Criticii de vinuri (dar mai ales punctajele acestora) au jucat fara indoiala un rol important in istoria moderna a vinului. Fie ca au colaborat cu vreun ziar local, sau au publicat intr-un cotidian national sau revista de vinuri, pe un blog sau un site specializat, este demonstrat faptul ca opiniile acestora si calificativele acordate vinurilor au influentat intr-un procent semnificativ decizia de achizitie a consumatorilor. Criticii de renume mondial precum Robert Parker (Statele Unite) sau Jancis Robinson (Marea Britanie) au avut un mare impact in ceea ce priveste succesul comercial al multor marci internationale, pentru o buna perioada de timp „punctele Parker“ influentand in mod direct cifrele de vanzari ale multor vinuri. Cu astfel de „capacitati“, criticii de vinuri s-au impus destul de rapid in randul „celor mai puternici oameni din lumea vinului“, alaturandu- se nu de putine ori pe listele Decanter si Wine Spectator vinificatorilor celebri, proprietarilor de mari Chateaux-uri, comerciantilor si negociantilor internationali si chiar presedintelui Frantei. In timp ce puterea acestor critici este de necontestat, un val tot mai mare de critici de vin si bloggeri mai putin renumiti reusesc sa echilibreze balanta si sa castige capital de incredere din partea consumatorilor.
In ultima perioada, au aparut tot mai multe voci care sustin ca acest tip de indeletnicire nu are niciun fel de temei palpabil, considerand critica de vinuri si punctajele acordate acestora o munca superficiala, „o indeletnicire a snobilor, care sunt interesati mai mult de parerea producatorilor si mai putin de cea a consumatorilor“, dupa cum afirma intr-un editorial Oliver Thring, colaborator al publicatiei britanice The Guardian. Acesta isi fundamenteaza expozeul pe afirmatia lui Tim Hanni MW care sustine ca „oamenii au capacitati de perceptie senzoriala diferite si de aceea notele de degustare ale unei singure persoane nu sunt elocvente“. Insa, de departe, cea mai vocala parere ii apartine bloggerului Robert T. Gonzales, a carui postare „Degustarea vinului este o mare porcarie. Iata de ce!“ a facut valuri pe mai toate retelele de socializare, implicit pe Facebook, si a reusit sa castige adepti inclusiv din randul internautilor romani.
„Degustarea vinului, cea mai mare porcarie“
„Simtul gustativ este fara indoiala cel mai slab dintre simturile principale, iar acest lucru aduce in discutie o importanta problema legata de degustarea vinului: este aceasta o porcarie sau o totala porcarie?“, afirma Robert T. Gonzales pe site-ul io9.com, sustinand ca tot ceea ce este legat de degustarea vinului – critica, descriere, punctare etc, este „o porcarie“. Pentru a-si argumenta afirmatiile, Gonzales exemplifica cu mai multe studii realizate in acest sens, dar si cu opinii ale unor specialisti despre degustarea vinului, impartite pe argumente.
ARGUMENTUL A: EXPERTII IN VIN SE CONTRAZIC RECIPROC IN MOD CONSTANT. In acest caz, Gonzales citeaza studiul realizat de statisticianul Robert Hodgson, care a analizat rezultatele mai multor concursuri de vinuri din California. Concluzia acestuia a fost aceea ca „juratii concursurilor au punctat aceleasi vinuri cu o diferenta de ±4 puncte, pe o scara de la 80 la 100 si ca de cele mai multe ori reusita unora de a da acelasi punctaj s-a datorat mai ales sansei si mai putin talentului“
ARGUMENTUL B: EXPERTII DE VIN NU POT DIFERENTIA UN VIN ALB DE UNUL ROsU. Tot un studiu este citat, de aceasta data al cercetatorului Frederic Brochet, care a realizat o cercetare pe 54 de degustatori. Brochet a dat degustatorilor un vin alb si unul rosu, insa cele doua vinuri erau identice, cel rosu fiind obtinut din cel alb, caruia i s-a adaugat colorant. Potrivit lui Gonzales, expertii au descris „vinul rosu“ cu descriptori pentru aceasta culoare, precum taninuri, fructe de padure sau gemos.
ARGUMENTUL C: DEGUSTAM MAI MULT CU OCHII sI NU CU GURA. Studiul citat in acest caz a fost realizat de catre Facultatea alimentara din cadrul Universitatii Cornell (Statele Unite) si care spune ca oamenii dau punctaje mai mari vinurilor si mancarii, daca le degusta in situatii agreabile, si invers. De asemenea, conform rezultatelor studiului, prezentarea etichetei este un factor foarte important in analiza vinurilor, influentand perceptia degustatorilor.
ARGUMENTUL D: CRITICII sTIU CA DESCRIERILE LOR SUNT PORCARII. In acest caz, Gonzales ajunge sa speculeze, citand parerile mai multor bloggeri care sustin aceleasi puncte de vedere. Acestia afirma „ca degustarea vinurilor nu are o baza reala in nicio stiinta, ca nu se pot cuantifica in niciun fel perceptiile senzoriale si ca nu exista niciun standard sigur si verificabil caruia sa te adresezi.“
ARGUMENTELE E-ZZZ: NENUMARATE ALTE STUDII. Citand studiile si experimentele efectuate de mai multe universitati, Gonzales este sigur ca „expertii in vinuri nu pot distinge in mod corect mai mult de trei sau patru arome intr-un anumit vin“si ca „de cele mai multe ori, descriptorii folositi de catre degustatori sunt inutili pentru consumatori“.
Robert T. Gonzales isi incheie articolul sustinand ca „In lumina celor spuse: La dracu’ cu expertii! Beti ceea ce va place si va permiteti, sau mai bine beti bere! E oricum mai buna!“.
Raul necesar?!
Critica de vinuri si acordarea de punctaje devin din ce in ce mai populare si mai influente, dar in acelasi timp dau nastere multor controverse. Pana si marii critici atentioneaza in privinta valorilor pe care le capata punctajele date vinurilor. „Odata ce punctajele sunt implicate, este foarte simplu sa reducem vinul la nivelul de produs financiar si sa-l dezbracam de placerea senzoriala si de convivialitate“, afirma Jancis Robinson. Avertismentul acesteia este sustinut si de Robert Parker, care sustine ca „punctajele nu dezvaluie elementele importante despre vin. Comentariul scris alaturi acestea este o mai buna sursa de informatii“.
Tim Atkin, unul dintre cei mai activi detinatori ai titlului de Master of Wine, se pozitioneaza de cealalta parte a baricadei, considerand critica de vin ca fiind un element necesar si relevant pentru aceasta industrie. Intr-un articol publicat in The Guardian, acesta le raspunde lui Oliver Thring si Tim Hanni MW: „S-a decretat sezon deschis la vanatoarea de scriitori de vin. Foarte multe persoane sustin ca scriitorii de vin sunt elitisti rau intentionati, care mai mult discuta intre ei decat cu consumatorii. Lunar, ajung sa degust peste 1.000 de vinuri, etichete ce variaza foarte mult in calitate. Indiferent de nivelul de calitate al vinurilor, rolul meu ramane acelasi: de a diferentia slab de bun, raportul pret-calitate bun de supraevaluare“. Atkin mai afirma ca pe timpul crizei economice criticii de vin experimentati sunt esentiali, deoarece „foarte multi oameni aleg sa manance acasa in loc sa mearga la restaurant si sa cheltuiasca mai mult pentru o sticla de vin. Cu cat pretul vinurilor este mai mare, cu atat consumatorii au nevoie de sfaturi si de asigurari. Iar aceste sfaturi vin din partea criticilor“. Tim Atkin este de acord cu Tim Hanni in legatura cu diferenta gusturilor de la o persoana la alta, insa „in acelasi timp cred ca degustarea vinului este ceva ce are nevoie de antrenament. Unii oameni sunt sclipitori nativ in degustarea vinului, dar noi, restul, trebuie sa muncim pentru a dobandi gusturi demne de incredere. Nu te astepti de la cineva care canta la pian de un an sa atace o piesa a lui Chopin! Atunci de ce la vin ar trebui sa fie diferit?! Profesionistii sunt invariabil mai buni pentru ca asta este slujba lor“.
Notele de degustare incotro?
Subiectul a fost dezbatut pe larg si de catre Andrew Jefford, editorialist al publicatiei Decanter. Acesta se intreaba in articolul sau de ce avem nevoie de note de degustare, insa inainte de a gasi un raspuns propune o diferentiere intre „scriitura de vin (cu rol educational si distractiv) si critica de vin (un serviciu adus consumatorilor, legat de descrierea si punctarea diferitelor vinuri)“. „Notele de degustare sunt kerosenul criticii de vinuri. Daca punctajele conteaza cu adevarat, atunci acest lucru este posibil pentru ca au alaturi note de degustare. Punctajul este o nonentitate critica si nu intereseaza pe nimeni, iar daca nu este insotit de o descriere critica pare ciudat si destul de suspect“, mai afirma Jefford. Conform acestuia, o nota de degustare bine scrisa are rolul de a comunica o experienta senzoriala prin termeni metaforici si analitici, apropiind aceasta experienta de un context familiar consumatorilor: „Notele de degustare ajuta cititorii sa inteleaga ceea ce s-a acumulat in procesul de creare a vinului si care este adevarata valoare a vinului comparativ cu pretul cerut pe el. Si, de cele mai multe ori, odata ce vinul este baut, nota de degustare ajunge sa fie inutila!“. In articolul sau, Andrew Jefford mai face si o trecere in revista a celor mai influenti critici de vin din lume (Robert Parker, Antonio Galloni, Jancis Robinson, Neal Martin, James Suckling, Allen Meadows sau Stephen Tanzer), analizand modul fiecaruia de descriere si punctare. In finalul articolului sau Jefford sustine ca acest domeniu, al criticii de vin, este deschis tuturor si ii incurajeaza pe cat mai multi sa o faca: „Sunt profund recunoscator celor care depun eforturi in acest sens. Nu numai pentru ca notele de degustare sunt efemere, dificil de scris bine si pentru ca cer o experienta destul de ampla, dar si pentru ca reprezinta o ocupatie cronofaga prin excelenta, costisitoare si laborioasa. Daca consideri ca o poti face mai bine, nu te impiedica nimeni!“ Vinul poate deveni un subiect foarte complicat, care in anumite momente sa atinga domenii precum geologia, meteorologia, viticultura, bio-chimia, istoria, marketingul, economia sau sociologia printre multe altele, dar intr-un final totul se reduce la o simpla intrebare: „Iti place ce ai in pahar?“. Daca criticul sau scriitorul de vin are un rol in obtinerea unui raspuns pozitiv, atunci menirea sa este implinita. Perceptia potrivit careia critica de vin reprezinta o „porcarie“ duce implicit la clasificarea altor tipuri de critica care implica simturile, precum cea de arta, teatru, film, carte, culinara, de moda etc, in aceeasi categorie.