din Italia, Franța, Bulgaria și România. Linia de recepție a strugurilor este atât manuală, cât și automatizată, iar capacitatea de procesare și stocare atinge aproximativ 1,2 milioane litri.

Crama Alira Grand Vins este realizată pe principiile sustenabilității energetice și aduce noi locuri de muncă în zonă

Potrivit investitorului, crama este concepută și realizată pe principii sustenabile: o parte importantă din consumul de energie este asigurat cu energie verde, prin panouri fotovoltaice montate pe acoperișul clădirii, cu o putere instalată de 104kW. Climatizarea este realizată printr-un sistem de energie regenerabilă format dintr-un câmp geotermal cu 30 de foraje la 100 m adâncime și o pompă de căldură sol-apă ce asigură o eficiență ridicată. Sursa de apă este independentă și este compusă dintr-un sistem de asigurare a calității, un bazin de epurare și un laborator de analize propriu echipat conform standardelor europene.

Prin acest proiect european, Alira Grand Vins SRL a creat peste 20 de locuri noi de muncă și atrage un număr de peste 100 de lucrători sezonieri.

Noua cramă are o sală de interacțiune cu publicul și o superbă terasă cu panoramă asupra viilor

Peste 200 de invitați au participat la evenimentul inaugural: clienți, distribuitori, colaboratori, reprezentanți media, dar și personalul companiei au sărbătorit deschiderea cramei. În zona destinată interacțiunii cu publicul – sala de evenimente și degustări și terasa generoasă deschisă, cu o perspectivă panoramică asupra viilor vecine, pe fondul notelor de pian și saxofon cântate de muzicieni remarcabili – au fost degustate vinurile cramei, însoțite de preparate culinare rafinate. Au făcut senzație probele de tanc Sauvignon Blanc, Chardonnay și rosé, bine răcite, în contrast cu soarele dogoritor care hrănește viitoarea recoltă. “Începutul este promițător, urmăriți vinurile noii crame din Aliman produse de Alira Grand Vins!”, îndeamnă investitorii.

Inaugurarea cramei Alira Grand Vins s-a desfășurat pe un fond muzical interpretat live de muzicieni talentați
Inaugurarea cramei Alira Grand Vins s-a desfășurat pe un fond muzical interpretat live de muzicieni talentați care au energizat publicul prezent, format din clienți, distribuitori, reprezentanți mass media