Cramele Recas anunta o crestere de peste 100% a vanzarilor pentru lunile iunie-iulie, comparativ cu perioada similara a anului 2005. Potrivit unui comunicat al companiei, vanzarile au inregistrat o scadere de 15-20% fata de media primelor cinci luni ale anului, insa aceasta scadere este normala pe piata interna, in lunile de vara. Semnificativ este, insa, ca rezultatele inregistrate in prima parte a lui 2006 se situeaza peste cifrele planificate, atat de la inceputul anului, cat si pentru fiecare luna in parte.
“Pentru sezonul estival ne-am concentrat pe cresterea interesului consumatorilor pentru produsele cu care suntem prezenti pe piata permanenta. Piata permanenta este piata pe care se fac vanzari 12 luni pe an, si se deosebeste de alte piete, pe care vanzarile variaza sensibil in timpul anului. De exemplu, pe piata din Dobrogea se fac vanzari de vinuri in 500 de magazine in mod normal, si in 4.000-5.000 de magazine in timpul verii. Pana acum, semnalele primite ne arata ca strategia adoptata este corecta”, declara Philip Cox, Director Comercial Cramele Recas.
Consumatorii devin fideli vinurilor de calitate, dar incepe si invazia vinurilor ieftine, din import
„Estimam ca piata este la inceputul unei puternice invazii de vinuri importate ieftine, si dorim sa consolidam pozitia noastra pe piata vinurilor de calitate, prin vanzarea de produse cu valoare adaugata mare”, mai afirma Philip Cox.
Potrivit aceluiasi comunicat, piata romaneasca este intr-o continua evolutie, mai ales in ceea ce priveste comportamentul consumatorilor. Acestia incep sa se indrepte tot mai mult spre vinuri de calitate, carora le devin fideli, indiferent de sezon. Pentru intervalul iunie-august, producatorul banatean estimeaza vanzarea unui numar de peste 400.000 de sticle. Datorita sortimentelor al caror consum creste in timpul verii – Riesling, Feteasca Regala si Sauvignon Blanc – vanzarile Cramelor Recas nu au de suferit in sezonul estival, dovada fiind dublarea vanzarilor inregistrata in aceasta vara. De asemenea, vara este un sezon foarte propice pentru exporturi, 60% din exporturi fiind efectuate in lunile iulie-septembrie, contribuind astfel la o cifra ridicata a vanzarilor si in sezonul estival.